Vitamina B12: Beneficii, Surse naturale, Interacțiuni

Vitamina B12 sau cobalamina face parte din vitaminele hidrosolubile. Deoarece sunt solubile în apă, organismul nu poate face provizii, nu le poate stoca. Trebuie să le aducem constant prin aport alimentar. Așa sunt toate vitaminele din grupul B.

Vitamina B12
ajută organismul să producă energie convertind carbohidrații în glucoză
ajută sistemul nervos să funcționeze normal
împreună cu vitamina B9 (folat) participă la formarea eritrocitelor (globule roșii) și la funcționarea optimă a sistemului imunitar

La nivelul stomacului, acidul clorhidric separă vitamina B12 din alimente. Apoi este absorbită în combinație cu o proteină produsă de stomac și numită factor intrinsec.

Atunci când nu se produce factor intrinsec apare anemia pernicioasă. Vitamina B12 nu poate fi absorbită nici din alimente, nici din suplimente.

Vitamina B12: Beneficii

Sânge
Cu ajutorul vitaminei B12 se produc eritrocitele (hematii, globule roșii).
Dacă nu este suficientă cobalamină, apar hematii mari de formă neregulată. Acestea nu pot trece normal dinspre măduva osoasă în sânge.
Și astfel apare o formă de anemie numită anemia megaloblastică.

Creier
Vitamina B12 ajută sistemul nervos să funcționeze corect, influențează memoria, starea noastră psihică și evoluția depresiei.
Cercetătorii au concluzionat că persoanele cu depresie au nivele sanguine scăzute de folat și vitamina B12.

Piele
Lipsa de cobalamina poate fi de vină pentru hiperpigmentarea pielii, vitiligo, dar și pentru ritmul lent de creștere a părului.

Inima
Vitamina B12 reduce nivelul de homocisteină din sânge.
Homocisteina este un aminoacid al cărui nivel crescut este legat de creșterea riscului cardiovascular.
Cercetările au arătat că persoanele cu nivel crescut de homocisteină în sânge au risc mai mare de infarct miocardic și accident vascular.

Vitamina B12: Surse naturale

Cele mai bune surse de vitamina B12:
miel
ficat de vita, carne de vită
piept de pui
scoici
somon
sardine
păstrăv
ton
lapte
iaurt grecesc
ouă

Veganii și vegetarienii care evită sursele animale de nutrienți trebuie să apeleze la cereale îmbogățite cu vitamine B sau la suplimente alimentare.

Din păcate, suplimentele cu vitamina B12 nu au aceleași efecte ca și alimentele. Nu reduc riscul cardiovascular.
Nici efectele de îmbunătățire a funcțiilor cognitive nu au putut fi demonstrate pentru suplimente nutritive.

Vitamina B12: Necesar zilnic recomandat

1-3 ani: 0,7 micrograme/zi
4-8 ani: 1 microgram/zi
9-13 ani: 1,5 micrograme/zi
peste 14 ani: 2 micrograme/zi
femei gravide: 2,2 micrograme/zi
femei care alăptează: 2,4 micrograme/zi

Semnele lipsei de vitamina B12

Semne de anemie:
oboseala permanentă
slăbiciune
apetit scăzut
scădere în greutate
constipație

Simptome neurologice:
amorțeală sau înțepături ale degetelor la mâini și picioare
tulburări de echilibru
depresie
tulburări de memorie
dureri tip arsură
leziuni la nivelul mucoasei bucale și limbii

Când trebuie să suspectăm lipsa de cobalamina?

persoanele peste 50 ani pot să nu aibă suficient acid clorhidric necesar absorbției de cobalamina
persoane cu anemie pernicioasă care nu produc factor intrinsec obligatoriu pentru absorbția vitaminei B12
persoane cu boli inflamatorii intestinale: boala Crohn sau colita ulcerativă
persoane cu gastrita atrofică
după intervenții chirurgicale pentru scădere în greutate
vegani sau vegetarieni care exclud complet sursele animale de alimente
copiii hrăniți la sân de mame vegane/ vegetariene
consum excesiv de alcool

Interacțiuni

Unele medicamente pot reduce absorbția vitaminei B12:
cloramfenicol – antibiotic
inhibitori de pompă de protoni (omeprazol, esomeprazol ș.a.) – utilizate pentru a trata refluxul gastrointestinal sau ulcerul peptic
inhibitori de receptori H2: ranitidina, famotidina ș.a. utilizate frecvent pentru arsurile gastrice
metformin – utilizat de către persoanele cu diabet tip 2

Johns Hopkins Medicine. Vitamin B12 deficiency anemia. 2020.
Harvard Health. Getting enough vitamin B12. 2020.
Harvard Health. The A list of B12 foods.
Office of Dietary Supplements. Vitamin B12. Updated 2020.

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente