Pansament gastric este denumirea pe care o dăm medicamentelor antiacide și antisecretoare care ne protejează de gastrită sau ulcer. Ne sunt prescrise pentru hiperaciditate sau atunci când avem tratamente cronice cu mai multe medicamente. Deși sunt utile pe termen scurt, pansamentele gastrice nu trebuie utilizate a la long.
Tot pansamente gastrice sunt și remediile naturale care se folosesc atunci când avem arsuri gastrice, cum ar fi sucul de cartof, bananele sau pepenele roșu.
Neavând efecte secundare, aceste alimente pot fi folosite în locul sau alternativ cu pansamentele gastrice medicamentoase.
Ce medicamente sunt pansamente gastrice?
Sunt câteva categorii de antiacide și antisecretoare pe care le putem procura de la farmacie, unele cu rețetă, altele fără. Mecanismul de acțiune al fiecărei categorii de antiacide este diferit și efectele secundare diferă.
Antiacide: hidroxid de aluminiu, carbonat de calciu, hidroxid de magneziu, bicarbonat de sodiu, trisilicat de magneziu ș.a.
Inhibitori de pompă de protoni: omeprazol, lansoprazol, pantoprazol, esomeprazol ș.a.
Antagoniști de receptori histaminici H2: famotidina, ranitidina ș.a.
Bine de știut
Antiacidele pe bază de magneziu reduc efectul unor antibiotice: tetracicline ca doxiciclina sau fluorquinolone ca ciprofloxacina. De aceea, trebuie consumate cu 4h înainte de antibiotic sau la 2h după.
Află mai mult ⮕ Antiacidele și diabetul
Efecte secundare posibile ale unui pansament gastric
I. Modificarea pH-ului gastric și afectarea absorbției nutrienților
Folosim pansament gastric tocmai pentru a crește pH-ul gastric, respectiv ca să reducem aciditatea.
Pe termen scurt, un pH gastric mai alcalin permite vindecarea eroziunilor mucoasei dacă acestea au apărut și au cauzat gastrită sau ulcer.
Pe termen lung, este afectată absorbția unor nutrienți cum sunt fierul, vitamina B12, calciul sau magneziul.
Osteoporoză și fracturi
Inhibitorii de pompă reduc absorbția calciului și cresc riscul de osteopenie și fracturi.
De aceea, încă din 2011 există recomandarea pentru maximum 3 cure pe an a câte 14 zile cu antiacide și antisecretoare.
Crește riscul infecției cu Clostridium
Inhibitorii de pompă utilizați pe termen lung, se asociază cu creșterea riscului de infecție cu Clostridium difficile, o infecție greu de tratat.
Boală renală cronică
Un studiu clinic din 2016 arată o creștere cu 20-50% a riscului de boală renală cronică la consumatorii de antiacide (inhibitori de pompă).
Dacă deja avem probleme renale cronice, este bine să luăm acest tip de antizcide doar ocazional.
Deficitul vitaminei B12
Deficitul de vitamina B12 apare la cei care utilizează pe termen lung antiacide din categoria inhibitorilor de pompă (omeprazol, esomeprazol etc) sau din categoria inhibitorilor de receptori H2 (ranitidină etc).
Lipsa vitaminei B12 este semnalată de anemie, dar și de simptome neuropsihiatrice:
- amorțeli și furnicături la degete
- afectarea memoriei
- tulburări de comportament
- depresie
- demență
Află mai mult ⮕ Lipsa de B12: cauze, semne, corecție
Anemie feriprivă
Un studiu clinic care a inclus peste 300 000 de persoane care au consumat inhibitori de pompă de protoni a făcut câteva observații importante:
- cei care au consumat inhibitori de pompă (omeprazol sau altele), dar și inhibitori de receptori H2 (ranitidina, famotidina ș.a.) au prezentat de 2 ori mai frecvent lipsă de fier decât cei fără asemenea tratamente.
- lipsa de fier se observă la cei care au urmat tratamente lungi cu antiacide (mai mult de 1-2 ani)
- lipsa de fier a dus la apariția anemiei feriprive cu scăderea semnificativă a hemoglobinei
- încercarea de corectare a lipsei de fier cu suplimente cu fier nu dă rezultate dacă tratamentul cu antiacide continuă.
- absorbția de fier revine la normal la întreruperea tratamentului cu antiacide.
Află mai mult ⮕ Cum corectăm anemia feriprivă?
Probleme cardiace
Deși corelația este încă în studiu, datele de până acum arată o legătură între consumul de durată al antiacidelor (inhibitori de pompă) și creșterea riscului de evenimente cardiace. Mecanismul posibil este efectul antiacidelor asupra celulelor endoteliale din pereții vaselor de sânge.
Și alte tipuri de antiacide sunt suspectate de a avea legătură cu evenimentele cardiace. De exemplu, antiacidele pe bază de carbonat de calciu consumate timp îndelungat pot duce la scăderea magneziului și la tulburări de ritm cardiac.
Demența
Cercetări recente au arătat că un consum îndelungat al medicamentelor antireflux poate crește riscul de demență.
Sunt necesare studii suplimentare pentru a desluși mecanismul acestui efect al medicamentelor.
Află mai mult ⮕ Alimente bune pentru arsuri gastrice
II. Hiperaciditatea de rebound
Utilizarea timp îndelungat a unui pansament gastric poate provoca hiperaciditate la întrerupere. Secreția acidului gastric va depăși nivelul de dinaintea tratamentului.
Apare necesitatea de a consuma din nou antiacide și antisecretoare, ceea ce duce la un cerc vicios similar dependenței de decongestionante nazale, de exemplu.
Persoane mai susceptibile la efectele secundare ale unui pansament gastric
Seniorii
Persoanele în vârstă sunt mai susceptibile la efectele secundare ale unui pansament gastic datorită modificărilor fiziologice.
Studiile arată că utilizarea inhibitorilor de pompă de protoni (omeprazol, pantoprazol, esomeprazol etc) sau prezența gastritei atrofice poate duce la un deficit semnificativ al vitaminei B12.
Este afectată și absorbția corectă a calciului care necesită în mod normal un pH gastric mai acid.
Persoane cu necesități nutriționale crescute
Sunt persoane la care necesarul de nutrienți este mai mare, cum ar fi gravidele și cei cu boli cronice.
La aceste categorii de persoane contează dacă absorbția nutrienților este mai redusă. Riscul unui deficit nutrițional are consecințe importante.
De reținut
Nu este recomandabil să consumăm antiacide și antisecretoare mai mult de 3 cure de 14 zile pe an.
Dacă simptomele gastrice nu cedează este bine să le investigăm până la un diagnostic corect și nu să consumăm la infinit antisecretoare.
De multe ori, infecția cu Helicobacter este vinovată pentru hiperaciditatea gastrică. Dar sunt și alte cauze care trebuie tratate corect.
Citește mai departe…
Omeprazol și alte antiacide care pot reduce absorbția fierului
Infecția cu Helicobacter: simptome digestive frecvente
Arsuri gastrice și reflux: ce remedii naturale să folosești?
Hiperaciditate: cauze, simptome, complicații, tratament
Esofagita de reflux
Bibliografie
- Alteration in Digestion and Absorbtion of Nutrients during profound acid supression. Best Practice and Research. Clinical Gastroenterology 2001.
- International Foundation for Gastrointestinal Disorders, Inc. Proton pump inhibitors (PPIs), questions and answers about PPIs.
- Ogawa R, Echizen H. Clinically significant drug interactions with antacids: an update. Drugs. 2011
- Northuis C, Bell E, Lutsey P, et al. Cumulative use of proton pump inhibitors and risk of dementia: the atherosclerosis risk in communities study. Neurology. Published online August 9, 2023
- Lazarus B, Chen Y, Wilson FP, et al. Proton pump inhibitor use and the risk of chronic kidney disease. JAMA Intern Med. 2016