Caută
Acasă Blog Pagina 13

Demența Alzheimer: 10 obiceiuri care cresc riscul

Servus Med
-
0
Demența Alzheimer: 10 obiceiuri care cresc riscul

Demența Alzheimer este o boală degenerativă, ceea ce înseamnă că simptomele se agravează cu timpul. Principalele semne sunt legate de pierderea memoriei.

Simptomele demenței Alzheimer pot fi subtile la început: modificări de comportament, variații ale dispoziției psihice sau tulburări de personalitate.

Cu timpul, boala avansează și persoanele cu Alzheimer nu se mai pot descurca singure, devin dependente de ajutorul celorlalți.

Iată câteva din primele semne ale demenței Alzheimer:

  • uiți unde ai pus lucrurile
  • ești adesea ușor iritabil, anxios sau trist
  • te izolezi de alți oameni
  • ești adesea cu mintea absentă
  • uiți evenimente recente

Având în vedere că boala nu are încă un tratament eficient, măsurile de prevenire, care includ evitarea factorilor de risc, se impun aplicate la timp.

Demența Alzheimer: 10 obiceiuri care cresc riscul

1. Izolarea socială

Avem nevoie de contacte sociale pentru a ne menține sănătoși în general și pentru a ne menține creierul în formă. Tendința către izolare și singurătate crește riscul de depresie și conduce la un declin al performanțelor cognitive, un declin rapid al funcțiilor creierului.

Persoanele care au prieteni, chiar dacă nu sunt neapărat prieteni apropiați, au șanse mult mai mici să dezvolte o boală Alzheimer în timp. Sunt, de asemenea, mai fericiți și mai productivi.

Hobbyurile, sporturile, dansul pot crea prilejuri de a întâlni oameni noi și a lega relații.

Află mai mult ⮕ Conexiuni sociale care ne influențează sănătatea

2. Somnul insuficient

Respectarea celor 7-8 ore de somn pe zi s-a dovedit a avea multe avantaje, chiar și în ceea ce privește menținerea unei greutăți corporale normale.

Nerespectarea unui program de somn este unul dintre obiceiurile proaste pe care mulți le avem. Suntem tentați să ne amăgim că ”vom recupera” somnul pierdut.

Somnul insuficient este asociat cu creșterea riscului de demență Alzheimer, dar și a celui de depresie. Apar probleme de deficit de atenție și memorie.

Ideal este să respectăm o rutină a somnului: să ne culcăm și să ne trezim la aceleași ore zilnic.

Dar există și alte metode eficiente în cazul în care avem probleme cu somnul.

Află mai mult ⮕ Insomnia: reguli simple ca să dormi bine

3. Sedentarismul și demența Alzheimer

Sedentarismul crește riscul de demență.

Tot lipsa de mișcare crește riscul de hipertensiune arterială, diabet, boli cardiace, care și ele cresc riscul de boală Alzheimer.

Orice tip de mișcare timp de 30 min/zi este suficient pentru reducerea acestui risc și menținerea în formă a creierului.

Activitatea fizică reduce riscul de boală Alzheimer, dar și simptomele de anxietate, depresie sau tulburările de somn.

Sportul stimulează neuroplasticitatea (capacitatea neuronilor de a forma noi conexiuni), menține sănătoase vasele de sânge, inclusiv pe cele care irigă creierul și îi aduc aport de oxigen.

4. Consumul de calorii în exces

Excesul de calorii este asociat cu creșterea riscului de demență Alzheimer.

Obezitatea favorizează apariția hipertensiunii, a diabetului, a bolilor de inimă. Toate aceste afecțiuni cresc riscul de deteriorare a funcțiilor creierului.

Medicul de familie și medicul nutriționist sunt persoane cu care se poate stabili un plan de dietă echilibrată care să aibă rezultate durabile în timp.

Atenție la feluritele reclame cu diete sau suplimente alimentare pentru slăbit. Există riscuri semnificative pentru sănătate dacă încercăm aplicarea unor metode minune.

Dieteticienii au stabilit chiar o dietă optimă pentru a menține sănătatea creierului. se numește dieta MIND și are la bază cam aceleași principii cu dieta mediteraneană pe care am promovat-o intens pe acest site:

  • carne roșie mai puțin de 4 ori pe săptămână ( dieta mediteraneană restricționează consumul de carne roșie la o dată/lună).
  • evitarea zahărului
  • baza alimentației să fie vegetalele cu frunze verzi, cerealele integrale, toate tipurile de nuci și semințe, fructele de pădure; toate sunt bogate în nutrienți și antioxidanți și au efecte anti-îmbătrânire, contribuind și la menținerea funcțiilor adecvate ale creierului.

Află mai mult ⮕ Obezitatea: ce efecte are asupra creierului?

5. Expunerea insuficientă la lumina naturală

Cercetătorii au demonstrat că expunerea insuficientă la lumina naturală ne crește riscul de depresie și de demență Alzheimer.

Expunerea adecvată la lumina soarelui este necesară și pentru menținerea unui nivel optim de vitamina D. De această vitamină depinde sănătatea oaselor, dar ne influențează și dispoziția psihică.

Persoanele cu pielea deschisă la culoare își procură doza de vitamină D prin expunere la soare mai puțin de 15 min, în timp ce pielea închisă la culoare necesită o expunere de câteva ore.

Atenție însă, să evităm arsurile solare și expunerea la radiațiile UV în miezul zilei, care pot crește riscul de melanom malign.

Află mai mult ⮕ 6 tipuri de hormoni influențați de expunerea la lumină

Demența Alzheimer este un tip de demență care apare la adultul vârstnic. 1 din 14 persoane peste 65 ani are această boală. Totuși, primele semne pot apărea înaintea vârstei de 65 ani.

6. Deshidratarea

Deshidratarea afectează buna funcționare a creierului. Este ușor de observat că ne concentrăm mai greu, că avem tulburări de comportament (iritabilitate, nervozitate) când suntem deshidratați.

Nu trebuie așteptată setea pentru a consuma lichide. Când setea a apărut, deja există un grad de deshidratare. Este bine să consumăm lichide constant.

7. Fumatul

Fumătorii au risc crescut de demență, inclusiv demența Alzheimer.

Pierderea memoriei, riscul crescut de diabet, boli cardiace, hipertensiune, accidente vasculare și cancer (pulmonar sau vezical) sunt argumente solide pentru a renunța la fumat.

8. Poluarea sonoră

Pierderea auzului afectează funcțiile creierului și crește riscul de demență. O explicație ar fi aceea că, la hipoacuzici, creierul se concentrează să înțeleagă ceea ce se spune și nu se poate preocupa suficient de memorarea datelor.

Este bine să ne protejăm auzul. Muzica nu ar trebui ascultată la un volum mai mare de 60% din maxim. Iar timpul de ascultare trebuie și el limitat dacă folosim căști.

Protejarea auzului ne protejează creierul.

Află mai mult ⮕ Este bine să dormi cu căștile la urechi?

9. Excesul de zahăr

Consumul excesiv de zahăr alterează echilibrul bacteriilor ”bune” care ne populează tractul digestiv (microbiomul). Iar acestea se pare că sunt implicate și în sănătatea creierului nostru.

10. Excesul de sare

Hipertensiunea se asociază cu creșterea riscului de accidente vasculare cerebrale, dar și cu declinul funcțiilor creierului.

Controlul regulat al tensiunii arteriale și limitarea consumului de sodiu sub 1,5 g/zi (1 linguriță de sare/ zi) ne ajută să ne menținem valori corespunzătoare ale presiunii în vasele sanguine.

Demența Alzheimer este o afecțiune despre care mai avem multe de aflat. Evitarea factorilor de risc deja cunoscuți este primul pas spre o prevenție eficientă cu scopul de a ne menține funcțiile creierului până la vârste cât mai înaintate.

Citește mai departe…

Bilingualismul stimulează creierul și întârzie boala Alzheimer
Flavonoidele scad riscul de Alzheimer
Tipul de personalitate prezice la timp boala Alzheimer
3 secrete care mențin creierul în formă
Este adevărat că folosim doar 10% din creier?

Bibliografie

Rolul alimentației în evoluția cancerului de prostată

Servus Med
-
0
Rolul alimentației în evoluția cancerului de prostată

Evoluția cancerului de prostată poate fi influențată pozitiv de alimentația sănătoasă care să includă mai multe fructe, legume, cereale integrale, proteine de calitate și grăsimi sănătoase.

Monitorizarea activă (urmărirea) a cancerului de prostată este o strategie medicală utilizată atunci când cancerul este unul cu risc scăzut și nu este nevoie să se recurgă la tratamente invazive. 

Un studiu recent a inclus un lot de bărbați cu diagnostic de cancer de prostată aflați în urmărire și la care s-au analizat efectele unei alimentații sănătoase.

Bărbații care au avut o dietă echilibrată și sănătoasă, indicată prin scoruri HEI mai mari, au avut risc mai mic de agravare a cancerului de prostată

Lotul de persoane incluse în programul de supraveghere activă la Johns Hopkins Medicine a fost format din 886 de bărbați. Aceștia au completat chestionare detaliate referitoare la obiceiurile alimentare.

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 2005-2017, iar vârsta medie a participanților la diagnosticare a fost 66 de ani.

Pacienții cu cancer de prostată sunt clasificați pe o scară de la 1 la 5, unde gradul 1 indică un cancer mai puțin periculos, iar gradul 5 unul foarte agresiv.

Aceste date au permis cercetătorilor să calculeze scoruri pentru Indicele de Alimentație Sănătoasă (Healthy Eating Index – HEI) și alți indici de alimentație sănătoasă, precum și legătura cu evoluția cancerului de prostată.

Rezultatele studiului au arătat o legătură inversă semnificativă între scorurile ridicate ale HEI și riscul de progresie a cancerului de prostată. 

Mai exact, pentru fiecare creștere de 12,5 puncte în scorul HEI, riscul de trecere la un cancer mai agresiv din grupul 2 a scăzut cu 15%, iar riscul de progresie la grupul 3 a scăzut cu 30%. 

Aceste rezultate sugerează că respectarea unei diete echilibrate poate ajuta la prevenirea progresiei cancerului de prostată, întârziind sau evitând necesitatea tratamentului.

Află mai mult ⮕ Cum se depistează la timp cancerul de prostată?

Ce este și cum se calculează scorul HEI?

Healthy Eating Index (HEI) este un instrument dezvoltat pentru a evalua calitatea generală a dietei în raport cu recomandările dietetice științifice, cum ar fi cele formulate în Dietary Guidelines for Americans. Acesta oferă o măsurare obiectivă și standardizată a cât de bine dieta unei persoane sau a unei populații respectă principiile unei alimentații sănătoase.

HEI se calculează pe baza mai multor componente, fiecare din ele reprezentând o grupă de alimente sau un aspect al dietei, cum ar fi consumul de legume, fructe, cereale integrale, lactate, proteine și grăsimi sănătoase.

Include și aspecte precum limitarea consumului de zahăr adăugat, sare și grăsimi saturate.

Fiecare componentă este punctată de la 0 la maxim 5 sau maxim 10 în funcție de cât de bine sunt respectate recomandările pentru acea categorie.

Scorul total HEI variază de la 0 (dieta de foarte slabă calitate) la 100 (dieta optimă). Cu cât ne apropiem de valoare HEI 100, cu atât alimentația noastră este mai sănătoasă.

Caracteristicile unei diete sănătoase cu scor HEI ridicat utilă în evoluția cancerului de prostată

O alimentație sănătoasă cu scor HEI ridicat respectă câteva reguli de bază:

  • bogată în fructe și legume ceea ce asigură o varietate de vitamine, minerale, fibre, fitonutrienți cu proprietăți antioxidante
  • proteinele sunt alese preponderent din surse vegetale (năut, linte, ș.a.) sau carene de pasăre și pește
  • grăsimi sănătoase mono- și polinesaturate cum sunt cele din nuci, semințe, ulei de măsline sau pește gras; mai rar grăsimi saturate (carnea roșie) sau grăsimi trans (uleiuri hidrogenate)
  • cerealele integrale alese frecvent în locul cerealelor rafinate (pâine albă, orez alb).
  • alimentele sunt minimum procesate, însemnând cât mai aproape de starea lor naturală și cu un număr redus de ingrediente (sub 5)
  • porțiile sunt moderate la fiecare masă pentru a nu depăși caloriile corespunzătoare gradului de efort

Află mai mult ⮕ Riscul de cancer și alimentația: află ce greșeli să nu faci

Exemplu de meniu sănătos cu scor HEI ridicat

Mic dejun:

  • fulgi de ovăz preparați cu lapte (sau alternativă vegetală fortificată, cum ar fi laptele de migdale) și topping de fructe proaspete (de exemplu, afine, căpșuni și banane).
  • o mână de nuci sau semințe (nuci, migdale sau semințe de chia).
  • un ceai verde sau o cafea fără zahăr adăugat.

Gustare de dimineață:

  • Un măr sau o pară.
  • O lingură de unt de arahide natural (fără zaharuri adăugate).

Prânz:

  • Salată mare cu:
  1. frunze verzi (spanac, kale, rucola).
  2. legume variate (ardei, roșii, morcovi, castraveți).
  3. o sursă de proteine slabe, cum ar fi piept de pui la grătar, ton, tofu sau năut.
  4. dressing de ulei de măsline și suc de lămâie.
  • O felie de pâine integrală sau o garnitură de quinoa sau orez brun.
  • O portocală sau un alt fruct proaspăt pentru desert.

Gustare de după-amiază:

  • iaurt grecesc simplu (fără zahăr) cu câteva migdale și semințe de in măcinate.
  • două pătrățele de ciocolată neagră (cu conținut ridicat de cacao, >70%).

Cină:

  • somon la grătar (sau o altă sursă de proteine sănătoase, cum ar fi lintea sau năutul).
  • garnitură de legume coapte (broccoli, sparanghel, morcovi, dovlecei) cu mirodenii și puțin ulei de măsline.
  • salată mică de varză roșie cu mere și oțet balsamic.
  • un bol mic de orez sălbatic sau cartofi dulci la cuptor.

Gustare de seară (opțional):

  • o mână de fructe uscate (stafide, merișoare) și câteva nuci.
  • un ceai de plante (de exemplu, mușețel sau mentă).

Porțiile moderate evită excesul de calorii și acumularea kilogramelor în plus, știut fiin faptul că obezitatea se asociază cu apariția a peste 13 tipuri diferite de cancere.

Citește mai departe…

Băuturile zero-zahăr: beneficii sau efecte secundare?
Alimente care cauzează inflamație
10 alimente bogate în proteine în afară de carne
Alimentația sănătoasă: 10 principii esențiale
Dieta mediteraneană: 9 beneficii pentru care este dieta nr. 1

Bibliografie

Cancer de prostată: cum se depistează la timp?

Servus Med
-
0
Cancer de prostată: cum se depistează la timp?

Cancerul de prostată este o afecțiune oncologică des întâlnită și principala cauză de deces în rândul bărbaților europeni nefumători. O statistică recentă constata că 1 din 11 bărbați din UE va dezvolta un cancer de prostată înaintea vârstei de 74 de ani.

Cancerul de prostată este o tumoare malignă, spre deosebire de adenomul de prostată. Un diagnostic pus la timp permite un tratament prompt în stadiile inițiale ale bolii și are ca efect reducerea semnificativă a mortalității.

Cele mai multe cancere de prostată se dezvoltă lent și nu cauzează simptome. Riscul crește cu vârsta, 69 ani fiind vârsta medie de apariție a cancerului de prostată.

Cine are risc crescut de cancer de prostata?

• Factorii genetici au un rol important

Factorii genetici au un rol important, de aceea, dacă rudele de gradul I au avut cancer de prostată (tata, frații), este mai probabil să facem cancer de prostată, cu 6-7 ani mai devreme decât vârsta medie de apariție.

Există, de asemenea, mutația genei BRCA2 care atunci când este prezentă, dublează riscul de cancer de prostată în formă agresivă. Sunt rezultatele studiului IMPACT care a inclus peste 3000 de bărbați din peste 20 de țări.

Prezența mutațiilor genetice BRCA1 și BRCA2 au fost constatate frecvent în cancerul de ovar și cancerul mamar. Logica spune că dacă există în familie rude de gradul 1 femei cu aceste tipuri de cancere, este posibil ca și urmașii bărbați să fie purtători ai acestor mutații genetice și, în consecință, să existe un risc crescut al cancerului de prostată la acești bărbați.

Bine de știut
Experții recomandă ca bărbații cu mutația BRCA2 să fie candidați la screeningul pentru cancer de prostată cu ajutorul analizei PSA încă de la vârsta de 40 ani.

Cunoașterea antecedentelor din familie trebuie să ne trimită mai rapid la medic, pentru a stabili un plan de urmărire și depistare precoce (screening).

• Factorii care țin de stilul de viață și de mediu

Unii dintre acești factori au fost analizați, dar nu există suficiente dovezi științifice pentru a putea face recomandări medicale ferme.

Nu s-a confirmat științific rolul licopenului din tomate în protecția față de cancerul de prostată.

Nu s-a confirmat vreun efect negativ al consumului de carne roșie/ carne procesată pentru acest tip de cancer; rămân efectele negative confirmate pentru cancer de colon.

Suplimentele cu vitamina E și seleniu nu au niciun efect protectiv. Nici suplimentele cu acizi omega 3.

Tratamentele pe bază de testosteron nu cresc riscul de cancer de prostata.

Infecțiile gonococice și cele cu Papilloma virus cresc într-o anumită măsură riscul de cancer de prostată. Cunoașterea regulilor de bază ale igienei sexuale ne protejează de acest risc

Află mai mult ➡ Analize de screening pentru bărbați: Ce analize trebuie să faci?

Cancer de prostată: cum se depistează la timp?

Screening-ul pentru cancer de prostată reprezintă inițiativa de a depista cancerul la persoane aparent sănătoase, fără simptome. Pentru cancerul de prostată, ghidul medical al Asociației Europene de Urologie recomandă:

1.Tușeu rectal
Detectează cancerul în proporție de 18%, mai ales dacă tumoarea este localizată la periferia prostatei.

2.Efectuarea unui test PSA

  • antigenul specific prostatei (PSA) se determină dintr-o probă de sânge.
  • valoarea PSA crește în cancerul de prostată, dar și în alte afecțiuni ale prostatei (de exemplu, prostatita sau adenomul benign de prostată)
  • totuși, determinarea PSA a revoluționat diagnosticul cancerului de prostată și a permis depistarea mult mai rapidă a tumorilor
  • deocamdată este recomandată determinarea PSA la bărbații peste 50 ani fără factori de risc genetici și la bărbații peste 45 ani care au și factori de risc.
  • riscul de cancer de prostată se consideră conform nomogramei de mai jos:
PSA (ng/ml)Risc de cancer de prostată
0,0 – 0,56,6 %
0,6 – 1,010,1%
1,1 – 2,017,0
2,1 – 3,023,9
3,1 – 4,026,9

Atenție: Există un risc de cancer de prostată chiar dacă PSA are valoare sub 4 ng/ml

Ce este de făcut în această situație?

Medicul urolog va decide conduita de urmat.

  • dacă PSA este între 2-10 ng/ml și tușeul rectal depistează o tumoare se impune, de obicei, biopsia prostatei.
  • dacă PSA este între 2-10 ng/ml, dar tușeul rectal nu depistează nimic alarmant se poate apela la rezonanța magnetică nucleară (RMN) și la analize speciale de urină, pentru a evita biopsia.

Află mai mult ➡ Adenom de prostata sau cancer de prostata: ce simptome fac diferența?

Biopsia de prostată: ce trebuie să știm?

Biopsia de prostată lămurește diagnosticul în cele mai multe cazuri, dar are riscul unor complicații: hematurie (urină cu sânge), hemospermie, sângerare rectală, febră, epididimită, retenție de urină.

La biopsie se recoltează o probă de țesut din prostată și se analizează microscopic pentru a detecta eventuale modificări

Biopsia se efectuează în anestezie și este urmată de protecție de antibiotice câteva zile datorită riscului de infecție.

Bine de știut
Un studiu publicat în BMJ Oncology a arătat că folosirea scanării RMN în screening-ul cancerului de prostată poate detecta tumori chiar dacă valorile PSA-ului sunt scăzute. Jumătate din bărbații cu cancer demonstrat prin biopsie nu ar fi fost trimiși pentru evaluare suplimentară dacă s-ar fi considerat doar valoarea PSA.

Cancer de prostată: de reținut

• să efectuăm un consult urologic și să mergem cu un test PSA dacă avem peste 50 ani și nu avem factori de risc sau peste 45 ani și cu factori de risc

• RMN nu este prima metodă folosită pentru a detecta cancerul de prostată, ci PSA și tușeul rectal. Dar RMN poate diagnostica un cancer de prostată atunci când valorile PSA sunt normale și nu ne orientează corect.

• dacă PSA are valoarea între 2-10 ng/ml medicul ne poate face un plan de investigații ulterioare pentru a lămuri creșterea PSA.

• ecografia nu depistează corect aceste tumori și nu ne putem baza pe ea.

• dacă medicul urolog indică biopsia de prostată, înseamnă că celelalte investigații nu au fost concludente și trebuie să-i urmăm sfatul.

• consumul de roșii (pentru licopen), multivitamine, seleniu sau omega 3, nu și-au dovedit eficiența în prevenirea cancerului de prostată și nu trebuie să ne determine să amânăm testul PSA.

Citește mai departe…

Urina cu sânge (hematuria): ce cauze poate avea?
PSA sau antigen specific de prostată: cum se interpretează?
Analize de screening pentru bărbați: depistarea la timp a afecțiunilor
Durere pelvină la bărbați: cauze și soluții
10 simptome de cancer la care bărbații să fie atenți

Bibliografie

Pneumoniile: 10 informații care te ajută să te orientezi rapid

Servus Med
-
0
Pneumoniile: 10 informații care te ajută să te orientezi rapid

Pneumoniile sunt infecții localizate la plămâni, însoțite de inflamație și cauzate cel mai frecvent de virusuri sau bacterii.

Răcim mai frecvent iarna. Uneori lucrurile merg simplu și, chiar dacă ne simțim rău o săptămână, lucrurile intră repede în normal. 

Alteori nu contractăm o simplă răceală, ci o gripă sau o infecție bacteriană care se complică cu pneumonie.

Orice infecție respiratorie se poate complica cu pneumonie?

În principiu da, orice infecție respiratorie provocată de virusuri, bacterii sau fungi, se poate complica cu o pneumonie. Pneumonia este o complicație a unei infecții respiratorii.

Totuși, pneumonia nu apare frecvent. Contează tipul de virus, tipul de bacterie, dar și rezistența organismului nostru.

Dacă avem și alte afecțiuni concomitente, tratamente cronice care afectează imunitatea (prednison sau alte imunosupresoare), vârsta mai înaintată, crește riscul apariției acestei complicații.

Cum ne dăm seama că infecția respiratorie este posibil să se fi complicat cu o pneumonie?

  • tuse productivă cu secreție galbenă, verzuie sau chiar mucus sangvinolent
  • febră, transpirații, frisoane
  • respirații dificile, scurte, rapide
  • durere toracică
  • oboseală
  • greață, vărsături (mai ales la copii)

Află mai mult ⮕ Pneumonia: simptome la adulți și copii

Virus sau bacterie?

Tipuri principale de pneumonie:

Pneumonia virală care apare în contextul unor infecții respiratorii virale:

  • răceala obișnuită
  • gripa
  • coronavirus
  • virus sincițial respirator

Pneumonia bacteriană:

  • Streptococ 
  • Legionella
  • Mycoplasma 
  • Chlamydia
  • Haemophilus

Pneumoniile virale nu răspund la antibiotice. Dar se pot complica cu infecții bacteriene și atunci medicul decide că este necesar tratament antibiotic.

Este vreo posibilitate să deosebim pneumoniile bacteriane de cele virale încă de la început?

Dacă ajungem la spital, medicul va face un test numit procalcitonină. Este o analiză care poate ajuta la diferențierea celor 2 tipuri de pneumonii.

  • dacă procalcitonina este sub 0,1 micrograme/ L este foarte probabil ca pneumonia să fie virală. Antibioticele nu sunt eficiente.
  • dacă procalcitonina este peste 0,25 micrograme/ L este mai probabil să fie vorba despre o pneumonie bacteriană. Este mai potrivit să acționăm cu un antibiotic de la început.

Există și alte posibilități de a detecta exact cauza pneumoniei. Se fac culturi din spută sau hemoculturi (din sânge) care pot identifica microorganismul vinovat.

Dar, de obicei, medicul inițiază tratamentul empiric, fără să aștepte rezultatele acestor culturi.

De ce? Pentru că o pneumonie se poate complica rapid.

Află mai mult ⮕ Complicațiile gripei: care sunt, de ce apar, cum le recunoști?

Cum alege medicul tratamentul dacă nu știe exact microorganismul implicat?

Dacă imaginea radiologică este de pneumonie, procalcitonina este crescută și semnele clinice de pneumonie prezente, medicul alege un antibiotic sau asociază 2 antibiotice din cele care s-au dovedit eficiente în studii clinice.

După ce obține rezultate la culturi din spută sau hemocultură, poate schimba antibioticul în funcție de antibiogramă.

Ce mai putem adăuga la antibiotice?

  • antiinflamatoare nesteroidiene
  • antitermice (paracetamol pentru febră)
  • tusea ajută la curățarea plămânilor; antitusivele nu sunt recomandabile decât, eventual, seara pentru a ne putea odihni mai bine
  • hidratare abundentă (ceaiuri, supă, apă)
  • umidificarea atmosferei din cameră
  • odihnă

Nu este deocamdată dovedit și recomandabil

Nu este deocamdată dovedită științific necesitatea asocierii suplimentelor cu probiotice atunci când luăm antibiotice. Nu trebuie să le cumpărăm numai pentru că farmacistul le recomandă.

În schimb, putem apela la alimente prebiotice și probiotice pentru a susține flora intestinală și bacteriile bune care o populează.

În cât timp se vindecă pneumoniile?

Timpul de recuperare diferă de la persoană la persoană, dar cel puțin 1- 2 săptămâni sunt necesare.

Uneori, vindecarea este mai lentă, putând ajunge la 1 lună sau mai mult.

La aceste persoane pneumonia poate fi mai gravă și vindecarea prelungită de complicații

  • copii mici
  • vârstnici
  • imunitate compromisă (neoplasm, transplant, ciroză ș.a.)
  • boli cronice cardiace, hepatice
  • diabet

Citește mai departe…

Simptomele gripei: cum te orientezi rapid?
Febra la copii și bebeluși: cum se tratează corect?
Durere în gât și febră: să luăm sau nu antibiotic?
Diferența între răceală și gripă
Meningita: semne de alarmă

Bibliografie

Beneficiile consumului de apă la diabet și probleme renale

Dr. Corina Golovei
-
0
Beneficiile consumului de apă la diabet și probleme renale

Medicii atrag atenția frecvent că ar trebui să fim atenți la consumul zilnic de apă. Hidratarea corectă este una din măsurile esențiale pe care le putem lua pentru a ne menține sănătoși.

Setea este un semnal că trebuie să bem apă, dar unele persoane afirmă adesea că nu primesc acest semnal și de aceea nu se hidratează.

Un studiu recent apărut în JAMA Network Open și-a propus să analizeze rezultatele obținute până acum de cercetările referitoare la consumul regulat de apă. Au fost alese rezultatele semnificative statistic pentru a putea trage o concluzie corectă.

Au fost incluse în analiză studiile referitoare la beneficiile consumului de apă în mai multe situații:

Beneficiile consumului de apă: concluzii utile în viața de zi cu zi

Analiza publicată în JAMA ia în considerare un număr de 18 studii clinice efectuate corect, prin comparație cu lot martor. Și, deși se atrage atenția că sunt necesare studii suplimentare pentru a avea rezultate mai substanțiale, ne sunt prezentate concluziile pentru cercetările de până acum.

1. Scăderea în greutate și consumul de apă

Consumul de apă înainte de masă (aproximativ 1500 ml/ zi, respectiv 500 ml înainte de fiecare masă), ajută la scăderea în greutate prin mai multe mecanisme:

  • senzația de sațietate apare mai rapid
  • se reduce consumul de sucuri îndulcite
  • se reduce cu 13% consumul de calorii/ fiecare masă

O metodă atât de simplă cum este consumul de apă înainte de masă poate contribui substanțial la combaterea obezității și a consecințelor ei.

Se știe că obezitatea este responsabilă de numeroase consecințe metabolice care duc la apariția unor afecțiuni cronice și la scurtarea duratei de viață.

În SUA, de exemplu, un procent important (29%) de deces la vârsta medie se datorează problemelor vasculare apărute ca rezultat al obezității.

Efectele benefice ale unui consum regulat de apă înainte de masă s-au observat inclusiv la adolescenții supraponderali sau cu obezitate.

Este evident că, pe lângă atenția acordată hidratării, trebuie încurajată și alegerea alimentelor sănătoase pentru a obține efecte pe termen lung.

2. Glicemia de dimineață, pe nemâncate

Unele studii din analiza JAMA au inclus persoane cu diabet sub tratament și care au totuși valori mari ale glicemiei pe nemâncate (în jur de 220 mg/ dl). La aceștia recomandarea a fost pentru a consuma 250 ml apă înainte de micul dejun, 500 ml apă înainte de masa de prânz și 250 ml apă înainte de cină.

Alte studii au luat în observație persoane cu glicemia la limită (97-126 mg/ dl). La aceștia recomandarea consumului de apă nu a fost legată neapărat de mese.

Concluziile au fost similare. Glicemia pe nemâncate a scăzut semnificativ la ambele categorii de persoane care s-au hidratat corespunzător.

Află mai mult ⮕ Glicemia mare dimineața: cum corectezi fără medicamente?

3. Durerea de cap recurentă

Migrena și durerile de cap recurente de alt tip decât migrena, pot beneficia de pe urma hidratării corecte.

Hidratarea ar putea face parte din măsurile preventive ale cefaleei, spun cercetătorii.

Află mai mult ⮕ Hemicrania: durerea de cap pe o singură parte

4. Infecția urinară recidivată

La femeile cu infecție urinară recidivată, creșterea aportului de lichide cu 1500 ml/ zi peste consumul obișnuit (care, de obicei, este redus), conduce la episoade mai rare de infecție urinară.

Mecanismele posibil implicate sunt diluarea numărului de bacterii, îndepărtarea lor cu fluxul de urină, reducerea posibilităților de atașare a bacteriilor pe mucoasa urinară.

Află mai mult ⮕ Infecție urinară la femei: ghid de tratament explicat

5. Vezica hiperactivă

Pentru vezica hiperactivă, cercetările arată că, dimpotrivă, restricția consumului de lichide cu 25% reduce semnificativ intensitatea simptomelor: frecvența urinărilor, imperiozitatea (urgența de a urina) și nicturia.

Află mai mult ⮕ Vezica hiperactivă

6. Litiaza renală (pietre la rinichi)

Creșterea consumului de apă zilnic, suficient cât să atingem 2000 ml urină/ zi sau mai mult, reduce cu mai mult de jumătate riscul de apariție a calculilor renali.

Se știe că urina concentrată în săruri care stagnează în rinichi este condiția cea mai favorabilă formării pietrelor. Hidratarea combate acest factor favorizant și explică reducerea riscului de litiază.

Pentru persoanele care au mai avut calculi renali, se recomandă un consum de lichide care să ducă la eliminarea a cel puțin 2500 ml urină/ zi.

Află mai mult ⮕ Calculii renali: simptome, tipuri de calculi, riscuri

De ce uneori nu apare setea deși ne-am deshidratat?

Pe măsură ce avansăm în vârstă, setea ca semnal al deshidratării nu mai apare la momentul potrivit.

Seniorii nu resimt setea la fel ca adulții tineri. Așa se explică deshidratarea după efort fizic sau când climatul este cald.

Una din explicațiile cercetătorilor este aceea că odată cu vârsta scade abilitatea organismului de a detecta gradul de salinitate a sângelui.

Deshidratarea crește salinitatea sângelui. Organismul adultului tânăr detectează rapid acest semnal, apare setea și, automat, și necesitatea consumului de apă.

La seniori acest mecanism de detecție a salinității sângelui nu mai funcționează corect. Setea nu apare și există pericolul deshidratării.

De aceea, este bine să conștientizăm în fiecare zi consumul de apă sau alte lichide și să încercăm să atingem cantitatea recomandată.

Consumul de apă recomandat

Recomandarea populară cu cele 8 căni de apă zilnic nu în spate o cercetare științifică, dar este totuși o metodă bună de conștientizare a consumului de apă.

Pentru adultul sănătos, recomandarea cu baze științifice este:
bărbați: 13 căni/ zi (1 cană = 240 ml)
femei: 9 căni/ zi

Mai trebuie știut că în anumite afecțiuni este recomandată restricția consumului de lichide. De exemplu, în insuficiența cardiacă sau insuficiența renală. Colaborarea cu medicul este esențială în stabilirea aportului corect.

De asemenea, sunt situații în care aportul de lichide ar trebui crescut peste nivelul general recomandat. De exemplu, în sarcină sau alăptare, în infecții severe, la diaree sau când este caniculă și transpirăm exagerat.

Testul culorii
Culoarea urinei ne informează rapid despre gradul de hidratare. Urina de culoare galben pai înseamnă că ne-am hidratat suficient. Urina închisă la culoare, concentrată, este un semnal că trebuie să consumăm apă.

Care sunt semnele că te-ai deshidratat?

Deshidratarea ne afectează nu doar fizic, ci și emoțional și mental.

Semne de deshidratare:

  • gura uscată
  • tusea uscată
  • durere de cap
  • amețeală
  • oboseală
  • constipație
  • crampe musculare datorate pierderilor de electroliți prin transpirație
  • cantitate redusă de urină concentrată
  • tensiune mică

Anxietatea, irascibilitatea, starea de confuzie, se pot datora, de asemenea, deshidratării. Aceste modificări de comportament sunt vizibile adesea la persoane vârstnice, mai ales la cele care suferă de demență.

Citește mai departe…

Infecția urinară cu E. coli: de ce reapare după ce te-ai tratat?
Semne de deshidratare la copii
10 obiceiuri care ne pot afecta rinichii
Efectele cafelei asupra rinichilor
Lactatele și calciul: trebuie evitate dacă ai avut pietre la rinichi?

Bibliografie

Oboseala în bolile autoimune

Servus Med
-
0
Oboseala în bolile autoimune

Oboseala este un simptom frecvent în bolile autoimune și poate fi rezultatul mai multor factori, inclusiv inflamația cronică, efectele secundare ale tratamentului și impactul psihologic al bolii.

Pe de altă parte, multe din afecțiunile autoimune provoacă dureri articulare sau musculare cronice care afectează calitatea și durata somnului. Oboseala este, de multe ori, și o consecință a insomniei.

În bolile autoimune, oboseala este accentuată, resimțită frecvent ca epuizare și afectează viața de zi cu zi.

Boli autoimune însoțite frecvent de oboseală

Oboseala este adesea frustrantă. Nu poate fi pusă în evidență prin analize și nu este evidentă celor din jurul nostru, dar este reală și ne împiedică să ne desfășurăm normal activitatea.

1. Lupus eritematos sistemic

Lupusul este o boală autoimună complexă care afectează pielea, articulațiile, rinichii, plămânii și alte organe. Oboseala este un simptom frecvent și afectează semnificativ calitatea vieții.

2. Artrita reumatoidă

Artrita reumatoidă afectează articulațiile și provoacă inflamații și dureri articulare, dar și oboseală extremă. Inflamația sistemică și durerea constantă contribuie la oboseală și la lipsa de energie.

3. Scleroza multiplă

În scleroza multiplă, sistemul imunitar atacă mielina din jurul fibrelor nervoase afectând funcțiile sistemului nervos. Oboseala este un simptom major și poate fi intensă, mai ales în timpul puseelor.

4. Boala celiacă

În boala celiacă sistemul imunitar reacționează anormal la gluten, provocând inflamație și leziuni la nivelul intestinului subțire. Acest lucru poate duce la malabsorbția nutrienților și, implicit, la oboseală cronică și epuizare.

5. Boala Crohn și colita ulcerativă (boli inflamatorii intestinale)

Aceste boli autoimune afectează tractul gastrointestinal și provoacă inflamație cronică. Oboseala este frecventă din cauza inflamației, pierderilor de substanțe nutritive, anemiei și durerilor abdominale.

6. Sindromul Sjögren

Sindromul Sjogren este o boală autoimună care afectează glandele exocrine, ducând la uscăciunea ochilor și gurii prin scăderea secreției de salivă și lacrimi. Sindromul Sjögren este adesea însoțit de oboseală severă, care afectează viața cotidiană.

7. Tiroidita Hashimoto

În tiroidita Hashimoto, sistemul imunitar atacă glanda tiroidă, reducând capacitatea acesteia de a produce hormoni tiroidieni, esențiali pentru reglarea metabolismului și producția de energie.

8. Miastenia gravis

Această boală afectează comunicarea între nervi și mușchi, ducând la slăbiciune musculară și oboseală. Pacienții cu miastenia gravis resimt oboseala mai ales după activități prelungite.

9. Fibromialgia (considerată de unii o boală autoimună)

Fibromialgia nu este clar înțeleasă, dar mulți specialiști o consideră o afecțiune autoimună. Se caracterizează prin dureri musculare și oboseală cronică, însoțite de tulburări de somn și de concentrare.

10. Psoriazis și artrită psoriazică

În psoriazis, inflamația pielii poate fi însoțită de oboseală, mai ales la cei care suferă și de artrită psoriazică. Inflamația sistemică prezentă în aceste boli contribuie la oboseala cronică.

11. Polimiozita și dermatomiozita

Aceste boli autoimune atacă mușchii și provoacă slăbiciune musculară și oboseală. Efortul fizic este dificil pentru pacienți, care resimt rapid epuizare și slăbiciune după activități normale.

12. Boala Addison (insuficiența suprarenală autoimună)

Boala Addison este o boală autoimună rară în care sistemul imunitar atacă glandele suprarenale, responsabile de producția hormonilor necesari pentru combaterea stresului și reglarea energiei. Simptomele includ oboseală extremă și scăderea rezistenței la stres.

Află mai mult ⮕ Infecții care pot declanșa boli autoimune

Cum se explică oboseala în bolile autoimune?

Ameliorarea stării de oboseală în bolile autoimune este uneori dificil de realizat deoarece mecanismele care o explică sunt multiple.

Cele mai multe dovezi științifice indică unele mecanisme posibile ale oboselii în bolile autoimune:

  • inflamația
  • deficit al balanței între aportul nutritiv și consumul de oxigen
  • tulburări metabolice și afectarea unor organe cheie cum sunt ficatul sau rinichii
  • modificări ale dispoziției psihice, stresul emoțional și anxietatea
  • somnolența peste zi
  • anemia care reduce capacitatea de transport a oxigenului și accentuează oboseala

Multe cercetări indică faptul că neuroinflamația este un factor principal care explică oboseala. De aceea, tratamentele cu efect antiinflamator au efecte pozitive și în tratarea oboselii.

Află mai mult ⮕ Virusul Epstein-Barr și bolile autoimune asociate

Cum gestionezi oboseala în bolile autoimune?

Oboseala este mai accentuată atunci când tratamentul bolii autoimune nu reușește să țină inflamația sub control. De aceea, colaborarea cu medicul și tratamentul corect al inflamației, are ca efect și reducerea oboselii, a epuizării.

De multe ori, somnul deficitar sau anemia sunt cauzele oboselii. Rezolvarea insomniei și tratarea anemiei îmbunătățesc și rezerva de energie de care dispunem zilnic.

În afara tratamentului corect, astăzi mult îmbunătățit datorită progreselor în cercetare, câteva măsuri care țin de stilul de viață pot îmbunătăți confortul zilnic.

1. Gestionarea activităților și odihnei

  • Planificarea și prioritizarea activităților zilnice pentru a evita epuizarea. Activitățile importante se pot programa în momentele în care energia este mai ridicată.
  • Alternarea perioadelor de activitate cu cele de odihnă, acordând pauze frecvente în timpul zilei pentru a preveni oboseala excesivă.
  • Conservarea energiei prin strategii de organizare (de exemplu, pregătirea meselor în avans).

2. Exercițiul fizic ușor și regulat

  • Exercițiile ușoare, cum ar fi mersul pe jos, înotul sau exercițiile de stretching (flexibilizare), pot ajuta la menținerea forței și mobilității musculare, ceea ce contribuie la reducerea oboselii pe termen lung.
  • Exercițiile de intensitate mică până la moderată, precum yoga sau tai chi, sunt de asemenea benefice, având efecte pozitive asupra energiei și dispoziției.

Află mai mult ⮕ Cele 4 exerciții fizice bine de făcut săptămânal

3. Îmbunătățirea calității somnului

  • Îmbunătățirea igienei somnului prin stabilirea unei rutine a somnului, evitarea ecranelor înainte de culcare și crearea unui mediu de somn confortabil.
  • Evitarea consumului de cofeină și alcool înainte de culcare, care pot afecta calitatea somnului.
  • Discutarea cu un medic despre opțiuni pentru probleme specifice de somn, precum insomniile sau somnul fragmentat, care apar frecvent în bolile autoimune.

Află mai mult ⮕ Etapele unui somn bun și sfaturi practice ca să nu le ratezi

4. Gestionarea stresului

  • Mindfulness și tehnicile de relaxare (de exemplu, respirația profundă, meditația) ajută la reducerea stresului, care poate agrava simptomele oboselii.
  • Psihoterapia sau consilierea psihologică poate fi benefică, mai ales pentru a învăța cum să se gestioneze anxietatea și depresia, des întâlnite la pacienții cu boli autoimune.

Află mai mult ⮕ Tehnici de relaxare aplicabile oricând și oriunde

5. Dieta echilibrată și hidratarea

  • O dietă antiinflamatoare, bogată în fructe, legume, proteine slabe și grăsimi sănătoase (de exemplu, omega-3 din pește și nuci) poate ajuta la reducerea inflamației și, prin urmare, a oboselii.
  • Evitarea alimentelor procesate, bogate în zahăr sau grăsimi trans, care pot contribui la inflamație.
  • Hidratarea corespunzătoare este esențială, mai ales pentru cei care iau medicamente care pot provoca deshidratare.

6. Evaluarea și ajustarea medicației

Oboseala poate fi un efect secundar al anumitor medicamente, iar ajustarea dozelor sau înlocuirea acestora poate ajuta.

Este necesară discuția cu medicul despre simptomele oboselii și opțiunile de medicație pentru a adapta tratamentul în funcție de nevoile individuale.

Aceste măsuri pot ajuta la creșterea calității vieții și la reducerea oboselii. E important ca pacienții să colaboreze îndeaproape cu echipa lor medicală pentru a dezvolta un plan personalizat de gestionare a simptomelor.

Citește mai departe…

Tratament biologic: afecțiuni în care sunt rezultate foarte bune
Dieta anti-inflamatoare
Afecțiuni autoimune care pot apărea împreună cu boala celiacă
Tiroida și oboseala exagerată
Sindromul de oboseală cronică

Bibliografie

Scăderea glicemiei cu ceaiuri și infuzii din plante

Servus Med
-
0
Scăderea glicemiei cu ceaiuri și infuzii din plante

La prediabet și diabet tip 2, putem folosi ceaiuri și infuzii din plante recunoscute pentru scăderea glicemiei. Nu se pune problema înlocuirii tratamentului antidiabetic cu ceaiuri din plante, dar efectul medicamentelor poate fi potențat de efectul hipoglicemiant natural al plantelor dacă ceaiurile se consumă neîndulcite.

În diabetul tip 2 și prediabet, glicemia crește fie printr-o secreție insuficientă de insulină (hormonul care reglează glicemia), fie printr-o sensibilitate mai redusă a celulelor la acțiunea insulinei (rezistența la insulină) sau prin ambele mecanisme.

Alimentele și băuturile pe care le alegem influențează efectul tratamentului și capacitatea de reglare a glicemiei. Dar, studiile clinice asupra efectelor ceaiurilor nu sunt suficient de concludente. De aceea, nu ne putem baza numai pe ceaiuri pentru scăderea glicemiei.

Ceaiuri și infuzii din plante pentru scăderea glicemiei

Ceai verde

Efecte: ceaiul verde conține L-teanina și alți compuși benefici care contribuie la scăderea glicemiei și creșterea sensibilității celulelor la insulină.

Mai multe studii clinice au demonstrat reducerea glicemiei pe nemâncate și a hemoglobinei glicate HbA1C la consumatorii de ceai verde.

Preparare: frunzele de ceai verde se lasă la infuzat 1-3 min în apa fierbinte care nu ar trebui să depășească 70 ℃.

Sunt recomandate 3-4 căni de ceai verde pe zi pentru scăderea glicemiei.

Bine de știut
Ceaiul verde scade eliminarea urinară de oxalați și formarea calculilor de oxalat de calciu. Efectul inhibitor al ceaiului verde asupra litiazei de oxalat de calciu este foarte probabil datorat efectului antioxidant.

Află mai mult ⮕ Glicemia: valori normale, valori la prediabet și diabet

Ceai de hibiscus

Efecte: Hibiscus sabdariffa este planta ale cărei flori se folosesc la ceai și care conține o varietate de polifenoli cu efect antioxidant și antiinflamator.

Consumul regulat al ceaiului de hibiscus are efect antiinflamator și reduce tensiunea arterială.

Persoanele cu diabet tip 2 au mai frecvent hipertensiune arterială.

Un studiu clinic care a inclus 60 de persoane cu diabet ce au consumat zilnic 240 ml (o cană) de ceai de hibiscus timp de 1 lună, a observat o scădere semnificativă a tensiunii sistolice comparativ cu consumatorii de ceai negru. Cercetarea a inclus persoane cu hipertensiune moderată sau oșoară.

Preparare: 1-2 linguri de petale de hibiscus se lasă la infuzat într-o cană de apă fiartă, timp de 5-10 min.

Află mai mult ⮕ Diabetul la limită: ce este bine să afli?

Ceai de turmeric

Efecte: curcumina este principalul component activ al turmericului și care a fost studiată pentru scăderea glicemiei.

Studiile sugerează că poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină a celulelor ceea ce contribuie la reglarea nivelului glucozei în sânge.

Ceaiul se poate prepara din pudra de turmeric pe care o găsim în magazin la condimente. Se știe că piperina este un compus chimic ce crește efectul curcuminei. Adăugând un praf de piper în ceai putem obține beneficii maxime.

Preparare: La 500 ml de apă fiartă se folosesc pentru infuzie:

  • 1 lingură de pudră de turmeric
  • 1 vf de cuțit de piper
  • coaja rasă de la o lămâie bio
  • 2 felii de lămâie

Ceai de scorțișoară

Efecte: Scorțișoara poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină și ajută la reglarea glicemiei. Un studiu recent arată că la un consum de 6 g pudră de scorțișoară zilnic, timp de 40 zile, glicemia pe nemâncate scade semnificativ.

Preparare: Pentru ceai se folosește un baton de scorțișoară sau o linguriță de scorțișoară pudră într-o cană cu apă fierbinte și se lasă la infuzat 10-15 minute.

Află mai mult ⮕ Scorțișoara: câtă să folosești pentru reglarea glicemiei?

Ceai de mușețel

Efecte: Mușețelul poate contribui la scăderea glicemiei, dar și la îmbunătățirea nivelului de colesterol și combaterea stresului oxidativ ceea ce este benefic la persoanele cu diabet.

Un studiu clinic a inclus 64 de participanți cu diabet care au consumat câte 3 căni de ceai de mușețel zilnic timp de 8 săptămâni. Ceaiul a fost preparat din 3g de mușețel/ cană.

Rezultatele au fost îmbucurătoare observându-se scăderea semnificativă a hemoglobinei glicate HbA1C după 8 săptămâni.

Preparare: Infuzia se prepară din 3g de mușețel care se lasă în apă fiartă 10 min și ulterior se strecoară înainte de consum.

Ceai de afine (frunze)

Efecte: Frunzele de afin conțin antioxidanți care pot ajuta la reducerea glicemiei și la îmbunătățirea metabolismului glucozei.

Preparare: Ceaiul se prepară din frunze de afin uscate peste care se toarnă apă fiartă și se lasă timp de 5-10 minute la infuzat, apoi strecoară.

Află mai mult ⮕ Afinele: la ce ajută și ce precauții sunt necesare?

Ceai de urzică

Efecte: Urzica poate provoca scăderea glicemiei suficient cât să provoace hipoglicemie dacă e folosită în paralel cu tratamentul antidiabetic.

În schimb, când glicemia nu este menținută la normal cu tratamentul, ceaiul de urzică poate ajuta.

Preparare: Se lasă la infuzat în 250 ml apă fiartă, 1 lingură de frunze uscate de urzică și, apoi, se strecoară ceaiul.

Ceai de ginseng

Efecte: Ginsengul poate reduce glicemia prin îmbunătățirea sensibilității la insulină și prin încetinirea absorbției carbohidraților.

Preparare: Fierbe o linguriță de rădăcină de ginseng uscat în 250 ml de apă timp de 5-10 minute și strecoară ceaiul.

Ceai de păpădie

Efecte: Proprietățile antidiabetice și antiinflamatoare ale păpădiei se datorează componentelor sale bioactive care au fost studiate clinic: acid cicoric, taraxasterol, acid clorogenic, quercitina și altele.

Păpădia este cunoscută ca și plantă medicinală și este folosită și pentru alte efecte:

  • efectul antihipertensiv datorat conținutului important de potasiu
  • efectul diuretic
  • reducerea trigliceridelor și a LDL-colesterol

Frunzele de păpădie se folosesc la salată. Sunt bogate în vitamina A și C și K. La ceai se folosește rădăcina uscată de păpădie.

Preparare: Se fierbe o linguriță de rădăcină de păpădie uscată în 250 ml de apă timp de 10-15 minute.

Pentru rezultate bune este recomandat consumul de 2-3 căni/ zi, pe perioade îndelungate.

Efectul diuretic al păpădiei este semnificativ și se poate suprapune peste efectul medicamentelor diuretice crescând exagerat cantitatea de urină/ 24 ore.

Ceai de salvie

Efecte: Salvia poate ajuta la scăderea glicemiei și la îmbunătățirea sensibilității la insulină, fiind recomandată în special persoanelor cu diabet de tip 2.

Preparare: Infuzează o 2 lingurițe cu frunze de salvie uscată în apă fierbinte timp de 5-10 minute.

Ceai de ghimbir

Efecte: Ghimbirul poate contribui la reglarea glicemiei și la îmbunătățirea sensibilității la insulină.

Preparare: Fierbe câteva felii de ghimbir proaspăt în 250 ml de apă timp de 10-15 minute, apoi strecoară și savurează ceaiul sau vezi mai jos cum se pregătește un ceai de ghimbir eficient.

De reținut

Ceaiurile din plante care pot avea ca efect scăderea glicemiei nu pot înlocui tratamentul corect al prediabetului și diabetului.

Efectul lor este impredictibil și nu putem lăsa boala să evolueze bazându-ne pe un efect care nu poate fi contabilizat corect.

În schimb, putem folosi ceaiurile din plante ca adjuvante ale tratamentului prescris de medic pentru tratarea diabetului sau prevenirea prediabetului.

Citește mai departe…

Ce lichide poți consuma dacă ai diabet?
Ceai de ghimbir: cum să-l prepari ca să fie eficient?
Salvia: la ce ajută și ce precauții sunt necesare?
Turmeric: la ce ajută și cum să-l incluzi în alimentație?
5 idei false despre diabet
Berberina: este utilă la diabet?

Bibliografie
  • Stinging nettle. Mount Sinai
  • Ginseng and Diabetes: The Evidences from In Vitro, Animal and Human Studies. J. Ginseng. Res. 2012
  • Chamomile tea improves glycemic indices and antioxidants status in patients with type 2 diabetes mellitus. Nutrition 2016.
  • PREVENTIVE EFFECTS OF GREEN TEA ON RENAL STONE FORMATION AND THE ROLE OF OXIDATIVE STRESS IN NEPHROLITHIASIS. J. of Urology. 2005
  • Effect of Salvia officinalis on diabetic patients. J. Renal
  • The effects of sour tea (Hibiscus sabdariffa) on hypertension in patients with type II diabetes. J. Hum. Hypertens. 2009
  • The Physiological Effects of Dandelion (Taraxacum Officinale) in Type 2 Diabetes. Rev. Diabet Stud. 2016

Sindrom Sjogren: lipsa de salivă și de lacrimi

Servus Med
-
0
Sindrom Sjogren: lipsa de salivă și de lacrimi

Sindrom Sjogren face parte dintre bolile autoimune împreună cu alte afecțiuni: artrita reumatoidă, lupus eritematos, psoriazis, vitiligo și altele. Are două caracteristici importante după care poate fi recunoscut: lipsa de salivă și lipsa de lacrimi.

În sindromul Sjogren, primele afectate sunt mucoasele și glandele care le mențin umede. Simptomele tipice sunt gura uscată și ochii uscați.

Boala apare mai frecvent la femeile peste 40 de ani și tratamentul se concentrează pe diminuarea simptomelor.

Sindromul Sjogren primar este situația în care boala autoimună nu este însoțită și de alte afecțiuni similare.

Sindromul Sjogren secundar este denumit în situația în care apar și alte afecțiuni autoimune simultan.

  • ochii uscați – cu senzație de arsură, mâncărimi, vedere încețoșată, senzație ”de nisip în ochi”
  • gură uscată – cu dificultăți la înghițire și vorbire
  • carii dentare, gingivită (inflamația gingiilor) – deoarece nu este suficientă salivă protectoare
  • dureri articulare, rigiditate și inflamație articulară
  • piele uscată
  • uscăciune vaginală
  • tuse uscată și persistentă
  • senzație de ”arsură pe piept”
  • oboseală marcată

Află mai mult ⮕ Boala autoimună: o complicație posibilă după COVID

De ce apare un sindromul Sjogren?

Sindromul Sjogren este o boală autoimună. Propriul nostru sistem imunitar atacă țesuturile proprii, considerându-le străine.

Cauza exactă pentru care apare această anomalie în toate bolile autoimune, nu este cunoscută încă. Efectul atacului sistemului imunitar este inflamația cronică.

Genetica are un rol în declanșarea sindromului Sjoren. Sunt 6 mutații genetice care dacă există, predispun la declanșarea bolii: RF5, STAT4, BLK, IL12A, TNIP1, CXCR5.

Dacă există aceste mutații genetice nu înseamnă că neapărat vom face boala. În schimb, dacă există un factor declanșator poate apărea sindromul Sjogren.

Factorii declanșatori implicați mai frecvent sunt infecția cu virus Ebstein-Barr, virusul hepatitei C sau modificările hormonale cum este deficitul de estrogeni care apare la femei după 40 ani.

Sistemul imunitar atacă, în sindromul Sjogren, în special glandele care produc salivă și lacrimi, dar pot fi afectate și alte structuri ale corpului:

  • articulațiile
  • tiroida
  • rinichii
  • ficatul
  • plămânii
  • pielea
  • nervii

Se declanșează un proces inflamator care explică simptomele.

Cine are risc crescut de sindrom Sjogren?

  • femeile
  • persoane peste 40 ani
  • cei care au și alte boli autoimune

Boli autoimune care apar mai frecvent în asociere cu sindromul Sjogren:

Află mai mult ⮕ De ce apar bolile autoimune?

Cum se stabilește diagnosticul corect și de către cine?

Dacă observăm simptomele (ochi uscați, gură uscată și adesea dureri articulare) este bine să colaborăm cu medicul de familie.

Acesta ne îndrumă la un specialist reumatolog ce poate face investigațiile complete. De asemenea, va stabili și un plan de tratament.

Diagnosticul poate fi dificil deoarece Sindromul Sjogren seamănă, ca manifestări, cu multe alte boli.

Se vor efectua:

  • teste de sânge care să pună în evidență anticorpii specifici, semnele de inflamație, dar și afectarea hepatică sau renală
  • consultul oftalmologic care va măsura gradul de uscăciune a ochilor și va putea prescrie măsuri pentru evitarea complicațiilor (afectarea corneei)
  • sialograma și scintigrafia glandelor salivare

Analize cu rezultate modificate în sindromul Sjogren:

Anticorpii antinucleari ANA: apar la 70% din persoanele cu sindrom Sjogren

Anticorpii anti-Ro și anti-La: apar frecvent, dar dacă nu apar nu este totuși exclus diagnosticul

Factorul reumatoid: este o proteină care apare specific în poliartrita reumatoidă (tot afecțiune autoimună) și care este pozitiv la aproximativ 65% din persoanele cu sindrom Sjogren.

Prezența simptomelor caracteristice și a unora dintre aceste teste pozitive, confirmă diagnosticul.

Complicații posibile

Complicațiile posibile se datorează lipsei de salivă și de mucus care să mențină lubrifiate mucoasele.

Pot apărea:

  • afecțiuni gingivale
  • pneumonie interstițială
  • bronșiectazii
  • nefrita interstițială (inflamația țesutului renal)
  • hipotiroidie
  • colon iritabil
  • neuropatie periferică (senzație de arsuri, înțepături, amorțeli pe diverse porțiuni ale pielii)
  • vasculita (inflamație la nivelul vaselor de sânge)
  • complicații de sarcină

Este posibil ca sindromul Sjogren să crească riscul apariției limfomului non-Hodgkin, un tip de cancer al sistemului limfatic.

Află mai mult ⮕ Cum protejezi ochii dacă lucrezi mult la computer?

Sindrom Sjogren: tratament

Tratamentul sindromului Sjogren nu este curativ, nu vindecă boala. Este centrat pe diminuarea simptomelor.

Diminuarea simptomelor orale

Apa de gură, substituenții de salivă, sprayuri și geluri sau guma de mestecat ameliorează senzația de gură uscată.

Opțiunile pot include și substanțe care stimulează saliva și mucusul: pilocarpina (Salagen) sau cevimelină (Evoxac).

Diminuarea simptomelor oculare

Lacrimile artificiale și unguentele ajută la ameliorarea simptomului de ochi uscați.

Se pot folosi:

  • emulsii oftalmice cu ciclosporine
  • picături oculare cu hidroxipropilceluloză

Tratamente modificatoare ale bolii

Riscul complicațiilor poate fi redus cu medicația care diminuează răspunsul sistemului imunitar:

  • corticosteroizi cum este prednisonul
  • medicamente modificatoare ale bolii (DMARS) cum sunt metotrexat sau azatioprina
  • imunosupresoare cum este ciclosporina

Află mai mult ⮕ 9 sfaturi practice pentru piele uscată

Ce putem face singuri pentru atenuarea simptomelor?

  • lacrimi artificiale (indicate de medicul oftalmolog)
  • umiditate corespunzătoare în locuință; evitarea aerului condiționat sau a ventilatoarelor care pot accentua uscăciunea ochilor și a gurii
  • evitarea fumatului
  • creșterea aportului de lichide, în special apa, pe tot parcursul zilei; evitarea alcoolului și a cafelei care accentuează senzația de gură uscată; evitarea băuturilor acide care au același efect
  • stimularea secreției salivare cu bomboane cu aromă de citrice; evitarea alimentelor îndulcite care vor contribui la afectarea danturii
  • saliva artificială menține cavitatea orală lubrefiată mai mult timp
  • spray-uri nazale pentru a menține nasul desfundat și a respira pe nas; respirația pe gură predominant, va accentua uscăciunea
  • menținerea unei igiene corespunzătoare a cavității orale: periatul dinților după fiecare masă; control stomatologic la fiecare 6 luni; apă de gură cu proprietăți antibacteriene
  • evitarea băilor/dușurilor fierbinți dacă pielea este excesiv de uscată; folosirea cremelor emoliente
  • lubrifianți vaginali
  • antiinflamatoare nesteroidiene pentru durerile articulare

Nu trebuie să fim descurajați de faptul că sindromul Sjogren este o boală fără tratament curativ, care să o vindece definitiv.

Majoritatea persoanelor cu această afecțiune nu dezvoltă complicații grave și se mențin relativ sănătoși pe parcursul vieții.

Citește mai departe…

Sindromul ochilor uscați. Prevenire și Tratament
Infecții care pot declanșa boli autoimune
Virusul Epstein-Barr și bolile autoimune asociate
Artrite autoimune: dureri articulare și simptome asociate
Afecțiuni autoimune care apar împreună cu boala celiacă

Bibliografie

De ce crește colesterolul dacă nu mănânci grăsimi?

Servus Med
-
0
De ce crește colesterolul dacă nu mănânci grăsimi?

Nu mănânci grăsimi și totuși crește colesterolul? Dovezile științifice din ultimele decade arată că la cei care consumă 1 ou/ zi nu crește colesterolul chiar dacă ouăle sunt alimente bogate în colesterol. Are importanță ce mâncăm atunci când ne preocupă creșterea colesterolului?

Colesterolul este o substanță care ne este utilă la sinteza hormonilor, a vitaminei D, precum și la construcția membranelor celulare.

Da, colesterolul prezent în sânge în exces ne crește riscul cardiovascular pentru că favorizează apariția aterosclerozei.

Ca să ne dăm seama de gradul de risc, sunt utile analizele care arată profilul lipidic:

În plus, apolipoproteina B este o analiză mult mai valoroasă comparativ cu valoarea colesterolului. În aprecierea riscului cardiovascular, apolipoproteina B indică riscul ca în viitor să apară o complicație a aterosclerozei: infarctul miocardic sau accidentul vascular.

Colesterolul din alimente crește colesterolul din sânge?

Pare logic să ne gândim că ne crește colesterolul când consumăm alimente bogate în colesterol cum sunt ouăle. Doar că lucrurile nu merg chiar atât de simplist.

Colesterolul din alimente este foarte diferit de colesterolul din sânge.

Colesterolul din sânge este produs în proporție de 85% de propriul nostru ficat. Nu provine direct din colesterolul pe care-l conțin alimentele consumate.

Totuși, la unele persoane, alimentele cu colesterol provoacă creșterea LDL-colesterol (colesterolul rău), dar și a HDL-colesterolului (colesterolul bun). Se consideră însă că raportul între LDL și HDL rămâne același și riscul cardiac nu crește.

Află mai mult ⮕ LDL colesterol: care sunt valorile periculoase?

Grăsimi alimentare care cresc colesterolul

Unele grăsimi alimentare contribuie la creșterea LDL-colesterolului din sânge. Acestea sunt grăsimile saturate și grăsimile trans.

Grăsimile saturate nu ar trebui să aducă mai mult de 10% din caloriile pe care le consumăm zilnic, iar grăsimile trans ar trebui evitate cu totul.

Alimente cu grăsimi saturate care pot crește colesterolul

Grăsimile saturate se găsesc predominant în alimente de origine animală, dar și în unele produse vegetale. Iată câteva dintre principalele surse alimentare de grăsimi saturate:

1. Produse de origine animală

Carne grasă: Carne roșie (cum ar fi carnea de vită, miel, porc) și carnea procesată (cum ar fi cârnații, baconul și salamurile).

Produse lactate integrale: Lapte integral, smântână, unt, brânză și iaurturi grase.

Untura și seu: Folosite adesea în prepararea mâncărurilor tradiționale.

Pielea de pui și grăsimea din carnea de pasăre: Deși puiul conține mai puține grăsimi saturate decât carnea roșie, pielea și grăsimea acestuia sunt totuși surse importante.

2. Produse vegetale

Uleiuri tropicale: Ulei de cocos, ulei de palmier și ulei de sâmburi de palmier. Acestea sunt folosite adesea în produsele de patiserie și cofetărie industrială.

Margarină și produse procesate: Deși unele margarine au redus semnificativ grăsimile saturate, multe produse procesate care conțin grăsimi vegetale hidrogenate sunt bogate în grăsimi saturate.

3. Produse de patiserie și cofetărie

Dulciuri: Prăjituri, fursecuri, croissante, gogoși și alte produse de patiserie conțin adesea unt sau uleiuri tropicale.

Ciocolată și bomboane: În special ciocolata cu lapte și ciocolata albă, care conțin grăsimi lactate.

4. Alimente fast-food și semi-preparate

Cartofi prăjiți, pui pane, burgeri: Aceste produse sunt adesea prăjite în uleiuri care conțin grăsimi saturate sau sunt preparate cu brânzeturi grase și carne procesată.

Pizza și alte produse congelate: Pizza congelată sau alte preparate rapide care conțin brânză și carne procesată.

Află mai mult ⮕ Cât de mult este bine să scadă colesterolul?

Alimente cu grăsimi trans care pot crește colesterolul

Grăsimile trans sunt tipuri de grăsimi nesănătoase care pot crește riscul de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și alte probleme de sănătate. Acestea apar fie natural în anumite alimente, fie sunt produse prin procese industriale. Iată câteva surse comune de grăsimi trans:

1. Alimente procesate cu grăsimi hidrogenate

Grăsimile trans sunt adesea prezente în alimentele care conțin uleiuri vegetale parțial hidrogenate, un ingredient utilizat pentru a prelungi durata de valabilitate și a îmbunătăți textura alimentelor:

  • Biscuiți, fursecuri și prăjituri: produsele de patiserie industrială și multe dulciuri ambalate conțin frecvent grăsimi trans.
  • Produse de panificație: croissantele, brioșele și alte produse de patiserie pot conține grăsimi trans pentru a le face mai fragede și mai pufoase.
  • Popcorn pentru microunde: unele sortimente conțin uleiuri parțial hidrogenate pentru a rezista la temperaturile înalte din cuptorul cu microunde.
  • Gogoși și alte prăjituri: în special cele preparate industrial sau de fast-food.
  • Aluat congelat: aluatul de pizza, foitajele și alte produse congelate pot conține grăsimi trans pentru a rămâne moi și proaspete mai mult timp.

2. Margarină și produse tartinabile

Margarina și unele produse tartinabile conțin grăsimi trans, mai ales dacă sunt fabricate din uleiuri parțial hidrogenate. Deși multe mărci au redus conținutul de grăsimi trans, unele produse ieftine încă pot conține aceste grăsimi.

3. Alimente fast-food și prăjite

În lanțurile de fast-food, alimentele prăjite, cum ar fi:

  • Cartofii prăjiți,
  • Puiul prăjit,
  • Burgerii și tortilla chips

Pot conține grăsimi trans dacă sunt prăjite în uleiuri parțial hidrogenate, folosite de obicei pentru a le face mai crocante și pentru a rezista la temperaturi mari.

4. Cremă și glazură pentru torturi

Cremele și glazurile, mai ales cele din comerț, folosite pentru decorarea prăjiturilor, pot conține grăsimi trans pentru a le oferi o textură cremoasă și o durată de valabilitate mai mare.

5. Lactate și carne (în cantități mici, natural)

Grăsimile trans naturale se găsesc în cantități mici în produsele lactate și în carnea de la rumegătoare (cum ar fi vacile și oile). Aceste grăsimi sunt produse natural în sistemul digestiv al acestor animale și au o structură chimică diferită față de grăsimile trans industriale.

Află mai mult ⮕ 6 suplimente ineficiente în scăderea colesterolului

Eviți alimentele cu grăsimi și totuși crește colesterolul?

Dacă ai în general o alimentație sănătoasă, iar colesterolul continuă să crească, explicația ar putea fi o altă cauză decât alimentația.

  • moștenirea genetică

Hipercolesterolemia familială este o tulburare metabolică moștenită genetic. Ficatul este incapabil să recicleze cantitatea de colesterol care se produce în mod constant. Ca urmare, nivelul de colesterol din sânge crește exagerat multiplicând riscul de complicații cardiovasculare.

Pentru hipercolesterolemia familială, tratamentul medicamentos este de cele mai multe ori cel care contribuie decisiv la scăderea colesterolului. Măsurile de dietă și activitate fizică sunt necesare, dar nu suficiente.

  • vârsta și sexul

Colesterolul începe să crească odată cu vârsta. Bărbații sunt mai afectați decât femeile înainte de menopauză.

La menopauză, din cauza modificărilor hormonale, crește și procentul femeilor cu colesterol mare și implicit crește și riscul cardiovascular.

  • obezitatea

Kg în plus și obezitatea strică echilibrul metabolic și pot conduce la creșterea LDL chiar dacă te străduiești să mănânci sănătos.

Excesul zilnic de calorii crește colesterolul chiar dacă faci în general alegeri sănătoase. Dimensiunea porției contează.

  • sedentarismul

Exercițiile fizice aerobice sau cardio au efecte dovedite în scăderea LDL și creșterea HDL. Ia în considerare să practici mai des mersul pe jos, bicicleta, înotul sau alte activități cardio de intensitate moderată sau înaltă.

În funcție de durata și intensitatea reprizei de sport ar trebui adaptată și dimensiunea porției. Nu totdeauna merităm cât ne punem în farfurie.

  • fumatul

Substanțele chimice din tutun afectează vasele de sânge și favorizează depunerea plăcilor de colesterol. Fumatul scade și nivelul colesterolului bun HDL.

  • somnul

Persoanele care au un somn neregulat și insuficient au un risc crescut de tulburări metabolice și complicații cardiovasculare.

Află mai mult ⮕ Flavonoide: ce sunt, la ce ajută, alimente recomandate

Ce este de făcut când crește colesterolul?

Uneori nu există altă variantă decât tratamentul medicamentos pentru a evita consecințele dislipidemiei.

Statinele sunt medicamentele cu efectele cele mai vizibile și demonstrate științific. Efecte secundare există, mai ales la doze mari, dar trebuie puse în balanță cu beneficiile și stabilită oportunitatea începerii tratamentului.

Uneori este necesară asocierea dintre statine și alte tipuri de medicamente pentru a atinge limita de siguranță a nivelului de colesterol.

Citește mai departe…

Colesterol și trigliceride crescute: regim alimentar și tratament
Sindromul CKM care afectează inima, rinichii și metabolismul
Statine pentru colesterol crescut. Când sunt necesare?
Grăsimea brună te ajută să scapi de kg în plus
Statinele pot provoca diabet?

Bibliografie

Pansament gastric: de ce să nu iei timp îndelungat?

Servus Med
-
0
Pansament gastric: de ce să nu iei timp îndelungat?

Pansament gastric este denumirea pe care o dăm medicamentelor antiacide și antisecretoare care ne protejează de gastrită sau ulcer. Ne sunt prescrise pentru hiperaciditate sau atunci când avem tratamente cronice cu mai multe medicamente. Deși sunt utile pe termen scurt, pansamentele gastrice nu trebuie utilizate a la long.

Tot pansamente gastrice sunt și remediile naturale care se folosesc atunci când avem arsuri gastrice, cum ar fi sucul de cartof, bananele sau pepenele roșu.

Neavând efecte secundare, aceste alimente pot fi folosite în locul sau alternativ cu pansamentele gastrice medicamentoase.

Ce medicamente sunt pansamente gastrice?

Sunt câteva categorii de antiacide și antisecretoare pe care le putem procura de la farmacie, unele cu rețetă, altele fără. Mecanismul de acțiune al fiecărei categorii de antiacide este diferit și efectele secundare diferă.

Antiacide: hidroxid de aluminiu, carbonat de calciu, hidroxid de magneziu, bicarbonat de sodiu, trisilicat de magneziu ș.a.

Inhibitori de pompă de protoni: omeprazol, lansoprazol, pantoprazol, esomeprazol ș.a.

Antagoniști de receptori histaminici H2: famotidina, ranitidina ș.a.

Bine de știut
Antiacidele pe bază de magneziu reduc efectul unor antibiotice: tetracicline ca doxiciclina sau fluorquinolone ca ciprofloxacina. De aceea, trebuie consumate cu 4h înainte de antibiotic sau la 2h după.

Află mai mult ⮕ Antiacidele și diabetul

Efecte secundare posibile ale unui pansament gastric

I. Modificarea pH-ului gastric și afectarea absorbției nutrienților

Folosim pansament gastric tocmai pentru a crește pH-ul gastric, respectiv ca să reducem aciditatea.

Pe termen scurt, un pH gastric mai alcalin permite vindecarea eroziunilor mucoasei dacă acestea au apărut și au cauzat gastrită sau ulcer.

Pe termen lung, este afectată absorbția unor nutrienți cum sunt fierul, vitamina B12, calciul sau magneziul.

Osteoporoză și fracturi

Inhibitorii de pompă reduc absorbția calciului și cresc riscul de osteopenie și fracturi.

De aceea, încă din 2011 există recomandarea pentru maximum 3 cure pe an a câte 14 zile cu antiacide și antisecretoare.

Crește riscul infecției cu Clostridium

Inhibitorii de pompă utilizați pe termen lung, se asociază cu creșterea riscului de infecție cu Clostridium difficile, o infecție greu de tratat.

Boală renală cronică

Un studiu clinic din 2016 arată o creștere cu 20-50% a riscului de boală renală cronică la consumatorii de antiacide (inhibitori de pompă).

Dacă deja avem probleme renale cronice, este bine să luăm acest tip de antizcide doar ocazional.

Deficitul vitaminei B12

Deficitul de vitamina B12 apare la cei care utilizează pe termen lung antiacide din categoria inhibitorilor de pompă (omeprazol, esomeprazol etc) sau din categoria inhibitorilor de receptori H2 (ranitidină etc).

Lipsa vitaminei B12 este semnalată de anemie, dar și de simptome neuropsihiatrice:

  • amorțeli și furnicături la degete
  • afectarea memoriei
  • tulburări de comportament
  • depresie
  • demență

Află mai mult ⮕ Lipsa de B12: cauze, semne, corecție

Anemie feriprivă

Un studiu clinic care a inclus peste 300 000 de persoane care au consumat inhibitori de pompă de protoni a făcut câteva observații importante:

  • cei care au consumat inhibitori de pompă (omeprazol sau altele), dar și inhibitori de receptori H2 (ranitidina, famotidina ș.a.) au prezentat de 2 ori mai frecvent lipsă de fier decât cei fără asemenea tratamente.
  • lipsa de fier se observă la cei care au urmat tratamente lungi cu antiacide (mai mult de 1-2 ani)
  • lipsa de fier a dus la apariția anemiei feriprive cu scăderea semnificativă a hemoglobinei
  • încercarea de corectare a lipsei de fier cu suplimente cu fier nu dă rezultate dacă tratamentul cu antiacide continuă.
  • absorbția de fier revine la normal la întreruperea tratamentului cu antiacide.

Află mai mult ⮕ Cum corectăm anemia feriprivă?

Probleme cardiace

Deși corelația este încă în studiu, datele de până acum arată o legătură între consumul de durată al antiacidelor (inhibitori de pompă) și creșterea riscului de evenimente cardiace. Mecanismul posibil este efectul antiacidelor asupra celulelor endoteliale din pereții vaselor de sânge.

Și alte tipuri de antiacide sunt suspectate de a avea legătură cu evenimentele cardiace. De exemplu, antiacidele pe bază de carbonat de calciu consumate timp îndelungat pot duce la scăderea magneziului și la tulburări de ritm cardiac.

Demența

Cercetări recente au arătat că un consum îndelungat al medicamentelor antireflux poate crește riscul de demență.

Sunt necesare studii suplimentare pentru a desluși mecanismul acestui efect al medicamentelor.

Află mai mult ⮕ Alimente bune pentru arsuri gastrice

II. Hiperaciditatea de rebound

Utilizarea timp îndelungat a unui pansament gastric poate provoca hiperaciditate la întrerupere. Secreția acidului gastric va depăși nivelul de dinaintea tratamentului.

Apare necesitatea de a consuma din nou antiacide și antisecretoare, ceea ce duce la un cerc vicios similar dependenței de decongestionante nazale, de exemplu.

Persoane mai susceptibile la efectele secundare ale unui pansament gastric

Seniorii

Persoanele în vârstă sunt mai susceptibile la efectele secundare ale unui pansament gastic datorită modificărilor fiziologice.

Studiile arată că utilizarea inhibitorilor de pompă de protoni (omeprazol, pantoprazol, esomeprazol etc) sau prezența gastritei atrofice poate duce la un deficit semnificativ al vitaminei B12.

Este afectată și absorbția corectă a calciului care necesită în mod normal un pH gastric mai acid.

Persoane cu necesități nutriționale crescute

Sunt persoane la care necesarul de nutrienți este mai mare, cum ar fi gravidele și cei cu boli cronice.

La aceste categorii de persoane contează dacă absorbția nutrienților este mai redusă. Riscul unui deficit nutrițional are consecințe importante.

De reținut

Nu este recomandabil să consumăm antiacide și antisecretoare mai mult de 3 cure de 14 zile pe an.

Dacă simptomele gastrice nu cedează este bine să le investigăm până la un diagnostic corect și nu să consumăm la infinit antisecretoare.

De multe ori, infecția cu Helicobacter este vinovată pentru hiperaciditatea gastrică. Dar sunt și alte cauze care trebuie tratate corect.

Citește mai departe…

Omeprazol și alte antiacide care pot reduce absorbția fierului
Infecția cu Helicobacter: simptome digestive frecvente
Arsuri gastrice și reflux: ce remedii naturale să folosești?
Hiperaciditate: cauze, simptome, complicații, tratament
Esofagita de reflux

Bibliografie
1...121314...130Pagina 13 din 130
2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă

Cele mai noi

Cele mai citite

Știri

Meniu