Nervul sciatic pornește de la nivelul coloanei lombare și inervează piciorul. De aceea, când există o compresie pe nerv sciatic, cum este cea provocată de hernia de disc, apare durere de mijloc și durere pe picior.
Semnele că nervul sciatic este afectat sunt și senzația de arsură sau amorțeală pe picior, slăbiciunea musculară, senzația de curent electric sau de înțepături la nivelul pielii de pe picior.
Lombosciatica sau sciatica poate fi ameliorată în faza acută, dar este bine să ne facem și un plan pe termen lung pentru a preveni reapariția crizei dureroase.
Cum calmezi durerea de nerv sciatic?
Fii activ
În trecut se recomanda repausul la pat pentru calmarea durerii, dar s-a constatat cu timpul că este mult mai util să te menții activ.
Mersul și evitarea poziției în șezând ajută la calmarea durerii.
Caută să te ridici și să mergi câteva minute la fiecare oră.
Exercițiile McKenzie
Exercițiile McKenzie sunt destinate durerii lombare și pe picior provocată prin compresia de nerv sciatic. Dar sunt utile și pentru dureri de spate localizate mai sus pe coloana vertebrală.
Sunt simplu de efectuat. Trebuie doar să fii constant în practicarea acestui tip de mișcare fizică.
Află mai mult ⮕ Care sunt exercițiile McKenzie pentru calmarea durerilor de spate?
Terapia cald-rece
Compresele reci sunt utile mai ales când durerea abia a apărut, de mai puțin de 72 ore. Temperatura scăzută a unei comprese cu gel termosensibil răcită în congelator va duce la diminuarea inflamației de nerv sciatic.
Ulterior medicii recomandă terapia cu comprese calde. Se pot utiliza în acest scop și pernele sau centurile electrice.
Capsaicina 8%
Sunt multe tratamente locale pentru dureri lombare, unele mai eficiente, altele mai puțin.
Plasturii cu capsaicină 8% sunt eficienți în calmarea durerii. Există și crema cu capsaicină 0,025% care se poate aplica de 3-4 ori pe zi.
Și unele unguente pe bază de plante medicinale cum este tătăneasa, utilizate tradițional în România, au efecte analgezice și antiinflamatoare foarte bune.
Află mai mult ⮕ 5 Remedii naturale topice pentru dureri lombare
Acupunctura
Acupunctura este o metodă tradițională chineză utilizată pentru ameliorarea mai multor tipuri de dureri.
Studiile clinice susțin eficiența acupuncturii și în durerea de nerv sciatic.
Găsirea unui specialist competent în aplicarea acestei metode și prețul destul de ridicat sunt unele din impedimente.
Masaj
Masaj nu înseamnă doar relaxare. Terapia cu masaj poate calma durerea, te poate ajuta să fii mai flexibil și stimulează și circulația sângelui în zona afectată.
Ar fi bine să te adresezi cuiva care are experiență cu problemele de coloană.
Ia în calcul un curs de yoga
Yoga te poate ajuta pe termen lung mai ales pentru corectarea posturii incorecte. Crește totodată flexibilitatea articulațiilor și durerea nu mai apare așa de ușor.
Medicamente
Antiinflamatoarele nesteroidiene (naproxen, ibuprofen etc) per oral sau unguente reduc inflamația și calmează într-o anumită proporție durerea.
Medicul poate prescie în plus relaxante musculare și anticonvulsivante (gabapentin) care se pot asocia cu antiinflamatoarele.
Află mai mult ⮕ Cum alegi cel mai eficient unguent pentru durere?
Infiltrația epidurală pentru nerv sciatic
Dacă ai aplicat toate măsurile de mai sus, dar încă nu te simți bine, rămâne de încercat și infiltrația la nivelul coloanei vertebrale.
Medicii anesteziști sunt cei care pot efectua cu precizie o infiltrație cu administrare de corticosteroid – antiinflamator puternic.
Se apelează la infiltrația epidurală ( la nivelul coloanei vertebrale) când durerea nu trece de mai mult de 6 luni.
Când trebuie să mergi la medic fără întârziere?
De obicei durerea lombara nu este o urgență sau o problemă medicală cu consecințe grave. Intervenția chirurgicală este rar necesară.
Totuși unele simptome te anunță că trebuie să mergi la medic cât mai rapid pentru că a apărut o complicație:
- incontinență urinară (imposibilitatea de a păstra urina)
- incontinența fecală (imposibilitatea de a păstra materiile fecale)
- durere intensă care te trezește noaptea din somn
Complicația se numește sindrom de coadă de cal și necesită intervenție chirurgicală imediată.
⮕ Lombosciatica: Ghid complet de simptome, exerciții, tratament
Bibliografie
- Epidural corticosteroid injections in the management of sciatica: a systematic review and meta-analysis. Ann Intern Med, 2012
- Cochrane.org: Advice to Rest in Bed Versus Advice to Stay Active for Acute Low-Back Pain and Sciatica.