Caută
Acasă Blog Pagina 36

Sindromul alergiei orale

Servus Med
-
0
Sindromul alergiei orale

Sindromul alergiei orale apare imediat după ce introducem în gură anumite alimente și se manifestă prin ușoara inflamație a buzelor, limbii, mucoasei bucale și gâtului, cu mâncărimi și usturimi în gură și în gât. Fructele, legumele și nucile declanșează cel mai frecvent simptomele. De obicei, alergia orală apare la persoane alergice la polen.

Sindromul alergiei orale nu este același lucru cu alergia alimentară care provoacă dureri abdominale, diaree, greață, vărsături și tulburări respiratorii. Alergia orală se limitează la cavitatea bucală, în timp ce alergia alimentară afectează mai multe organe și sisteme ale corpului.

În schimb, mecanismul declanșator al alergiei orale este asemănător alergiei la polenul diverselor plante. Simptomele apar imediat după contactul cu alergenul. Nucile, fructele și legumele crude, plantele aromatice sunt frecvent factorii declanșatori.

Aproximativ 1 din 3 persoane cu alergie la polen au și sindromul alergiei orale. Simptomele apar foarte rar la copiii mici. Sunt mai frecvente la copiii mai mari, adolescenți și tineri care au consumat fructele sau legumele în cauză ani de zile fără probleme.

Ce fructe și legume declanșează mai frecvent alergia orală?

Sezonul cu polen începe primăvara. În perioadele cu polen în atmosferă sunt mai frecvente și simptomele alergiei orale pentru că este declanșată de polenul de pe fructe și legume.

Fructele, legumele și nucile sunt cel mai frecvent cauza simptomelor alergiei orale. Aceste alimente au compuși proteici asemănători celor din polen și organismul nostru reacționează la contact la fel ca în cazul polenului.

Alergia la mesteacăn se asociază mai frecvent cu alergie orală la:

  • ierburi și condimente: chimen, coriandru, fenicul, pătrunjel, anason
  • leguminoase și nuci: alune, migdale, soia
  • fructe: avocado, mere, kiwi, pere, caise, piersici, cireșe, prune
  • legume: morcovi, țelină

Alergia la iarbă se asociază mai frecvent cu alergie orală la:

Alergia la ambrozie sau plante înrudite se asociază mai frecvent cu alergie orală la:

  • banane
  • castraveți
  • sparanghel
  • pepene
  • zucchini

Alergia la pelin sau plante înrudite se asociază mai frecvent cu alergie orală la:

  • usturoi
  • ierburi aromatice: anason, chimen, coriandru, fenicul, pătrunjel
  • muștar
  • legume: varză, morcovi, conopidă, broccoli, ceapă, păstârnac

Sindromul alergiei orale se mai poate declanșa la:

  • fructe de pădure
  • citrice
  • ananas
  • smochine
  • struguri
  • mango
  • rodie

Află mai mult ⮕ Alergie alimentară la copii: cum îți dai seama?

Sindromul alergiei orale: simptome

Sindromul alergiei orale provoacă:

  • mâncărimi și usturimi în gură
  • erupție pe mucoasa bucală
  • mâncărimi în gât
  • edem al buzelor, limbii, mucoasei bucale și gâtului

Unele persoane reacționează doar la alimente prospete, dar nu și la aceleași alimente preparate termic. De exemplu, simptomele se declanțează la roșiile crude, dar nu și la sosul de roșii.

Reacțiile alergice severe cu dificultăți de respirație și anafilaxie sunt foarte rare.

Sindromul alergiei orale: diagnostic

Sindromul alergiei orale este frecvent nediagnosticat. Unele persoane alergice la polen observă că nu tolerează anumite alimente.

Testele de alergie la alimente nu confirmă alergia. În schimb sunt pozitive testele la polen, în special iarbă, ambrozie sau mesteacăn.

Află mai mult ⮕ Alergia la polen: măsuri eficiente ca să reduci simptomele

Cum se tratează sindromul alergiei orale?

Alergia orală nu are un tratament specific. Simptomele dispar în aproximativ 30 min după ce a încetat contactul cu alimentul declanșator.

Medicamentele antihistaminice (difenhidramina, fexofenadina, loratadina) ar putea stopa reacția alergică, dar până ce intră în acțiune, simptomele dispar.

Spray-urile cu antihistaminice utilizate în rinitele alergice pot acționa mai rapid și în cazul sindromului alergiei orale.

În cazul unei reacții alergice severe este nevoie de epinefrină (Epipen) care să poată fi injectată imediat.

Află mai mult ⮕ La ce vârstă poți oferi copilului semințe și nuci?

Prevenirea alergiei orale

Cel mai bun mod de a evita alergia orală este evitarea contactului cu alimentele care observi că provoacă simptomele descrise.

O altă măsură este îndepărtarea cojii înainte de a consuma un fruct sau o legumă, pentru că majoritatea alergenilor se găsesc în coajă.

Introducerea fructelor sau legumelor incriminate în cuptorul cu microunde pentru 15-30 sec duce la distrugerea majorității alergenilor.

De reținut

Sindromul alergiei orale la alimente se manifestă de cele mai multe ori printr-o reacție locală la nivelul gurii, buzelor, limbii și gâtului.

Alergia orală apare mai ales la persoanele cu alergie la polen și nu este echivalent unei alergii alimentare. Testele de alergie sunt pozitive la polenul diferitelor plante și nu la alimentele incriminate.

În cele mai multe cazuri alergia orală nu necesită tratament, ci doar evitarea contactului cu alimentele declanșatoare.

Citește mai departe…

Analize pentru alergie
Alergii de primăvară. Ghid complet
Vaccinul antialergic
Intoleranța la lactoză versus alergia la lapte
Astmul și alergiile alimentare: care este legătura?

Bibliografie

Sucul de țelină: ce vitamine și minerale câștigi?

Servus Med
-
0
Sucul de țelină: ce vitamine și minerale câștigi?

Sucul de țelină este popular ca tonic general, ajută la scăderea în greutate, ne oferă un plus de energie după un antrenament fizic și influențează în bine și aspectul pielii. O modă recentă recomandă sucul de țelină și pentru așa-numita ”curățare a rinichilor”.

În general este mai bine să consumăm fructe și legume proaspete și întregi, fără a le transforma în sucuri cu care pierdem fibrele. Dar țelina este mai greu de consumat ca atare având o structură fermă, mai greu de masticat neprelucrată.

Sucul de țelină are avantajul că putem profita de toți nutrienții țelinei, cu excepția aportului de fibre.

Suc de țelină: vitamine

Sucul de țelină asigură un aport important al câtorva vitamine esențiale. La 300 ml suc:

Vitamina K are un rol important în menținerea sănătății oaselor, iar țelina vine cu un aport semnificativ.

Află mai mult ⮕ Diferența dintre vitamina K1 și vitamina K2

Suc de țelină: minerale

Mineralele cele mai importante prezente în sucul de țelină, raportate la un pahar cu 300 ml suc:

  • potasiu (17 % din necesarul zilnic)
  • calciu (10% din cât ar trebui să consumăm într-o zi)
  • cupru, magneziu, fier, fosfor, în cantități mai mici

Află mai mult ⮕ Cum te ajută potasiul să scazi tensiunea arterială?

Beneficii posibile

Hidratare

Apa este lichidul cel mai indicat pentru hidratare, dar unele alimente pot ajuta, iar țelina este unul din ele.

Util la diabet

Sucul de țelină nu provoacă creșterea glicemiei, indexul glicemic este 0 și este o opțiune bună pentru persoanele cu diabet.

Imunitatea poate beneficia

Sucul de țelină vine cu un aport substanțial de vitamina C.

Organismul nostru nu sintetizează vitamina C și avem nevoie de alimente ca să o procurăm.

Vitamina C este esențială pentru funcționarea sistemului imunitar, pentru structura oaselor, cartilajelor, musculaturii, dar și pentru sănătatea vaselor de sânge.

Tot vitamina C favorizează absorbția fierului conținut în alte alimente.

Efectul antioxidant al vitaminei C face obiectul a numeroase cercetări. Numeroase boli, printre care și cancerul, au la bază distrucțiile celulare provocate de radicalii liberi de oxigen formați în urma reacțiilor metabolice. Efectul antioxidant se opune tocmai acestui mecanism.

Țelina conține și substanțe utile cu efect antiinflamator (flavonoide).

Reducerea tensiunii arteriale

Țelina poate face parte din regimul alimentar util persoanelor cu hipertensiune. Conține ftalide, fitonutrienți care relaxează musculatura peretelui vaselor de sânge și pot contribui la reducerea tensiunii arteriale.

Cum prepari un suc de țelină?

Un pahar de suc de țelină se poate prepara cu un storcător de fructe și legume. Sunt necesare 2-3 tulpini și frunze de țelină proaspătă. În 20-30 sec sucul este gata.

Se pot adăuga și alte legume care pot îmbunătăți gustul și conținutul de vitamine și minerale: mere, castraveți, spanac sau citrice.

Dacă alegem să folosim țelina la o rețetă de smoothie, atunci conservăm și fibrele utile digestiei. Pentru smoothie, ingredientele se mixează într-un blender. câteva minute până ce conținutul este cremos.

Rețetă de smoothie cu țelină:

  • 2 tulpini de țelină cu frunzele aferente
  • 1 banană
  • 1 cană de zmeură
  • 1 iaurt grecesc
  • 5-6 nuci puțin prăjite (sau migdale, fistic, caju)

Află mai mult ⮕ 10 rețete de smoothie cu semințe și nuci

Este util sucul de țelină la curățarea rinichilor?

Curățarea sau detoxifierea rinichilor cu ajutorul sucurilor este o modă promovată de diverși influenceri. Are la bază ideea de a scoate din alimentația zilnică alimentele solide și a le înlocui cu sucuri naturale.

Urmând un asemenea regim nu ne putem asigura toti nutrienții de care are nevoie organismul într-o zi. Și chiar dacă alegem să adoptăm acest regim nu este recomandabil să o facem pentru perioade îndelungate.

Un suc este totuși un suc, nu un înlocuitor al unei mese. Este un bun supliment natural de vitamine pe lângă nutrienții unei mese, dar nu poate acoperi toate necesitățile. Avem nevoie și de proteine, carbohidrați și grăsimi chiar dacă trebuie să fim atenți la sursele din care le procurăm și la numărul de calorii.

Interacțiuni cu medicamentele

Precauții sunt necesare atunci când avem în tratament:

  • paracetamol
  • sedative
  • levotiroxina
  • litiu

Precauții

Unele studii clinice atenționează că poate exista alergie la țelină, în special la persoanele cu alergie la polen.

Alergia se manifestă mai ales la nivelul gurii (sindromul alergiei orale).

Citește mai mult…

Suc de varză și zeama de varză: de ce să le consumi mai des?
Alimente bogate în potasiu utile la hipertensiune și nu numai
Suc de sfeclă roșie cu mere și morcovi: preparare și precauții
Sucul de grepfrut modifică efectul acestor medicamente
Alimente prebiotice și probiotice pentru flora intestinală

Bibliografie

ABC-ul vitaminelor în bolile de rinichi

Servus Med
-
0
ABC-ul vitaminelor în bolile de rinichi

Corpul uman necesită 13 vitamine ca să funcționeze normal. Aportul vitaminelor printr-o alimentație echilibrată este suficient pentru majoritatea oamenilor. La persoanele cu boli renale cronice poate apărea deficitul unor vitamine. Cauzele sunt multiple:

  • există unele restricții alimentare
  • apetitul este redus
  • efecte secundare ale medicamentelor
  • vitamine care se pierd la persoanele cu dializă

Cu toate acestea, suplimentele de tip multivitamine și minerale nu se potrivesc atunci când există boli renale. Și nici nu este recomandabil consumul vitaminelor fără să întrebăm medicul nefrolog.

ABC-ul vitaminelor

Vitamina A

Rol: stimulează creșterea celulelor, ajută la protecția față de infecții, este esențială pentru vederea pe timp de noapte

În bolile renale: nivelul vitaminei A este, de obicei, ridicat. Nu este necesară suplimentarea deoarece se poate ajunge la nivele toxice.

Vitamina D

Rol: ajută organismul să absoarbă calciu și fosfor, depozitează aceste minerale în oase, reglează secreția de parathormon

În bolile renale: rinichii își pierd capacitatea de a activa vitamina D. Necesitatea suplimentelor cu vitamina D este apreciată după ce se fac analize de sânge:

  • calciu
  • fosfor
  • parathormon

Doar medicul poate prescrie vitamina D și dozele trebuie individualizate și monitorizate atent.

Află mai mult ⮕ Cum îți dai seama că ai lipsă de vitamina D?

Vitamina E

Rol: antioxidant, protejează celulele de oxidare și efectul radicalilor liberi de oxigen. Are un rol în protecția față de bolile cronice de inimă sau unele tipuri de cancere.

În bolile renale: suplimentarea nu este necesară, în general. Dozele mari de vitamina E pot influența coagularea sângelui, mai ales la persoanele care iau anticoagulante.

Vitamina K

Rol: ajută la formarea cheagului de sânge atunci când o sângerare trebuie oprită (vitamina K1). Este importantă și pentru sănătatea oaselor (vitamina K2).

În bolile renale: suplimentarea nu este, în general, necesară. Excepție fac persoanele la care aportul a fost scăzut timp îndelungat și au avut și tratament antibiotic prelungit.

Suplimentele cu vitamina K interferează cu coagularea sângelui și cu medicamentele anticoagulante.

Vitamina B1 (tiamina)

Rol: ajută celulele să producă energie din carbohidrați; ajută la funcționarea normală a sistemului nervos.

În bolile renale: de obicei se recomandă o doză de 1,5 mg/ zi pe lângă aportul alimentar.

Vitamina B2 (riboflavina)

Rol: ajută celulele să producă energie; menține sănătatea ochilor și a pielii

În bolile renale: se suplimentează când există o alimentație săracă în proteine sau la persoane cu dializă; de obicei medicul recomandă 1,8 mg / zi.

Niacina (vitamină din grupul B)

Rol: ajută celulele să folosească corect zahărul și acizii grași și să producă energie; ajută la funcționarea enzimelor.

În bolile renale: de obicei medicul recomandă suplimentarea cu 14-20 mg/ zi la persoane cu dializă sau fără dializă.

Vitamina B6

Rol: ajută corpul să producă proteine, să formeze globulele roșii (eritrocite), să trensforme aminoacidul triptofan în niacină.

În bolile renale: de obicei se recomandă o doză de 5 mg/ zi la persoanele nedializate și 10 mg/ zi la cei cu dializă.

Doze mari pentru perioade lungi de timp pot afecta fibrele nervoase.

Află mai mult ⮕ Semne că nu ai destulă vitamina B6

Folat

Rol: lucrează împreună cu vitamina B12 la producția de globule roșii; ajută la formarea ADN-ului pentru celulele noi.

În bolile renale: de obicei medicul recomandă suplimentarea cu 1 mg/ zi la persoanele cu sau fără dializă. Se asociază și vitamina B12.

Vitamina B12

Rol: formarea de noi celule; ajută fibrele nervoase; împreună cu folatul ajută la formarea globulelor roșii

În bolile renale: de obicei se suplimentează cu 2-3 mcg/ zi și se asociază folat.

Deficitul de vitamina B12 poate duce la afectarea permanentă a fibrelor nervoase.

Vitamina C

Rol: ajută la absorbția fierului; la producția de colagen și reparațiile celulare; ajută la vindecarea rănilor și apărarea imunitară.

În bolile renale: când medicul decide că este necesară suplimentarea vitaminelor, de obicei nu se depășesc doze de 60-100 mg/ zi.

Biotina

Rol: ajută celulele să producă energie, să metabolizeze proteine, grăsimi și carbohidrați.

În bolile renale: nivelul biotinei poate fi scăzut dacă dieta recomandată este cu puține proteine. De obicei necesită suplimentarea cu 30-100 mcg/ zi.

Acid pantotenic

Rol: ajută celulele să producă energie, să metabolizeze proteine, grăsimi și carbohidrați.

În bolile renale: de obicei se recomandă suplimentarea cu 5 mg/ zi la persoane dializate sau nedializate.

Află mai mult ⮕ Analize pentru rinichi: care sunt cele uzuale și cum se interpretează?

Vitaminele posibil necesare în bolile de rinichi

Vitaminele se împart în 2 clase: liposolubile (solubile în grăsimi) și hidrosolubile (solubile în apă).

Vitaminele hidrosolubile nu se depozitează în organism. Trebuie aduse zilnic prin alimentație.

În bolile renale este posibil să fie necesară suplimentarea vitaminelor hidrosolubile dacă medicul consideră că aportul alimentar este insuficient.

Din această categorie fac parte vitaminele B1, B2, B6, B12, acid folic, niacina, acid pantotenic, biotina și vitamina C.

Vitamina C se prescrie în doze maxime de 60-100 mg/ zi. Se consideră că există un risc ca dozele mari de vitamina C să ducă la un exces de oxalat în urină și apariția calculilor renali.

Află mai mult ⮕ 10 obiceiuri care ne pot afecta rinichii

Vitaminele de evitat în bolile de rinichi

Vitaminele liposolubile (A, E, D, K) sunt cele din care organismul poate să facă depozite. Existența depozitelor face ca suplimentarea lor să nu fie, de obicei, necesară în bolile de rinichi, pentru a nu se ajunge la nivele toxice.

Vitamina A necesită o atenție specială. Pot apărea ușor nivele toxice dacă există o doză zilnică suplimentară.

Medicul nefrolog trebuie să decidă și în ceea ce privește suplimentarea vitaminei D. Face acest lucru pe baza analizelor de sânge (calciu, fosfor, parathormon).

Citește mai departe…

Regim alimentar în boli de rinichi: 5 principii de bază
Hiperparatiroidism: efectele excesului de parathormon
Vitamina A: beneficii, surse naturale, precauții
Insuficiența renală și pericolul ca rinichii să nu mai funcționeze
Analize pentru rinichi

Bibliografie

Hiperparatiroidism: efectele excesului de parathormon

Servus Med
-
0
Hiperparatiroidism: efectele excesului de parathormon

Hiperparatiroidism este situația în care glandele paratiroide, situate în vecinătatea tiroidei, produc în exces parathormon (PTH). Consecința este creșterea nivelului de calciu din sânge. Hiperparatiroidismul poate fi primar (cauzat de o afecțiune a glandelor paratiroide) sau secundar (cauzat de o boală renală sau de scăderea nivelului de calciu din sânge sub normal). Tratamentul include medicamente, modificări ale stilului de viață și uneori intervenție chirurgicală.

Avem două perechi de glande paratiroide, situate la nivelul gâtului, în spatele tiroidei. Rolul lor este de a produce hormonul paratiroidian (parathormon).

Hormonul paratiroidian (parathormon) reglează nivelul de calciu din sânge. Creșterea nivelului de PTH duce la creșterea calciului din sânge (hipercalcemie), iar scăderea PTH are ca efect scăderea calcemiei (hipocalcemie). Tot PTH răspunde și de reducerea fosfatului din sânge când este prea mare.

Mecanismele prin care PTH duce la creșterea calciului și reducerea fosfatului:

  • comandă eliberarea calciului din oase
  • comandă rinichiului să reabsoarbă cât mai mult calciu și să elimine cât mai mut fosfat prin urină

Rinichii participă și ei la reglarea calciului: activează vitamina D care va acționa în intestin pentru a absorbi cât mai mult calciu.

Tot acest lanț de reacții chimice are rolul de a menține nivelul calciului din sânge atunci când calciul este scăzut. Dacă lanțul de reacții se produce anormal, fără să fie o scădere a calciului, vorbim despre hiperparatiroidim și consecințele cele mai importante includ:

  • hipercalcemia (exces de calciu în sânge)
  • pierderea calciului din oase (osteoporoza)
  • depuneri de calciu la nivelul rinichilor (litiaza renală), vaselor de sânge, inimii

Tipuri de hiperparatiroidism

Hiperparatiroidismul primar

Hiperparatiroidismul primar poate fi cauzat de:

  • adenom – tumoare benignă a glandelor paratiroide (80% din cazuri)
  • hiperplazia sau creșterea în volum a glandelor paratiroide (15-20 % din cazuri)
  • cancer al glandelor paratiroide (1% din cazuri)

Situații care predispun la apariția hiperparatiroidismului primar:

  • vârsta peste 60 ani, mai ales femei postmenopauză
  • sedentarismul
  • hipertensiunea
  • aport cronic scăzut de calciu
  • iradiere la nivelul gâtului
  • boli endocrine moștenite, de exemplu neoplazia endocrină multiplă tip 1 (MEN 1)

Hiperparatiroidismul secundar

Hiperparatiroidismul secundar nu este o afecțiune a glandelor paratiroide. Deficitul de vitamina D sau boala renală cronică duc la scăderea calciului din sânge. Hipocalcemia care apare stimulează glandele paratiroide să producă parathormon în exces și să crească ulterior nivelul calciului din sânge.

Situații în care apare mai frecvent lipsa vitaminei D:

  • lipsa expunerii la soare
  • consum redus de alimente cu vitamina D
  • afecțiuni digestive care împiedică absorbția vitaminei D: boala celiacă, boala Crohn ș.a.
  • afecțiuni hepatice cronice care împiedică transformarea vitaminei D în forma activă

Deficitul vitaminei D produce scăderea calciului și stimulează paratiroidele să producă parathormonul care crește ulterior calciul din sânge.

Boala renală cronică este o altă situație în care hipercalcemia apare după ce inițial calciul scade. Mecanismul este legat tot de vitamina D pe care rinichii nu reușesc să o activeze.

Cele mai frecvente cauze de boală renală cronică sunt:

Află mai mult ⮕ Boala renală cronică și diabetul. Care este legătura?

Simptomele hiperparatiroidismului

Simptomele hiperparatiroidismului se datorează mai ales creșterii exagerate a calciului în sânge pe seama eliberării din oase și depunerii în alte organe și sisteme. Consecințele includ: osteoporoza, litiaza renală, gastrita, bolile cardiovasculare (hipertensiune, insuficiență cardiacă).

Hiperparatiroidism primar:

  • dureri osoase și articulare
  • oboseală
  • depresie ușoară
  • constipație
  • sete și senzația frecventă de a urina

Hiperparatiroidismul primar de lungă durată provoacă:

  • litiază renală cu colici renale și hematurie
  • osteoporoză cu risc crescut de fracturi osoase
  • hipertensiune, accident vascular, insuficiență cardiacă

Hiperparatiroidismul secundar provoacă simptome legate de cauza care l-a produs.

Lipsa vitaminei D se manifestă prin: dureri musculare sau slăbiciune musculară, rahitism la copii sau osteomalacie cu dureri osoase la adulți, osteoporoză și fracturi.

În bolile renale cronice cu hiperparatiroidism apar osteoporoza și fracturile osoase.

Află mai mult ⮕ Regim alimentar pentru osteoporoză

Hiperparatiroidism: diagnostic

Diagnosticul se bazează pe rezultatele analizelor care determină nivelul de calciu din sânge și parathormonul.

În hiperparatiroidismul primar, atât calciul, cât și parathormonul (PTH) sunt crescute.

În hiperparatiroidismul secundar, parathormonul (PTH) este crescut, dar calciul este normal sau scăzut. Nivelul vitaminei D poate fi scăzut, iar creatinina este analiza care arată dacă există o boală renală cronică.

Excesul de calciu în urină anunță un risc crescut de apariție a calculilor renali.

Ulterior, investigațiile imagistice ajută la lămurirea cauzei:

  • testul DEXA care evaluează gradul de osteoporoză
  • tomografia computerizată care poate pune în evidență situația glandelor paratiroide, dar și prezența litiazei renale

Află mai mult ⮕ Lipsa vitaminei D: cum îți dai seama?

Hiperparatiroidism: tratament

Hiperparatiroidism primar

Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală este tratamentul hipertiroidismului primar. Este indicată tuturor persoanelor care au simptome.

Dacă nu există simptome, intervenția chirurgicală este indicată dacă există una din situațiile de mai jos:

  • calciul din sânge cu 1 mg/dl peste maximum normal
  • boală renală
  • densitate osoasă scăzută și fracturi
  • vârsta sub 50 ani

Intervențiile chirurgicale la nivelul paratiroidelor necesită un medic chirurg experimentat și specializat în operații de acest tip.

Tratament nechirurgical

Tratamentul non-chirurgical este recomandat celor cu calcemie puțin crescută sau sunt asimptomatice.

  • medicamente care reduc nivelul calciului (cinacalcet)
  • medicamente pentru creșterea densității osoase (alendronat)
  • suplimente cu vitamina D care să aducă nivelul 25(OH) vitamina D din sânge la 30 ng/ ml

Aportul de calciu trebuie să fie normal. Alimentele cu calciu nu trebuie evitate și chiar suplimente cu calciu la indicația medicului.

Hiperparatiroidism secundar

Tratament nechirurgical

Tratamentul non-chirurgical vizează cauzele hiperparatiroidismului secundar.

Dacă lipsa vitaminei D este cauza, se corectează cu suplimente cu vitamina D3, cea mai eficientă formă de restabilire a nivelului 25(OH)vitaminei D.

Dacă boala renală este cauza hiperparatiroidismului, medicul nefrolog conduce tratamentul potrivit.

Tratament chirurgical

Aproximativ 15% din persoanele cu hiperparatiroidism secundar necesită o intervenție chirurgicală de îndepărtare a glandelor paratiroide după 10 ani de evoluție a bolii și dializă.

De reținut

Hiperparatiroidismul trebuie cunoscut și corectat având în vedere complicațiile care pot apărea:

  • Osteoporoza prin pierderea calciului din oase
  • Litiaza renală prin excesul de calciu în urină
  • Infecții ale pielii prin acumulare de calciu în anumite zone cutanate
  • Infarct miocardic, hipertensiune și AVC prin acumulare de calciu în mușchiul cardiac și vasele de sânge
  • Insuficiența renală și necesitatea transplantului renal.

Citește mai departe…

Hipercalcemia (creșterea nivelului de calciu din sânge)
Litiaza renală și riscul de osteoporoză
Testul DEXA pentru osteoporoză: cum se interpretează?
11 metode simple ca să previi osteoporoza
Metode de prevenire a litiazei renale

Bibliografie

Flavonoidele scad riscul de Alzheimer

Servus Med
-
0
Flavonoidele scad riscul de Alzheimer

Flavonoidele sunt compuși naturali la îndemână dacă ne hrănim sănătos și cu efecte benefice asupra funcțiilor creierului. Cauza exactă a bolii Alzheimer este încă neelucidată, dar tot mai multe studii susțin rolul important al tipului de alimentație în apariția ei.

Totodată s-a observat că persoanele care sunt consecvente cu dieta mediteraneană, au un risc mai scăzut de afecțiuni cognitive. Dieta mediteraneană este bogată în flavonoide.

Ce sunt flavonoidele?

Polifenoli sunt categoria de compuși chimici care apar natural în plante. Sunt peste 500 de tipuri diferite de polifenoli.

Polifenolii sunt împărțiți în mai multe categorii:

  • flavonoide
  • acizi fenolici
  • stilbeni
  • lignani

Alimentația pe bază de plante (legume, vegetale, fructe) aduce aportul de polifenoli numiți și fitonutrienți. Dintre aceștia, flavonoidele sunt cele studiate pentru efectul favorabil asupra creierului.

Ce alimente sunt bogate în flavonoide?

Cele mai bogate surse de flavonoide:

  • fructe de pădure: bogate în antocianine (o categorie aparte de flavonoide)
  • citrice și sucul de citrice
  • ceapa
  • țelina
  • pătrunjel
  • mere
  • pere
  • soia și produsele din soia
  • ceai verde
  • vin roșu
  • ciocolata neagră (cacao)

Care este efectul flavonoidelor în prevenirea bolii Alzheimer?

Dieta mediteraneană și dieta DASH (care conține elemente destinate scăderii tensiunii arteriale) și-au demonstrat și efectele favorabile asupra funcționării creierului.

Modificările creierului apar cu ani înaintea apariției demenței.

Cercetătorii încearcă să depisteze medicamente utile, modificări benefice ale stilului de viață (alimentație, antrenament cerebral, mișcare fizică) sau combinații ale acestora care ar putea să contracareze efectele vârstei și ale geneticii.

Studiul ale cărui rezultate au fost publicate în American Journal of Clinical Nutrition în aprilie 2020, a urmărit efectul a 6 flavonoide diferite pe un lot de 2800 de persoane, timp de 20 de ani.

Analiza rezultatelor studiului a arătat că:

-persoanele care au avut o alimentație săracă în flavonoide au avut un risc de 2-4 ori mai mare de apariție a demenței pe parcursul studiului

Demența Alzheimer reprezintă aproximativ 60-80% din totalitatea cazurilor de demență.

-efectul pozitiv al flavonoidelor se datorează, în principal, efectului lor antioxidant: capacitatea de a elimina radicalii liberi toxici pentru celule

-flavonoidele exercită și o protecție a neuronilor prin combaterea inflamației

-au efect favorabil și asupra fluxului sanguin cerebral ceea ce favorizează angiogeneza (formarea de noi vase de sânge) și neurogeneza (formarea de noi neuroni)

Află mai mult ⮕ Tipul de personalitate prezice la timp boala Alzheimer

Care este consumul orientativ de flavonoide pentru a obține beneficiile?

Studiul a constatat efecte benefice în prevenirea bolii Alzheimer la persoanele cu consum crescut de flavonoide, însemnând orientativ: 8 mere sau pere/ lună, 20 căni de ceai/ lună și 8 căni fructe de pădure/ lună (1 cană=240 g).

De asemenea, se pare că nu este târziu ca de la vârsta de 50 ani să devenim fideli dietei mediteraneene pentru a preveni demența. Incidența bolii Alzheimer crește considerabil după 70 ani.

Nici nu pare un efort prea mare: 2 mere pe săptămână, 1 cană de ceai zilnic și fructe de păsure de 2-3 ori pe săptămână.

Dieta mediteraneană în ansamblu are însă multe alte efecte pozitive și sunt argumente numeroase pentru a începe chiar de mâine.

De reținut

Cauza bolii Alzheimer este neelucidată încă. De aceea, tratamentul practicat actualmente este doar parțial eficient.

Influența tipului de alimentație în apariția bolii este o preocupare a specialiștilor. Rezultatele de până acum susțin efectul favorabil al dietei mediteraneene practicate a la long, în special al alimentelor bogate în flavonoide.

Citește mai departe…

Flavonoide: beneficii și alimente recomandate
12 factori de risc pentru boala Alzheimer pe care îi putem evita
Care sunt primele semne de Alzheimer?

Bibliografie

Hipercalcemia (creșterea nivelului de calciu în sânge)

Servus Med
-
0
Hipercalcemia (creșterea nivelului de calciu în sânge)

Hipercalcemia reprezintă creșterea nivelului de calciu din sânge peste valorile normale. Cauzele cele mai frecvente sunt hiperparatiroidismul (producția exagerată de parathormon în glandele paratiroide) și unele tipuri de cancer. Hipercalcemia ușoară poate fi asimptomatică, dar poate provoca apariția litiazei renale (pietre la rinichi). Creșterea exagerată a calciului în sânge pune viața în pericol și necesită măsuri imediate.

Calciul este unul din cele mai importante minerale din organism. În cea mai mare parte este depozitat în oase, dar o parte se găsește și în sânge.

Calciul participă la contracția musculaturii, la buna funcționare a nervilor, dar și la formarea cheagului de sânge și oprirea sângerării în caz de hemoragie.

Nivelul calciului în sânge se poate afla printr-o analiză de sânge obișnuită la care se solicită determinarea calciului total și a calciului ionic. Sunt importante ambele valori.

Doi hormoni reglează nivelul de calciu din sânge și din oase:

  • parathormonul produs de glandele paratiroide
  • calcitonina produsă de tiroidă

Și vitamina D joacă un rol important în menținerea nivelului de calciu și absorbția calciului din ceea ce mâncăm.

Hipercalcemia: simptome

De calciu depinde contracția musculară. Creșterea excesivă a calciului poate provoca crampe musculare. Și mușchiul cardiac este afectat de nivelul de calciu.

Hipercalcemia ușoară:

Hipercalcemia severă are consecințe grave și poate pune viața în pericol:

Hipercalcemia cronică, de obicei ușoară, în care calciul crește lent, poate provoca simptome care includ:

Află mai mult ⮕ Litiaza renală: simptome, tipuri de calculi, riscuri

Hipercalcemia: cauze posibile

Hiperparatiroidismul primar

Glandele paratiroide sunt localizate în spatele tiroidei și participă împreună cu oasele, rinichii și intestinul la menținerea unui nivel normal de calciu în sânge.

Hiperparatiroidismul sau secreția exagerată de hormon paratiroidian (PTH) din glandele paratiroide este cea mai frecventă cauză de hipercalcemie.

Probabilitatea de apariție a acestei tulburări endocrine crește cu vârsta, iar la femei, după instalarea menopauzei.

PTH crește nivelul calciului din sânge prin creșterea cantității de calciu absorbit din intestin, mobilizarea calciului din oase și creșterea cantității de calciu pe care o conservă rinichii atunci când filtrează sângele.

PTH facilitează și transformarea rapidă a vitaminei D în forma ei cea mai activă (calcitriol) care crește absorbția calciului din intestin.

Cel mai frecvent, hiperparatiroidismul primar se datorează prezenței unui adenom paratiroidian, o tumoare benignă a glandelor paratiroide destul de greu de vizualizat.

Hiperparatiroidismul secundar

Hiperparatiroidismul secundar nu este o afecțiune a glandelor paratiroide. Deficitul de vitamina D sau boala renală cronică duc la scăderea calciului din sânge. Hipocacemia care apare stimulează glandele paratiroide să producă parathormon în exces și să crească ulterior nivelul calciului din sânge.

Situații în care apare mai frecvent lipsa vitaminei D:

  • lipsa expunerii la soare
  • consum redus de alimente cu vitamina D
  • afecțiuni digestive care împiedică absorbția vitaminei D: boala celiacă, boala Crohn ș.a.
  • afecțiuni hepatice cronice care împiedică transformarea vitaminei D în forma activă

Deficitul vitaminei D produce scăderea calciului și stimulează paratiroidele să producă parathormonul care crește ulterior calciul din sânge.

Boala renală cronică este o altă situație în care hipercalcemia apare după ce inițial calciul scade. Mecanismul este legat tot de vitamina D pe care rinichii nu reușesc să o activeze.

Cele mai frecvente cauze de boală renală cronică sunt:

Află mai mult ⮕ Boala renală cronică și diabetul: care este legătura?

Cancere care provoacă hipercalcemie

Medicamente care pot provoca hipercalcemie

  • unele diuretice (hidroclorotiazida)
  • litiu
  • antiacide pe bază de calciu
  • suplimente în exces: vitamina D, vitamina A, calciu

Alte cauze de hipercalcemie

  • tuberculoza
  • insuficiența renală
  • tireotoxicoza (producția exagerată de hormoni tiroidieni)
  • boala Addison
  • imobilizarea prelungită la pat

O cauză rară de hipercalcemie este boala Paget a osului caracterizată prin distrugeri țesutului osos mai vechi urmat de producerea de țesut osos nou. Cele mai multe persoane nu știu că au această afecțiune pentru că nu au simptome. Când modificările țesutului osos se produc în vecinătatea unor articulații, apare artrita cu dureri articulare.

Hipercalcemia: diagnostic

Calciul se dozează dintr-o probă de sânge și rezultatul poate fi:

  • hipercalcemie ușoară: între 10,5-11,9 mg/ dl
  • hipercalcemie moderată: între 12-13,9 mg/ dl
  • criza hipercalcemică (urgență medicală): între 14-16 mg/ dl

După ce se constată creșterea nivelului de calciu din sânge, medicul poate stabili cauza solicitând și alte analize:

Investigațiile imagistice (ecografie, tomografie, RMN) pot vizualiza glandele paratiroide și pot identifica eventual prezența unui cancer.

Biopsia de măduvă osoasă poate identifica leucemia sau limfomul responsabile de creșterea calciului.

Tratament

Tratamentul hipercalcemiei depinde de cauza care a provocat-o și de cât de severă este.

Pentru cazurile ușoare:

  • hidratare
  • eliminarea diureticelor tiazidice și înlocuirea lor cu alt tip de diuretice dacă acestea sunt necesare în tratamentul hipertensiunii sau al insuficienței cardiace
  • întreruperea suplimentelor cu calciu sau vitamina D
  • întreruperea medicamentelor antiacide pe bază de calciu

Dacă glandele paratiroide sunt de vină pentru hipercalcemie, medicul endocrinolog poate recomanda intervenția chirurgicală.

Dacă un cancer este cauza hipercalcemiei, medicul poate prescrie:

  • bifosfonați (pamidronat, acid zolendronic)
  • denosumab pentru persoanele care nu răspund la bifosfonați

Criza hipercalcemică necesită internare imediată la spital și alte tipuri de tratamente administrate intravenos și eventual dializă.

Citește mai departe…

Excesul de calciu în urină
Leucemie: simptome frecvente și complicații
Lipsa de calciu (hipocalcemie)
Cum influențează calciul tratamentul de tensiune?
Cafeina poate cauza pierderea calciului din oase?

Bibliografie

Epididimita: cauze și conduita corectă

Servus Med
-
0
Epididimita: cauze și conduita corectă

Epididimita este inflamația epididimului, un duct (tub) pliat în spatele testiculului și în contact cu acesta; rolul epididimului este de a conduce sperma. Epididimita se caracterizează prin durere, roșeață și inflamarea unui testicul sau a ambelor. Infecțiile transmise sexual sunt cauza cea mai frecventă: chlamidia, gonoreea. Tratamentul este cel mai frecvent cu antibiotice.

Care sunt simptomele de epididimită?

∎ durere și presiune la nivelul testiculului (de obicei numai unul)
∎ roșeață, căldură locală, edem/ inflamație la nivelul scrotului
∎ durere și arsură la urinat
∎ senzația frecventă de urinare
∎ durere la contact sexual sau ejaculare
∎ sânge în spermă

Durerea care apare bilateral ridică suspiciunea de cancer testicular.

Află mai mult ⮕ Cancer testicular: semne care te trimit la medic

De ce apare epididimita?

Epididimita afectează frecvent bărbații între 15-35 ani. Inflamația epididimului este urmarea unei infecții bacteriene, dar există și cauze neinfecțioase.

Cauze infecțioase

Bărbații care practică sexul neprotejat și cei cu circumcizie au risc crescut de epididimită.

∎ infecții cu transmitere sexuală, de exemplu cu Chlamidia sau Neisseria gonorrhoeae
∎ infecția cu E.coli care poate ajunge în uretră prin contaminare fecală
∎ infecții virale

Cauze neinfecțioase

Inflamația epididimului poate apărea și în situații în care nu este implicată o infecție:

∎ adenom de prostată
∎ intervenții chirurgicale la nivelul organelor genitale (de exemplu, vasectomie)
∎ situații în care este necesară introducerea unei sonde urinare în vezică
∎ tratament cronic cu amiodarona (utilizat pentru tulburări ale ritmului cardiac)
∎ traumatismele sau torsiunea de testicul în cazul băieților

Află mai mult ⮕ Infecții transmise sexual: 30 de întrebări și răspunsuri

Ce complicații poate să dea epididimita?

Epididimita cronica

Dacă simptomele apar brusc și durează până la șase săptămâni epididimita este considerată acută.
Dacă simptomele persistă peste 12 săptămâni este vorba despre epididimita cronică.

Epididimita acută netratată sau tratată incomplet poate deveni cronică.

Senzația de disconfort și tensiune la nivelul scrotului persistă. Durerea iradiază în zona inghinală, coapsă și lombar.
Cu timpul, inflamația afectează și prostata.

Bărbații cu adenom de prostată vor observa agravarea simptomelor din cauza epididimitei cronice.

Alte complicații

∎ abces testicular și necroză
∎ infertilitate sau reducerea fertilității

Ce medic tratează epididimita?

Medicul specialist urolog se ocupă de tratamentul epididimitei. Acesta va exclude existența altor afecțiuni și stabilește tratamentul.

Cum va trata medicul epididimita?

Epididimita acută sau cronică se tratează cu antibiotice. Se folosesc cel mai frecvent: azitromicina, ceftriaxon, doxiciclina, levofloxacina.

Alegerea antibioticului o va face medicul. Tratamentul trebuie început înainte de a obține rezultatul culturilor din secreții și urină.

În paralel cu antibioticele se administrează și antiinflamatoare.

Ce trebuie să știm despre tratament?

Nu este o idee bună să ne autotratăm la domiciliu fără ca medicul urolog să confirme diagnosticul de epididimită.

Durerea severă poate însemna o urgență: torsiune testiculară, abces testicular, necroză.

Febra mare nu este specifică epididimitei; dacă apare înseamnă că infecția este complicată și necesită spitalizare.

Epididimita infecțioasă înseamnă că trebuie tratat și partenerul sexual.

Dacă simptomele nu diminuează în 72 de ore de la începerea tratamentului trebuie să te întorci la medic pentru schimbarea tratamentului.

Dacă simptomele persistă după terminarea tratamentului antibiotic trebuie căutate alte cauze de epididimită: tumori, cancer testicular, abces, tuberculoză, infecții fungice.

Dacă oprim antibioticul înaintea duratei recomandate de medic există riscul apariției rezistenței la antibiotic și ulterior tratarea mai dificilă a epididimitei.

Ce poți face singur?

∎ repaus cu picioarele ridicate și sprijinite
∎ lenjerie intimă mai largă
∎ suport pentru scrot
∎ evitarea ridicării de greutăți
∎ băi calde care diminuează disconfortul
∎ aplicarea de comprese reci (gheață) învelite în prosop pentru a nu veni în contact
direct cu tegumentul
∎ paracetamol și antiinflamatoare nesteroidiene

Pagina următoare

⮕ Igiena după contact sexual: Reguli de bază

Surse


Dureri inghinale la bărbat: cauze posibile

Servus Med
-
0
Dureri inghinale la bărbat: cauze posibile

Durerea inghinală la bărbați este resimțită în partea inferioară a abdomenului, acolo unde membrul inferior se articulează cu oasele bazinului. Cauzele de dureri inghinale pot fi legate de musculatură, dar și de articulația șoldului sau testicul. Poate fi o durere puternică, resimțită brusc sau o durere surdă, constantă, uneori însoțită de furnicături sau amorțeală. Durerea inghinală poate ceda la repaus și analgezice sau poate necesita intervenție chirurgicală.

Dureri inghinale la bărbat: Cauze posibile

Întindere musculară

Musculatura din zona inghinală și partea internă a coapsei poate suferi întinderi la sportivi sau la mișcarea bruscă a articulației șoldului.

Durerea inghinală apare brusc în aceste situații, este ascuțită și ușor de recunoscut cauza ei.

Dacă întinderea musculară este urmată de ruptură musculară, durerea este severă și este însoțită de:

  • dificultăți la mers
  • dureri inghinale în șezând sau în repaus
  • durere nocturnă

După ce medicul stabilește cauza tratamentul poate fi unul simplu cu repaus și analgezice orale obișnuite. Mai rar este necesar un tratament invaziv.

Hernia inghinală

Hernia inghinală se identifică prin palpare în zona inghinală; aici apare o umflătură care înseamnă că intestinul și țesutul gras ies printr-o zonă mai slabă a peretelui muscular.

Durerile inghinale apar mai ales la efort. Hernia inghinală are risc mare de a se încarcera (intestinul nu mai poate fi împins înapoi în abdomen).

Află mai mult ⮕ Hernia inghinală: semne de alarmă și tratament

Litiaza renală

Litiaza renala (pietre la rinichi) produce o durere puternică (colica renală) care progresează din zona lombară, către abdomenul inferior și în zona inghinală.

Traiectul durerii indică faptul că piatra coboară dinspre rinichi spre vezica urinară.

Dureri inghinale cauzate de articulația șoldului

∎ Artrita șoldului – este cauzată de distrugerea articulației șoldului (dintre femur și oasele bazinului)

Durerea se agravează cu mișcarea și activitatea fizică și diminuează în repaus. Și poate fi resimțită și inghinal.

Pe lângă durere, articulația devine rigidă și se percepe un pocnet la mișcare.

∎ Fractura de col femural – este fracturat osul femural în treimea superioară.
Durerea este resimțită inghinal și se agravează semnificativ la tentativa de rotație sau flexie a șoldului.

∎ Osteonecroza șoldului sau necroza avasculară – este o denumire pentru situația în care celulele osoase mor din cauza faptului că nu sunt crect irigate cu sânge.

Cu timpul, articulația șoldului este afectată și apare durerea surdă, constantă și care la început, este resimțită inghinal și la nivelul fesei.

Află mai mult ⮕ Durere de șold. Ghid complet

Dureri inghinale cauzate de testicul

∎ Epididimita este inflamația epididimului localizat în spatele testiculului. Durerea poate să debuteze în zona inghinală și apoi să coboare spre testicul.
Uneori se poate însoți de febră și frisoane.

∎ Torsiunea testiculară este o urgență chirurgicală care apare atunci când cordonul spematic (cordon care conține vasele de sânge și nervii testiculului) se răsucește.
Durerea apare brusc în zona inghinală, dar și în testicul.

Dureri inghinale cauzate de afectarea nervilor

Compresia nervilor spinali la locul lor de ieșire dintre vertebre poate provoca dureri inghinale cu amorțeală și furnicături. Durerea se poate extinde pe partea internă a coapsei.
Afecțiunea se numește radiculopatie lombară.

Află mai mult ⮕ Sciatica: ce să faci și ce să nu faci dacă ai durere lombară

Când să mergi urgent la medic?

∎ dureri inghinale severe sau persistente, mai ales dacă a fost un traumatism

∎ durere inghinală asociată cu febră, frisoane, sânge în urină, durere abdominală sau durere pelvină, greață și vărsături

∎ imposibilitatea de mers

∎ durere severă în zona herniei inghinale de care știai și diaree, vărsături sau abdomen destins (poate fi o strangulare a herniei)

∎ durere în testicul (poate fi torsiune testiculară care necesită intervenție cât mai rapidă)

Citește mai departe…

Durere pelvină la bărbați
Durere testiculară: cauze posibile
Epididimita: cauze și conduita corectă
Cancer testicular: semne de alarmă
Bursita șoldului: cauze, simptome, exerciții, tratament

Bibliografie

Ciclul menstrual: tot ceea ce trebuie să știi

Servus Med
-
0
Ciclul menstrual: tot ceea ce trebuie să știi

Ce este ciclul menstrual?
∎ ciclul menstrual reprezintă totalitatea modificărilor ciclice prin care trece corpul feminin care se pregătește la fiecare 28 de zile pentru a găzdui o sarcină
∎ menstruația este perioada din ciclul menstrual în care apare sângerarea
∎ prima zi a ciclului menstrual este considerată prima zi de sângerare
∎ ciclul menstrual durează în medie 28 de zile, dar poate varia între 23-35 zile și se consideră, de asemenea, normal
∎ toate modificările sunt comandate de creșterea și scăderea nivelului de hormoni:
-estrogen și progesteron produși de ovare
-hormon foliculostimulant (FSH) și hormon luteinizant (LH) produși de glanda pituitară (hipofiza)

Care sunt componentele aparatului genital feminin?

Toate părțile componente ale aparatului genital feminin sunt implicate pe parcursul unui ciclu menstrual.

∎ uter este un organ de forma unei pere și de dimensiunea propriului pumn și care se găsește între vezica urinară și intestine

∎ cervix – este denumirea latină a ultimei treimi a uterului și care se deschide în vagin și care se numește și col uterin

∎ ovarele sunt organe de dimensiunea unor migdale, 2 la număr și a căror funcție este producerea ovulelor; fiecare ovar conține 200 000- 400 000 de foliculi care conțin materialul necesar pentru a produce ovulele

∎ trompele uterine sunt 2 conducte care conectează ovarele cu uterul

∎ endometru este stratul de celule care tapetează uterul la interior și care se elimină la fiecare ciclu menstrual dacă nu se formează o sarcină

Secreția eliminată odată cu ciclul menstrual conține țesut endometrial, dar și mucus din cervix și vagin

Care sunt modificările hormonale care determină ciclul menstrual?

Glandele endocrine sunt cele care dictează când apare menstruația, fluxul menstruației și modificările organelor sexuale.

Hipotalamusul este zona din creier care conectează sistemul nervos cu sistemul endocrin prin intermediul glandei pituitare (hipofiza).
Hipofiza, pe de altă parte, controlează secreția tuturor hormonilor de care depinde ciclul menstrual.

Care sunt etapele?
∎ hipotalamusul secretă un hormon eliberator de gonadotropină (GnRH) care ajunge la hipofiză
∎ GnRH generează o reacție chimică la nivelul hipofizei și are ca rezultat secreția a doi hormoni: FSH și LH
∎ FSH și LH ajung în sânge și apoi la ovare și lucrează armonios pentru ca ciclul menstrual să se desfășoare normal

∎ FSH stimulează creșterea și dezvoltarea foliculilor în care se găsesc ovule
∎ odată maturizați, foliculii vor secreta hormonii estrogeni
∎ estrogenii ating nivelul maxim în ziua a 13-a a ciclului, înaintea ovulației și anunță creierul că un ovul este gata maturizat
∎ acest ”anunț” care se produce pe cale chimică determină hipofiza să producă cel de-al doilea hormon util: LH
∎ rolul LH este de a genera eliberarea ovulului matur din ovar, prin trompa uterină, în uter; aceasta este ovulația

∎ după eliberarea ovulului, foliculul din ovar care rămâne gol, se transformă în corp galben
∎ celulele corpului galben vor secreta hormonul numit progesteron
∎ rolul progesteronului este de a pregăti uterul pentru implantarea ovulului fecundat, dacă acest lucru se întâmplă
∎ tot progesteronul ajută la menținerea sarcinii până ce se formează placenta

∎ dacă ovulul nu a fost fecundat, corpul galben nu mai produce progesteron care să îngroașe peretele uterin
∎ endometrul începe să se elimine și așa apare prima zi de menstruație

Nivelul scăzut de estrogeni și progesteron anunță hipotalamusul (tot prin semnal chimic) că un nou ciclu menstrual poate începe.

Care sunt etapele ciclului menstrual?

Ciclul menstrual durează 28 de zile (cu variații între 23-35 de zile). Când contabilizăm zilele ciclului menstrual, totdeauna socotim prima zi de menstruație (sângerare) ca fiind ziua 1.

Etapa menstruală: începe în ziua 1 și durează până la 5 zile
Stratul de celule superficial care tapetează uterul se elimină prin cervix în vagin și la exterior

Etapa foliculară: se continuă până în ziua a-14-a a ciclului
Hormonii estrogeni determină îngroșarea endometrului
FSH stimulează maturizarea unora dintre foliculi astfel încât unul să fie pregătit să elibereze un ovul în zilele 10-14

Ovulația: are loc în jurul zilei a-14-a
Unul din foliculii maturizați vor elibera un ovul în trompa uterină de pe partea lui.

Faza luteală: durează aproximativ 14 zile
Ovulul (oul) călătorește de-a lungul trompei uterine.
Dacă este fertilizat în contact cu sperma, apare o sarcină.
Dacă nu este fertilizat, nivelul de progesteron și estrogeni scade și ciclul menstrual reîncepe cu o nouă fază menstruală.

La ce vârstă apare ciclul menstrual?

Menarha este numele medical al primei menstruații. Vârsta medie la care apare menarha este 12 ani.
Asta nu înseamnă că toate fetele sunt la fel. Există variații în jurul acestei vârste. Este normală apariția primului ciclu menstrual între 8-16 ani.

În primii ani după debutul menstruației ciclurile menstruale pot fi foarte neregulate. Uneori medicul ginecolog prescrie anticoncepționale pentru a regla durata ciclului menstrual.

Află mai mult ⮕ Ce trebuie să știe părinții despre pubertatea precoce?

La ce interval de timp trebuie schimbat tamponul absorbant?

∎ Utilizarea unui tampon absorbant intravaginal o perioadă prea lungă de timp crește riscul apariției sindromului de șoc toxico-septic produs de Stafilococul auriu.
Stafilococul auriu este răspunzător de producerea unor toxine care pot genera septicemia cu risc vital.
Oricât de incomodă ar fi schimbarea tamponului la școală sau la serviciu, trebuie avut în vedere acest risc.

∎ Schimbarea acestui tip de tampon trebuie să se facă în interval de 4-8 ore. De aceea, utilizarea lui pe timp de noapte nu este indicată.

Care sunt semnele de șoc toxico-septic?

∎ creșterea bruscă a temperaturii (febra)
∎ dureri musculare
∎ diaree
∎ amețeală, senzație de leșin
∎ erupție cutanată asemănătoare arsurilor solare
∎ durere în gât

Până la ce vârstă ține ciclul menstrual?

Femeile au ciclu menstrual până la menopauză. Menopauza apare în jurul vârstei de 51 ani și înseamnă că femeia nu mai poate avea ovulație și nu mai poate rămâne gravidă.

Ca și vârsta de apariție a ciclului menstrual și vârsta apariției menopauzei este variabilă de la o femeie la alta.

Ce este amenoreea?

∎ amenoree este termenul care definește absența ciclului menstrual
∎ amenoreea primară este situația în care există caractere sexuale secundare, dar nu apare menarha până la vârsta de 16 ani
∎ amenoreea secundară reprezintă absența ciclului menstrual pentru 3 luni la femei care aveau până atunci ciclul menstrual normal
∎ trebuie excluse cauzele hormonale care implică glanda hipofiză, tiroida, ovarele sau glandele suprarenale, dar și probleme de dezvoltare a organelor genitale
∎ cauze de amenoree secundară: sarcina, alăptarea, scădere exagerată în greutate cauzată de o afecțiune gravă, tulburări de alimentație, exerciții fizice în exces, stres
Sarcina este prima cauză care trebuie exclusă înainte de alte investigații.

Află mai mult ⮕ Test de sarcină: cum procedezi și cum interpretezi corect?

Ce este dismenoreea?

∎ dismenoree este termenul care definește durerea în timpul ciclului menstrual, inclusiv crampele menstruale
∎ hormonul numit prostaglandină este responsabil pentru simptome
∎ alteori cauza sunt unele afecțiuni ca endometrioza sau fibromul uterin

Află mai mult ⮕ Remedii pentru crampe menstruale

Ce este sângerarea uterină anormală?

Se consideră sângerare uterină anormală:
∎ sângerarea foarte abundentă și pentru perioade lungi (se numește menoragie)
∎ sângerare între cicluri menstruale

La adolescente și femeile care se apropie de menopauză, tulburările hormonale pot genera menoragie sau cicluri neregulate.

Alte cauze de sângerare anormală sunt fibroamele uterine.

Medicul ginecolog trebuie solicitat pentru a lămuri cauza.

Află mai mult ⮕ Fibrom uterin: simptome, tipuri de fibroame, tratamente posibile

Când trebuie să mergi la medic pentru ciclul menstrual?

∎ dacă menstruația nu a apărut până la vârsta de 16 ani
∎ dacă sângerarea este prelungită peste numărul normal de zile
∎ dacă sângerarea este excesivă
∎ dacă apare stare de rău pe perioada utilizării tampoanelor intravaginale
∎ dacă există sângerare între ciclurile menstruale
∎ dacă ciclul menstrual s-a oprit
∎ dacă sunt dureri excesive în timpul ciclului

Citește mai departe…

Boala inflamatorie pelvină (anexita)
Infecția cu HPV (negi, veruci): contaminare, simptome, imagini
Durere pelvină la femei: 8 cele mai frecvente cauze
Hiperplazia de endometru (îngroșarea mucoasei uterine)
Anticoncepționalele. Eficiență și efecte secundare

Bibliografie

Cheag de sânge (tromboza): semne de alarmă

Servus Med
-
0
Cheag de sânge (tromboza): semne de alarmă

Cheag de sânge sau tromb apare atunci când sângele se coagulează. Fenomenul este util în cele mai multe situații când trebuie oprită o hemoragie. Dar devine periculos când cheagul se formează în interiorul unui vas de sânge integru și nu există hemoragie.

Coagularea sângelui ne ajută în cele mai multe din situații: vindecarea tuturor rănilor, vindecarea după o intervenție chirurgicală, toate se datorează unei bune coagulări a sângelui.

Dacă cheagul de sânge se formează în interiorul unui vas de sânge (arteră sau venă) al unui organ important, fluxul de sânge este blocat și viața poate fi pusă în pericol.

Putem să ne salvăm viața dacă știm:

  • cauzele de tromboză și faptul că ne încadrăm la una din ele
  • semnele de urgență care sugerează blocarea circulației sângelui către un organ vital

Cheag de sânge sau tromboza: semne de alarmă

Recunoașterea la timp a semnelor de tromboză ne poate salva viața. Simptomele diferă și în funcție de vasul de sânge în care apare cheagul.

Un cheag de sânge format într-o arteră poate provoca durere moderată sau severă care se intensifică repede.

Dacă cheagul apare într-o venă, durerea este mai frecvent ușoară, iar semnele se agravează mai lent: ore sau zile.

Semne de tromboză venoasă profundă sau tromboflebită:

  • senzație de căldură în aria în care se formează cheagul de sânge – cel mai frecvent la membrul inferior
  • picior umflat
  • sensibilitate la atingerea piciorului în zona în care se găsește cheagul
  • durere ușoară sau moderată care crește în intensitate în ore sau zile

Află mai mult ➡ Ce trebuie să știi despre tromboflebită?

Semne de infarct miocardic cauzat de cheagul de sânge:

• durere în piept (durere toracică)

Durerea este frecvent localizată în mijlocul pieptului sau spre stânga, cu prelungire în mâna stângă sau spre mandibulă. Poate fi descrisă ca senzație de presiune sau ca durere puternică. Durează mai mult decât câteva minute.

• tulburări de respirație

Tulburările de respirație pot apărea înaintea durerii toracice sau odată cu ea.
Neobișnuit este faptul că senzația de lipsă de aer apare în repaus sau la eforturi minime.

• transpirații reci

• senzație inexplicabilă de oboseală

• greață și vomă

• amețeală sau senzație de cap tulbure

Află mai mult ➡ Preinfarct sau infarct miocardic silențios: Cum ne dăm seama că există?

Semne care anunță un accident vascular cauzat de cheagul de sânge:

  • slăbiciune apărută brusc la nivelul feței, mâinii, piciorului sau la nivelul unei jumătăți a corpului
  • diminuare sau pierdere bruscă a vederii
  • durere de cap severă, apărută brusc
  • amețeală, lipsă de coordonare a mișcărilor, cădere
  • tulburări de vorbire apărute brusc
  • greață și vomă care însoțesc simptomele de mai sus

Simptome care anunță o complicație a trombozei: embolia pulmonară

  • dificultăți severe de respirație, apărute brusc
  • transpirații reci
  • pierderea cunoștinței
  • culoare violet a buzelor și unghiilor
  • tuse cu spută sangvinolentă

Află mai mult ➡ Atac ischemic tranzitor: Cum reducem riscul?

Cheag de sânge sau tromboza: ce cauze are?

Cheagul de sânge este format din 2 elemente: trombocite (plachete sanguine) și fibrină.

Trombocitele sunt celule produse de măduva osoasă și eliberate în sânge.

Când apare sângerare (indiferent de cauză), trombocitele aderă la peretele vasului de sânge în zona afectată.

Fibrina este o substanță care se organizează ca o rețea în ochiurile căreia se adună trombocite pentru a face mai rezistent dopul format de trombocite și a opri sângerarea.

Ulterior, în ochiurile rețelei de fibrină sunt sechestrate și hematii (globule roșii) formându-se cheagul de sânge (vezi imaginea de mai jos)

Fenomenele descrise mai sus sunt ceea ce se întâmplă în mod normal când organismul trebuie să oprească sângerarea dintr-un vas.

Dacă aceste fenomene se declanșează aleator în vasele de sânge, fără să fie vorba despre o efracție a vasului, se formează cheagul de sânge care ne poate pune viața în pericol.

De ce? Pentru că pornește în circulație odată cu fluxul sanguin și poate bloca vasele de sânge de care depinde un organ vital: creier, plămâni, inimă.

Află mai mult ➡ Trombocite crescute: 7 Cauze frecvente

Care sunt afecțiunile care trebuie să ne facă să ne gândim la cheag de sânge?

Una sau mai multe din situațiile de mai jos ne expun la un risc crescut de a face tromboză:

  • fibrilație atrială
  • diabet – potrivit American Heart Association, peste 80% din persoanele diabetice au risc de deces datorat unei tromboze, deoarece însumează mai mulți factori de risc
  • arterioscleroză
  • afecțiuni genetice cum este trombofilia
  • tratamente ca : tratamente pentru cancer (chimioterapia), terapia hormonală (în special cea pe bază de estrogeni) sau contraceptive orale
  • tulburări de ritm cardiac
  • cancer
  • insuficiență cardiacă
  • obezitate
  • boli arteriale periferice
  • sarcina și perioada de lăuzie
  • ședere prelungită la pat sau pe scaun
  • intervenții chirurgicale: imobilizarea prelungită după operații sau intervențiile chirurgicale mari pe abdomen, pelvis, precum și operațiile ortopedice de șold și genunchi cresc mult riscul
  • fumat

Află mai mult ➡ Când există risc crescut de tromboza?

Cum prevenim tromboza?

Dacă ne încadrăm la una din situațiile cu risc crescut de tromboză sunt foarte importante măsurile de prevenire:

  • menținerea greutății corporale normale
  • dieta echilibrată
  • mișcarea fizică regulată (minim 30 min/zi activitate fizică moderată)
  • evitarea poziției prelungite în șezând sau culcat după o intervenție chirurgicală
  • evitarea poziției prelungite în șezând sau culcat după o călătorie lungă
  • dacă lucrăm mult la birou, flexia degetelor, labei piciorului și gambelor trebuie făcută frecvent; să ne ridicăm de pe scaun măcar o dată la două ore pentru câteva mișcări
  • utilizarea ciorapilor speciali compresivi
  • sfatul medicului de a lua un medicament anticoagulant nu trebuie neglijat

Află mai mult ➡ Anticoagulante noi: Beneficii și Riscuri

Bine de știut

Semnele de tromboflebită la membrul inferior: roșeața pielii – edem (piciorul se umflă) – căldură – durere.

Este esențial să recunoaștem semnele de tromboză, când un cheag de sânge blochează circulația sângelui către un organ vital. Cunoscând semnele ne putem prezenta rapid la medic.

Este mai ușor să ne dăm seama de tromboză dacă știm că avem o afecțiune care favorizează această complicație.

Infecția COVID-19 crește riscul de apariție a trombozei.

Citește mai departe…

Cheaguri de sange: Prevenire și Tratament
Dureri de picioare: sunt de vină arterele și venele?
Medicamente și alimente care fluidifică sângele
Remedii din plante interzise înainte de operație pentru că provoacă sângerare
Insuficiența venoasă

Bibliografie
1...353637...130Pagina 36 din 130
2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă

Cele mai noi

Cele mai citite

Știri

Meniu