Caută
Acasă Blog Pagina 23

Chisturile ovariene pot dispărea de la sine?

Servus Med
-
0
Chisturile ovariene pot dispărea de la sine?

Chisturile ovariene sunt relativ frecvente și au multiple căi de evoluție. În multe cazuri chistul este benign și asimptomatic și nu necesită nicio intervenție medicală. În alte cazuri pot apărea complicații cum sunt ruptura chistului și hemoragia sau torsiunea (răsucirea) ovarului.

Chisturile ovariene au forma unor săculeți plini cu lichid și se formează în interiorul sau pe suprafața ovarelor. Uneori chisturile sunt unice, dar pot ajunge la dimensiuni importante. Alteori sunt de dimensiuni mici, dar sunt numeroase.

Simptomele cele mai frecvente care semnalează un chist ovarian includ:

  • balonare și senzație de presiune abdominală mai ales în partea inferioară a abdomenului
  • creștere în greutate nejustificată, caracteristică în sindromul ovarelor polichistice
  • urinare frecventă
  • durere pelvină care alternează cu perioade de acalmie

Se pot rezolva chisturile ovariene de la sine?

Un raport recent al Universității Kentucky privind evoluția chisturilor ovariene cu aspect benign a inclus urmărirea a 48 000 de femei pentru mai mult de o decadă.

În studiu au fost incluse femei asimptomatice, scopul fiind screeningul pentru apariția cancerului ovarian. La începutul studiului, niciuna din participante nu avea chist ovarian detectabil la ecografia transvaginală. Ulterior la 6,5% din participantele la studiu a apărut un chist ovarian.

Femeile care au prezentat un chist ovarian au fost împărțite în 2 grupe pentru urmărire ulterioară:

  • vârste peste 50 ani și cu menopauza instalată
  • femei înainte de menopauză, dar cu risc mai mare de cancer ovarian ( prezența mutației genetice BRCA sau sindrom Lynch)

Cercetătorii au constatat următoarele:

  • chisturile ovariene au dispărut spontan, de la sine, la 2/3 din femei
  • timpul necesar dispariției chisturilor a fost în medie 14 luni
  • chisturile care au dispărut spontan au avut caracteristici benigne la urmărirea ecografică

Femeile la care chistul ovarian a dispărut de la sine erau mai tinere (53-57 ani), iar dimensiunile chisturilor au influențat evoluția. Cu cât chisturile sunt mai mici, cu atât probabilitatea dispariției spontane este mai mare.

Chisturile sub 3 cm au dispărut spontan pe parcursul a 1 an, în timp ce chisturile mai mari de 6 cm au necesitat peste 3 ani și jumătate pentru dispariție.

Statisticile generale arată că și la femeia gravidă chisturile ovariene pot dispărea, cele mai multe până în săptămânile 16-20 de sarcină. Este mai puțin probabil să dispară chistul de la sine atunci când dimensiunea este mai mare de 5 cm.

Alte posibilități de evoluție a chistului ovarian

Torsiunea de ovar

Aproximativ 15% din chisturile ovariene cu diametru mai mare de 4 cm provoacă o torsiune de ovar.

Torsiunea ovarului înseamnă răsucirea ovarului pe loc, în jurul vaselor de sânge și al țesuturilor care-l susțin. Se întrerupe astfel fluxul sanguin către ovarul care s-a torsionat.

Torsiunea este o urgență medicală care necesită intervenție chirurgicală imediată pentru a salva ovarul respectiv.

Cauzele cele mai frecvente ale torsiunii ovariene includ:

Torsiunea de ovar mai poate apărea și la adolescente fără chist ovarian.

Ruptura chistului

Ruptura chistului ovarian poate surveni după torsiunea ovarului. Sau poate fi cauzată de activitate fizică intensă sau la contact sexual.

Conținutul lichidian al chistului se poate goli în abdomen.

Simptomele rupturii chistului includ:

  • sângerare vaginală
  • balonare cu greață și vărsături
  • febră
  • amețeală

De obicei, ruptura chistului nu pune viața în pericol, dar poate necesita uneori intervenție medicală de urgență când sângerarea este importantă.

De ce trebuie urmărite chisturile ovariene?

Chisturile ovariene sunt ușor observabile ecografic și de aceea multe sunt diagnosticate în sarcină.

Cele mai multe chisturi ovariene sunt benigne, ne-canceroase.

Dar pentru că simptomele chistului ovarian sunt asemănătoare cancerului de ovar, este necesară urmărirea la medicul ginecolog pentru a interveni la timp dacă este nevoie.

Semnele cele mai frecvente de cancer ovarian:

  • durere de stomac
  • balonare constantă
  • senzația de sațietate apărută prea repede în cursul mesei
  • urinare frecventă

Chisturile ovariene suspecte de malignitate au de obicei diametre peste 8-10 cm măsurabile ecografic.

După instalarea menopauzei, riscul de a avea un chist ovarian malign (cancer ovarian) crește foarte mult, spre 45%. Ecografia se repetă lunar și se determină și markerul tumoral CA-125.

Femeile cu mutația genelor BRCA 1 și BRCA 2 au, de asemenea, un risc crescut de cancer ovarian.

Citește mai departe…

Când este necesară operația pentru chist ovarian?
Chist ovarian rupt: cauze, simptome, complicații
Ce este chistul endometriozic de ovar?
Durere pelvină la femei: 8 cele mai frecvente cauze
Ovare polichistice: simptome, complicații, tratament

Bibliografie

Chisturi ovariene: pot duce la cancer ovarian?

Servus Med
-
0
Chisturi ovariene: pot duce la cancer ovarian?

Chisturi ovariene sunt formațiuni pline cu lichid care se dezvoltă în interiorul ovarelor. Dacă apar înainte de menopauză, rar poate fi vorba de cancer. După menopauză există un risc mai mare de apariție a cancerului ovarian. Care sunt semnele care te avertizează?

Aproximativ 80% din femeile cu cancer ovarian au vârsta peste 50 ani, ceea ce nu înseamnă că prezența unui chist ovarian la vârste mai tinere nu trebuie să ne preocupe.

Riscul de cancer ovarian este mai mare dacă:

  • există în familie alte persoane cu cancer ovarian, gastrointestinal sau cancer de sân
  • există dinainte un cancer de sân sau gastrointestinal (stomac, pancreas, ficat, intestine)
  • există o predispoziție genetică pentru cancer ovarian (mutații genetice BRCA1, BRCA2)
  • chisturi ovariene multiple la ambele ovare

Ce simptome anunță că există chisturi ovariene?

Chistul ovarian poate să nu dea simptome sau poți observa:

  • durere ascuțită în partea inferioară a abdomenului care apare și trece
  • senzație de balonare și presiune în partea inferioară a abdomenului
  • cicluri menstruale neregulate

Chistul ovarian se poate rupe cauzând o durere bruscă și severă.

Simptomele nu sunt niciodată suficiente pentru a certifica prezența sau absența cancerului ovarian.

Află mai mult ⮕ Durere pelvină la femei: cauze și soluții

Ce simptome averizează despre cancer ovarian?

În stadiile inițiale ale cancerului ovarian pot să nu existe simptome semnificative ceea ce duce la întârzierea diagnosticului.

Odată cu creșterea în dimensiuni a ovarului apar simptome digestive:

  • balonare
  • senzație rapidă de sațietate
  • lipsa poftei de mâncare
  • durere abdominală sau durere pelvină
  • necesitatea frecventă de a urina

Află mai mult ⮕ Cancer ovarian: semne care ne trimit la doctor

Ce analize lămuresc diagnosticul?

Medicul ginecolog ia în calcul antecedentele de boală sau din familie, ceea ce constată la examenul clinic, dar și analizele. Calculează apoi indicele de risc de cancer.

Ecografia pune în evidență chisturile ovariene și este una din analizele imagistice folosite.

Este determinat și nivelul de CA-125 din sânge. Acesta este un marker tumoral care crește atunci când există cancer ovarian, dar poate crește și în alte afecțiuni:

Valori CA-125 mai mari de 1000 cresc mult probabilitatea de a fi vorba despre cancer ovarian.

Niciuna din aceste investigații și analize nu poate exclude sau confirma diagnosticul de cancer. Numai biopsia stabilește cu certitudine diagnosticul de cancer ovarian.

Este nevoie de intervenție chirurgicală pentru chisturi ovariene?

Intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea chisturilor ovariene nu este obligatorie.

Înainte de menopauză probabilitatea de cancer este destul de redusă și chisturile pot fi doar urmărite.

După instalarea menopauzei crește și riscul de cancer ovarian și intervenția chirurgicală este mult mai probabilă.

Cel mai frecvent operația este laparoscopică. Printr-o tăietură de mici dimensiuni se introduc instrumentele chirurgicale în abdomen și medicul poate examina pe un ecran aspectul organelor din micul bazin și poate îndepărta și chistul ovarian.

Citește mai departe…

Sindromul ovarelor polichistice: 10 simptome ușor de identificat
Chist ovarian: când este necesară operația?
Chist ovarian rupt: cauze, simptome, complicații
Ce este chistul endometriozic?
Cancer de ovar: 6 simptome surprinzătoare

Bibliografie

10 tehnici de învățare rapidă și memorare pe termen lung

Servus Med
-
0
10 tehnici de învățare rapidă și memorare pe termen lung

Unele tehnici de învățare funcționează, iar altele nu. De ce se întâmplă acest lucru?

Memoria ne ajută să fim cine suntem. ”Suntem ceea ce ne amintim. Suntem ceea ce iubim” spune Nichita Stănescu.
De la amintirile din copilărie, la locul unde ne-am pus cheile, totul depinde de memoria noastră. Tot memoria construiește ceea ce numim experiență de viață.

Vrem să învățăm cât mai eficient, adică rapid, număr mare de noțiuni și să le reținem timp îndelungat.

Sfaturi despre tehnici găsim ușor. Trebuie să le folosim pe acelea care sunt verificate științific. Și să ne debarasăm de eventuale metode păguboase de memorare pe care le-am dobândit singuri.

Specialiștii în științe cognitive Henry Roediger și Mark McDaniel ne vorbesc în cartea lor ”Make it Stick: The Science of Succesful Learning” despre strategii de învățare eficientă verificate științific.

Și alte studii pe care le luăm în discuție în acest articol ne dezvăluie secretele memorării și învățării eficiente.

1.Hipocampul joacă un rol important în memorare și învățare

Hipocampul este o parte a creierului cu rol esențial în consolidarea informației, adică transferul noțiunilor din memoria de scurtă durată, în cea de lungă durată.
Hipocampul este implicat în procese complexe de formare, organizare și stocare a informațiilor.

Deoarece creierul este organizat simetric, hipocampul poate fi găsit în ambele emisfere.

Leziunile creierului în zona hipocampului afectează capacitatea de a forma noi amintiri (deci de a stoca informații), ceea ce se numește amnezie anterogradă.

Capacitatea hipocampului scade cu vârsta, dar nu la toți seniorii este evidentă pierderea de neuroni. Cei care totuși pierd neuroni din această zonă a creierului au performanțe scăzute la testele de memorie.

Mulți factori influențează capacitatea cognitivă și ritmul în care aceasta scade cu vârsta: genele, stilul de viață, mediul în care trăim.

Află mai mult ⮕ Creierul uman: cum este alcătuit și cum funcționează?

2. Cele mai multe informații din memoria de scurtă durată sunt uitate rapid

Capacitatea memoriei de scurtă durată este limitată. Experții afirmă că nu putem reține mai mult de 5-9 informații în memoria de scurtă durată, pentru 20-30 sec. Unii sunt chiar mai pesimiști susținând că 4 este cifra corectă.

Încearcă să reții informațiile dintr-o listă privind-o 2 minute. Apoi ia o foaie de hârtie și scrie ce-ai reținut. Ai reținut mai mult de 4 informații?

Această capacitate poate fi crescută utilizând diverse stratageme. De exemplu, fragmentarea informației și gruparea informațiilor înrudite. Cel mai utilizat exemplu în acest sens este memorarea unui număr de telefon: 4-7-1-3-3-2-4 se memorează mult mai ușor ca 471-3324.

Când încercați să vă reamintiți cât mai multe informații de pe o listă, începeți formând grupuri. Produsele de pe o listă de cumpărături pot fi grupate pe categorii: legume, fructe, lactate, cereale, carne.

3. Testarea informațiilor îmbunătățește memorarea

A efectua un test din informațiile pe care le-ai memorat este cea mai bună metodă de a le așeza în memorie, spun specialiștii.

Sunt reținute la fel de bine toate informațiile din materia studiată pentru un test, chiar dacă numai o parte din ele au apărut în întrebările de la test.

Află mai mult ⮕ 10 exerciții care stimulează memoria

4. Mirosul este un factor care crește capacitatea de memorare

Ați observat că un anumit miros poate declanșa amintiri?

Mirosul unui anumit fel de mâncare ne poate aduce amintirea copilăriei și a bunicii. Aroma unui anumit parfum ne poate aduce în minte o anumită persoană cunoscută de mult.

Cum se explică?

În primul rând, nervul olfactiv (care transmite informația de la receptorii de miros la creier) este vecin cu amigdala – porțiune a creierului implicată în stocarea experienței emoționale pe care o avem.

Tot în vecinătate, se află și hipocampul (vezi mai sus). Astfel se explică implicarea mirosului în procesul memorării.

Cercetările au arătat că atunci când sunt afectate anumite porțiuni ale creierului implicate în memorare, este afectată și perceperea mirosurilor.

Unele studii susțin chiar că, învățând într-o ambianță în care simțim un miros, ulterior, la reîntâlnirea cu același miros, rememorarea informațiilor va fi mai facilă.

5. Puteți învăța să vă îmbunătățiți memoria

Uitarea nu înseamnă neapărat boala Alzheimer. Dar este bine să fim atenți atunci când avem pierderi de memorie.

Sunt mai multe strategii și tehnici utile pentru a nu rătăci informațiile:

–încearcă să creezi în minte imagini legate de lucrurile pe care le uiți frecvent

De exemplu, când îți lași cheile undeva, stai o secundă și imaginează-ți tabloul: Tu așezând cheile lângă portofel, pe birou”.
Vizualizarea imaginară a scenei te va ajuta să-ți reamintești ulterior unde ai pus cheile

–utilizează tehnologia ca pe o extensie a memoriei; folosește aplicațiile telefonului, calendarele online pentru a nota evenimente și întâlniri importante.

Află mai mult ⮕ Cum antrenăm creierul?

6. Învățare eficientă

Ce facem însă când trebuie să îmbunătățim stilul de învățare, când volumul și viteza cu care trebuie să asimilăm informații sunt mari și depășesc capacitățile obișnuite de memorare.

Dacă citim un text la prima vedere, cei mai mulți dintre noi suntem convinși că memorarea lui presupune recitire. Pe principiul că ”repetiția e mama învățării”.

Dar cercetările arată că recitirea textului nu este nici pe departe la fel de eficientă ca metoda de a spune, cu cartea închisă, ce am reținut.

Metoda repetiției funcționează poate pentru a reține numere de telefon, dar nu s-a dovedit eficientă pentru memorarea informațiilor de examen.

Studenții Universității New Mexico au fost testați după ce au citit un text, prima grupă efectuând o citire, iar a doua grupă citind textul de două ori la rând. Rezultatele au fost următoarele:

• studenții care au citit textul de 2 ori au avut răspunsuri ceva mai bune decât cei care citiseră textul o dată dacă testarea a avut loc imediat după citirea textului.

• testarea la un interval de timp distanță nu a mai pus în evidență nicio diferență între cele două grupe de studenți

Concluziile cercetătorilor:

• citirea unui text de mai multe ori la rând, fără a lăsa un interval de timp între citiri, este o metodă păguboasă de învățare, consumatoare de timp și ineficientă

• sublinierea informațiilor importante și revizuirea atentă, din timp în timp, doar a noțiunilor subliniate este o metodă eficientă de învățare pe termen lung

• intercalarea a două teme de învățat, azi una, mâine alta diferită, poimâine revenim la cea de azi. Este o metodă care pare mai puțin productivă. Dar permite memorarea pe termen lung.

Află mai mult ⮕ Metoda retrieval: cum să înveți de nota 10

7. Este necesară recapitularea noțiunilor învățate?

Recapitularea este plicticoasă. Dar cu metodele de astăzi poate deveni chiar incitantă.
Dacă la finalul unei ore de curs, profesorul afișează un mic test de tip Quiz memorarea este mai eficientă.

Sa dovedit că la testele de la finalul anului elevii au realizat punctaje superioare din materia pentru care au fost testați tip Quiz: întrebări scurte cu răspunsuri la alegere.

La fel putem proceda și când învățăm ceva din proprie inițiativă. Recapitularea informațiilor reținute le fixează. Dar modifică și capacitatea de memorare. Rememorarea notiunilor noi devine mai simplă dacă memoria este exersată.

Practica rememorării a ceea ce știm este un exercițiu excelent care și-a dovedit eficiența în consolidarea memoriei.

8. Care este cea mai eficientă metodă de recapitulare

Intercalarea a două sau mai multe teme pe care le studiem este cea mai eficientă metodă de fixare a noțiunilor.

Henry Roediger și Mark McDaniel ne dau un exemplu elocvent.

Omul de știință german Sebastian Leitner și-a dezvoltat propriul sistem de recapitulare.

Să ne gândim la o serie de 3 cutii cu flashcarduri – cartoane cu noțiuni de reținut.

În prima cutie se găsesc cartoanele pe care trebuie să le recapituleze cel mai des (să zicem cu noțiuni despre muzică, hockey și cuvinte în limba spaniolă). Pe acestea trebuie să le reia mai des deoarece face frecvent greșeli la rememorare.

În a doua cutie sunt carduri cu noțiuni pe care și le-a însușit destul de bine. Pe acestea nu este nevoie să le reia așa des.

În a treia cutie se află cardurile cu noțiunile pe care le știe cel mai bine și le reia cel mai rar.

Când recapitulează, dacă face greșeli de rememorare la noțiunile din cutia 3, acestea vor trece în cutia 1.

Ce e important de observat în exemplul celor 2 cercetători:
-intercalarea temelor de memorat
-faptul că nici noțiunile pe care le știi bine nu trebuie abandonate; ele sunt repetate mai rar, dar nu dispar niciodată din materialul de repetat.

Află mai mult ⮕ Autoreglarea învățării: strategii de învățare eficientă

9. Pierderea memoriei odată cu vârsta ar putea să NU fie inevitabilă

Tulburările de memorie la înaintarea în vârstă nu sunt obligatorii. Unele persoane performează la testele cognitive de la 70 de ani, la fel ca la 20.

De ce unele persoane reușesc să-și păstreze memoria? Cercetătorii au unele ipoteze în curs. Pe lângă moștenirea genetică și stilul de viață, mai există un factor care ne-ar putea ajuta.

Studiile au pus în evidență că persoanele care trăiesc cu un sentiment al propriei eficiențe (self-efficacy) își păstrează mai bine abilitățile de memorare.

Sentimentul propriei eficiențe se referă la sentimentul de control pe care îl are fiecare asupra propriei vieți.

Sentimentul propriei eficiențe s-a dovedit a reduce substanțial și nivelul de stres.
Stresul este un alt factor răspunzător de afectarea memoriei.

Află mai mult ⮕ Tehnici de relaxare aplicabile oricând și oriunde

10. Ai grijă la somnul de noapte

Somnul joacă un rol esențial în învățare. Cercetările arată că deprivarea de somn scade semnificativ capacitatea de memorare.
Chiar și la 3 zile după o noapte pierdută efectele sunt evidente.

Citește mai mult…

Ce se întâmplă în creier când dormim?
Sindromul computer vision sau oboseala oculară digitală
10 strategii care cresc atenția și capacitatea de învățare
Study With Me #1
Study With Me #2

Bibliografie

Antibioticele indicate actual în infecții urinare

Dr. Corina Golovei
-
0
Antibioticele indicate actual în infecții urinare

Infecția urinară este provocată de bacterii și este cea mai frecventă infecție care afectează tractul urinar. Antibioticele cel mai des folosite pentru tratarea infecției urinare au fost cele din clasa fluorquinolonelor (ciprofloxacin, norfloxacin, ofloxacin, levofloxacin). Actualmente nu mai reprezintă prima opțiune de tratament deoarece s-a constatat dezvoltarea rezistenței bacteriilor la această categorie de antibiotice.

Odată cu multiplicarea bacteriilor din urină apar și simptomele caracteristice: urinare frecventă cu usturimi, senzație de arsură sau durere și uneori chiar apariția de sânge în urină (hematurie).

Simptomele diminuează după 1-2 zile de la începerea tratamentului cu antibiotice, pentru că se reduce inflamația și multiplicarea bacteriilor.

Dar nu este recomandabilă întreruperea antibioticului început până ce schema de tratament nu este finalizată. Cel mai frecvent rezistența la antibiotice a bacteriilor se dezvoltă prin întreruperea tratamentului înainte ca microorganismele să fie complet anihilate.

Antibioticele indicate actualmente în infecții urinare

În 75-90% din cazuri, infecția urinară este provocată de bacteria E. coli. Este și motivul pentru care, atunci când există simptome, medicul prescrie antibiotic fără să solicite o urocultură în prealabil.

Actualmente, antibioticele la care se apelează în infecțiile urinare simptomatice sunt:

Nitrofurantoin

Nitrofurantoinul este eficient în cele mai multe infecții urinare. Deoarece rezistența bacteriilor la nitrofurantoin este minimă, acesta este antibioticul la care se apelează ca prima opțiune.

Nitrofurantoinul este prescris pentru 5 zile.

Trimetoprim/ Sulfametoxazol

Trimetoprim/ Sulfametoxazol este o combinație de 2 antibiotice. Este folosită în infecții urinare, dar rezistența bacteriilor este în creștere.

Tratamentul infecției urinare cu această combinație de antibiotice durează 3 zile.

Trimetoprim/ Sulfametoxazol nu poate fi administrat celor cu alergie la sulfonamide.

Fosfomicina

Fosfomicina este un alt antibiotic preferat în infecțiile urinare datorită rezistenței bacteriene mici.

Fosfomicina se folosește doar când primele 2 opțiuni nu se pot utiliza dintr-un motiv sau altul (alergie, rezistență).

Antibioticul este sub formă de pudră și se administrează după ce se dizolvă în apă. Este necesară o singură doză pentru tratarea infecției urinare.

Se mai folosesc fluorquinolonele în infecții urinare?

Da, fluorquinolonele (ciprofloxacin, ofloxacin, norfloxacin, levofloxacin) se folosesc încă, dar numai atunci când variantele de tratament de mai sus nu pot fi indicate. Motivul este apariția unei rezistențe tot mai mari a bacteriilor la această clasă de antibiotice.

Toate infecțiile urinare necesită tratament cu antibiotice?

Antibioticele se folosesc totdeauna dacă infecția urinară provoacă simptome: urinare frecventă cu senzație de usturimi, arsuri sau durere.

Necesitatea antibioterapiei este justificată de posibila propagare a infecției către rinichi cu apariția pielonefritei.

Dacă la analiza urinei se constată prezența bacteriilor, dar nu există simptome de infecție urinară (bacteriurie asimptomatică), tratamentul antibiotic nu este recomandabil.

Află mai mult ⮕ Infecția urinară. Ghid complet

Este necesară totdeauna urocultura și antibiograma înainte de administrarea antibioticului?

Urocultura urmată de antibiogramă nu este totdeauna indicată înaintea prescrierii unui antibitic pentru infecția urinară.

Dacă este vorba de o simplă cistită, o infecție urinară joasă care nu afectează rinichii, antibioticul poate fi prescris fără antibiogramă. Se alege empiric unul din antibiticele enumerate mai sus.

Este foarte importantă însă recunoașterea semnelor de pielonefrită care înseamnă extinderea infecției la rinichi. Apariția pielonefritei obligă la efectuarea uroculturii și antibiogramei. Tratamentul pielonefritei este cel mai frecvent intravenos și necesită spitalizare.

Există și alte situații în care urocultura se impune:

  • infecția urinară la bărbați
  • insuficiența renală cronică
  • litiaza renală
  • diabet
  • sarcină
  • tratament imunosupresiv
  • prezența unei sonde vezicale sau a altui sistem de drenaj urinar
  • infecții urinare repetate
  • sepsis cu febră și stare generală alterată, dar fără să se poată preciza punctul de pornire a infecției
  • preoperator atunci când urmează o intervenție chirurgicală urologică

Află mai mult ⮕ Pielonefrita: semne de infecție la rinichi

Cum alege medicul antibioticele pentru infecții urinare

Când tratează o infecție urinară. medicul alege un antibiotic în mod empiric, respectiv antibioticul care se știe că poate fi eficient împotriva bacteriilor ce provoacă de obicei infecția urinară.

Totodată se iau în calcul diversele alergii posibile.

Urocultura este necesară doar atunci când este nevoie de schimbarea antibioticului ales empiric.

Urocultura cu antibiogramă nu se folosește de la început deoarece necesită minimum 2-3 zile pentru obținerea unui rezultat după care să ne ghidăm.

Citește mai departe…

Infecția urinară. Este contagioasă?
Infecție urinară la femei: 16 reguli de tratament
Infecție urinară și diabet: ce complicații apar?
Infecția urinară la bărbați
Acest simptom semnalează infecția urinară în 83% din cazuri

Bibliografie

Cistita: semne de alarmă, complicații și prevenire

Dr. Corina Golovei
-
0
Cistita: semne de alarmă, complicații și prevenire

Cistita este inflamația vezicii urinare. Cel mai frecvent inflamația este cauzată de bacterii și vorbim despre infecția urinară. Dar cistita poate apărea și în alte situații: anumite medicamente, radioterapie, diverși factori iritanți.

Cistita este însoțită de durere sâcâitoare și, dacă este o cauză infecțioasă, poate fi însoțită de afectarea rinichilor.

Tratamentul cistitei necesită antibiotice doar atunci când este vorba despre infecție urinară.

Cistita: semne și simptome

  • urgența de a urina
  • senzație de arsură la urinat
  • urinare frecventă și în cantități mici
  • sânge în urină (hematurie)
  • urină tulbure și urât mirositoare
  • disconfort și senzație de presiune în partea inferioară a abdomenului
  • febră (nu foarte mare)

Bine de știut: La copii, faptul că scapă urina în cursul zilei sau în cursul nopții, când acest lucru deja nu mai este conform cu vârsta, poate să însemne infecție urinară și cistită.

Află mai mult ⮕ Infecția urinară la copii: simptome, cauze, tratament

Care sunt semnele de alarmă?

Apelați urgent la medic dacă apar:

  • durere la nivelul spatelui, la nivel lombar
  • febră și frison
  • greață și vomă
  • urină cu sânge/ urină roșie

Află mai mult ⮕ Ce trebuie să faci dacă ai sânge în urină?

Ce complicații pot apărea în cistită?

Dacă este tratată corect și la timp, cistita poate duce rar la complicații. Netratată, cistita poate provoca unele complicații:

• infecția rinichilor (pielonefrita ) și afectarea de durată a rinichilor; copii, tinerii și vârstnicii sunt în pericol de a fi mai afectați de această complicație, deoarece simptomele sunt mai ușor trecute cu vederea.

• sânge în urină (hematurie); acest simptom este mai rar în cistita produsă de bacterii, dar mai frecvent dacă inflamația vezicii urinare apare în cursul radioterapiei/ chimioterapiei pentru cancer.

Află mai mult ⮕ Cancer vezical: simptome și semne de alarmă

Care sunt cauzele de cistită?

Cauze de cistită infecțioasă, provocată de bacterii

Tractul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica urinară și uretra. Cu excepția uretrei, restul tractului urinar ar trebui să fie steril.

Protecția fată de microbi este asigurată de diverse substanțe solubile prezente în urină și de barierele anatomice (o placă de glicoproteine numite uroplakine și un strat de mucus) care apără tractul urinar pe dinăuntru.

În plus, celulele epiteliale și celule ale sistemului imunitar asigură o apărare eficientă.

Majoritatea infecțiilor urinare, la persoanele sănătoase, sunt cauzate de Escherichia coli (E.Coli), o bacterie cu origine în intestin. Aceste bacterii ajung în tractul urinar prin zona perineală.

E.Coli și alte bacterii responsabile de infecțiile urinare, numite uropatogene, au o virulență deosebită care le permite să depășească barierele de apărare ale tractului urinar.

Află mai mult ⮕ Infecția urinară: Ghid vizual de simptome și tratament

Cauze de cistită ne-infecțioasă

• cistita interstițială/sindromul de vezică dureroasă apare frecvent la femei; este dificil de diagnosticat și tratat

• cistita indusă medicamentos; în special chimioterapia din cancer poate genera cistita – ciclofosfamida, isofosfamida

• cistita din radioterapie – iradierea terapeutică produce iritația vezicii

• cistita de corp străin – utilizarea timp îndelungat a sondei vezicale predispune la infecție urinară sau provoacă leziuni ale mucoasei vezicale; ambele cauze întrețin inflamația vezicii.

• cistita chimică – unele persoane pot fi sensibile la contactul cu unele substanțe chimice: sarea de baie, spray- uri pentru igienă feminină intimă, geluri spermicide ș.a.; apare o reacție de tip alergic și inflamația este consecința

• cistita apărută ca o consecință a altor afecțiuni: litiaza renală (pietre la rinichi), diabet, adenom de prostată.

Cum știm dacă este vorba despre cistita infecțioasă?

Analizele care confirmă diagnosticul sunt:

  • sumarul de urină
  • urocultura cu antibiogramă: identifică bacteria responsabilă și ne spune și care e antibioticul cu care trebuie să tratăm cistita.

Află mai mult ⮕ Infecția urinară: este contagioasă?

Cum aflăm cauza atunci când cistita nu este provocată de bacterii?

Cistoscopia este o manoperă chirurgicală la care urologul apelează pentru a vizualiza aspectul vezicii urinare și a stabili cauza cistitei.

După cistoscopie, în funcție de cauză, va stabili tratamentul.

Află mai mult ⮕ Vezica hiperactivă

Prevenirea cistitei

Cistita netratată poate duce la infectarea rinichilor prin propagarea infecției. Pielonefrita care apare este o condiție mult mai greu de tratat.

Cunoașterea simptomelor cistitei ne permite să acționăm la timp, iar când infecția este cronică sau apare frecvent, măsurile de prevenire sunt la fel de importante ca și tratamentul.

• hidratarea abundentă, astfel încât cantitatea totală de urină pe 24 ore să fie în jur de 2 litri; consumul de apă este cel indicat, în mod special; dacă cistita apare în context de chimioterapie/radioterapie este foarte important consumul de apă în perioada tratamentului.

• micțiunea/urinatul frecvent; imediat ce apare senzația, nu trebuie amânată eliminarea urinei din vezică

• igienă atentă a zonei perineale

• dușul este mai indicat decât baia în cadă

• golirea vezicii cât mai rapid după un act sexual

• evitarea folosirii spray-urilor sau altor produse de igienă intimă.

• renunțarea la diafragmă ca mijloc de protecție contraceptivă

• sucul de merișoare sau  tabletele pe bază de merișoare care conțin antocianine, se pare că sunt de folos.

Efectul este susținut mai ales la femeile care fac frecvent cistită.

Efectul merișoarelor este susținut de câteva studii, iar de altele nu; dacă urmați în paralel un tratament cu anticoagulante (Trombostop, Sintrom ș.a) trebuie ținut cont de faptul că merișoarele accentuează efectul anticoagulant; efectul poate fi sângerarea.

Citește mai departe…

Ai des infectie urinara? Află ce trebuie să faci
Infecții urinare la copii și bebeluși: simptome după vârstă
Tratamentul infecției urinare
Complicațiile infecției urinare
Ce este cistoscopia?

Bibliografie

Televizorul ne poate afecta memoria? Dar computerul?

Servus Med
-
0
Televizorul ne poate afecta memoria? Dar computerul?

Este privitul la TV un lucru bun sau rău pentru memorie? Un studiu științific avertizează că fiecare oră în plus petrecută cu televizorul crește riscul de boală Alzheimer de 1,3 ori.

Statisticile spun că privim televizorul 2-3 ore/ zi în medie. Asta înseamnă 2-3 ore în care alegem să fim sedentari. În loc să mergem la o plimbare sau chiar să facem un antrenament mai intens, alegem să stăm la TV.

Antrenamentul fizic practicat regulat și suficient de intens este o metodă de protecție a memoriei pentru care deja există suficiente dovezi științifice.

Televizorul și declinul funcțiilor cognitive

În 2018, un studiu efectuat în Marea Britanie a inclus datele a 500 000 de persoane cu vârste între 37-73 ani, recrutați în studiu între 2006-2010.

Cercetătorii au examinat participanții la începutul studiului printr-o serie de teste cognitive care au evaluat:

  • memoria prospectivă (să-ți amintești ce ai de făcut în drum spre casă)
  • memorie vizual-spațială (să-ți amintești ruta pe care trebuie să ajungi undeva)
  • inteligența fluidă (importantă când trebuie să găsești rezolvarea unei situații)
  • memoria numerică de scurtă durată (numărul cifrelor pe care le poți ține minte pe de rost)

Cinci ani mai târziu, testele cognitive au fost repetate și rezultatul a fost clar. Cei care au privit televizorul mai mult au avut rezultatele cele mai proaste la toate cele 4 teste cognitive.

Deși acest tip de studiu nu arată o relație cauză-efect, adică nu putem spune că televizorul este singurul vinovat pentru pierderea memoriei, totuși semnalul de alarmă este tras.

Și alte activități sedentare, ca și televizorul, se soldează cu degradarea în timp a funcțiilor creierului. De exemplu, condusul mașinii zi de zi și număr mare de ore.

Află mai mult ⮕ Ce tulburări de memorie ar trebui să ne îngrijoreze?

Are computerul același efect asupra memoriei?

În 2022, cercetătorii au analizat același lot de persoane vizând această întrebare. Numărul de ore petrecute la televizor versus numărul de ore petrecute la computer înseamnă un risc diferit de pierdere a memoriei și de apariție a bolii Alzheimer?

De data aceasta au fost alese doar persoanele peste 60 ani. La debutul analizei niciunul nu avea încă demență.

Concluziile au fost:

  • timpul petrecut la TV crește riscul de demență
  • timpul petrecut la computer scade riscul de demență

Diferențele au fost semnificative.

Cei care obișnuiau să privească televizorul mai mult de 4 ore/ zi au avut un risc cu 24% mai mare de demență.

Cei care foloseau computerul interactiv (nu doar scrolling pasiv pe rețele de socializare) mai mult de 1 oră/ zi, au avut un risc de apariție a demenței cu 15% mai redus.

Așa că, dacă obișnuiești să te uiți la televizor mai mult de 1 oră/ zi, oprește-l și alege altceva:

  • sport
  • utilizarea unui computer
  • cuvinte încrucișate
  • ascultă muzică
  • socializează

Sunt activități care-ți pot menține creierul în formă.

Citește mai departe…

Cum menținem sănătatea creierului între 18-85 ani?
Efectele anesteziei asupra memoriei
Efectele muzicii asupra creierului
Simptomele depresiei grăbesc ierderea memoriei
Afectarea memoriei în infecția cu Helicobacter

Bibliografie

Efectele anesteziei asupra memoriei

Servus Med
-
0
Efectele anesteziei asupra memoriei

Efectele anesteziei și intervenției chirurgicale asupra funcțiilor creierului a fost subiectul mai multor studii în ultimii ani. Concluziile cercetătorilor conduc către ideea că anestezia generală, care presupune pierderea stării de conștiență, poate fi urmată de afectarea memoriei și a altor funcții ale creierului. Această evoluție este posibilă atât la persoane care au probleme cognitive instalate înaintea administrării anesteziei, cât și la cei fără un diagnostic în acest sens.

Ceea ce nu se poate afirma cu claritate este relația cauză-efect. Nu se poate spune cu siguranță că anestezia cauzează direct degradarea creierului observată postoperator.

În schimb, este clar că la cei care suferă o intervenție chirurgicală cu anestezie declinul funcțiilor cognitive este o evoluție posibilă.

Incertitudinile se datorează și faptului că prea puțini dintre cei care merg la o intervenție chirurgicală sunt investigați înainte cu teste de memorie sau alte tipuri de analize care să pună în evidență prezența unei boli neurodegenerative.

Delirul postoperator este unul din efectele secundare posibile ale anesteziei

Anestezia generală este cel mai des folosită în intervențiile chirurgicale mari cum sunt cele pe cord, digestive, pulmonare sau pentru tratarea cancerului.

Medicamentele și gazele anestezice administrate pe parcursul operației asigură starea de inconștiență, somnul și împiedică apariția durerii. La finalizarea intervenției, medicamentele și gazele anestezice sunt întrerupte și pacientul anesteziat se trezește.

Unul din efectele secundare posibile ale anesteziei generale este delirul postoperator.

Delirul postoperator constă într-o stare de confuzie mentală cu incapacitate de concentrare și tulburări de memorie care persistă după ce operația și anestezia s-au încheiat. Episoadele de confuzie pot să apară și să dispară pe parcursul primei săptămâni.

Delirul postoperator apare mai ales la seniori. Contactul cu membrii familiei diminuează simptomele și ajută la restabilirea stării mentale.

Disfuncția cognitivă înseamnă prelungirea tulburărilor de memorie și concentrare dincolo de prima săptămână. Poate genera probleme de memorie și învățare pe termen lung.

Disfuncția cognitivă după anestezie este mai frecventă la persoane cu afecțiuni cardiace, boală Parkinson, boală Alzheimer sau accident vascular în antecedente.

Află mai mult ⮕ Anestezia: tipuri, riscuri, complicații posibile

Tulburări de memorie după anestezie la persoane de vârstă medie

Un studiu apărut în revista Anaesthesia a înrolat 964 de persoane cu vârsta medie 54 ani. Participanții au fost supuși la două evaluări cognitive pe parcursul a 4 ani pentru a observa care dintre ei este mai probabil să dezvolte o afecțiune cognitivă.

Dintre aceștia, 312 participanți au avut nevoie de anestezie și intervenție chirurgicală, iar restul de 652 nu.

Cercetătorii au constatat un declin al memoriei de scurtă durată pe parcursul a 4 ani la persoanele care au primit cel puțin o dată anestezie, comparativ cu cei care nu au avut nevoie de această procedură.

Memoria de scurtă durată ne ajută să reținem informațiile pe termen scurt, cum ar fi un număr de telefon până când ajungem să-l notăm.

Modificările apărute după anestezie nu au fost suficient de semnificative încât persoanele să îndeplinească criteriile de demență, dar nici nu au fost absente.

Efectele anesteziei asupra memoriei au fost observate mai ales la persoane peste 70 ani

La persoanele de peste 70 ani, expunerea la o anestezie generală se asociază cu declinul memoriei și al capacității de gândire. Este ceea ce a constatat un studiu efectuat de Mayo Clinic în care au fost înrolate 2000 de persoane.

Deși modificările observate imediat după o intervenție chirurgicală cu anestezie sunt minime, pot fi importante pentru cei care deja au un declin cognitiv preoperator.

Autorii precizează că nu este posibil să se precizeze clar care este cauza principală. Ar putea fi vorba atât despre anestezie, dar și despre intervenția chirurgicală sau condițiile de internare.

Anestezia regională în locul anesteziei generale

Tipurile de anestezie care nu implică somn și pierderea stării de conștiență sunt anestezia locală și anestezia regională (rahidiană, epidurală sau blocuri de nervi periferici).

Anestezia rahidiană, ca și cea peridurală se folosesc atunci când este nevoie de analgezie de la talie în jos. Sunt utile în intervențiile chirurgicale ginecologice, urologice sau de alt tip.

Blocurile de nervi periferici permit amorțirea unui singur membru, de exemplu, și se pot folosi în intervențiile ortopedice.

Pentru aceste tipuri de anestezie se folosesc alte categorii de anestezice decât cele din anestezia generală sau sedarea monitorizată.

Anestezia regională pare o opțiune logică pentru evitarea declinului funcțiilor cognitive, mai ales la persoanele cu risc, cum sunt cele la care tulburările de memorie deja au debutat înainte.

Citește mai departe…

Care sunt primele semne de boală Alzheimer?
Tulburări de memorie ușoare: este risc de demență?
12 factori de risc pentru boala Alzheimer pe care îi putem evita
Memoria la menopauză: cum oprim la timp declinul cognitiv?
Cum încetinim îmbătrânirea creierului?

Bibliografie

Muzica și creierul uman

Servus Med
-
0
Muzica și creierul uman

Creierul uman poate fi influențat prin muzică. Preocuparea timpurie a părinţilor pentru educaţia muzicală va avea efect de lungă durată asupra capacităţii de a învăţa a copiilor, a modului în care se vor dezvolta şi asupra capacităţii de a-şi controla emoţiile, spun cercetătorii.

Educaţia muzicală ar trebui să înceapă în perioada prescolară. O dovedesc studiile ştiintifice care au interpretat rezultatele electroencefalografiilor (EEG).

În prima decadă de viaţă, copiii au de 2 ori mai multe conexiuni neuronale şi de 2 ori mai multă activitate cerebrală decât adulţii.

Cum a fost studiat creierul uman?

Studiul, apărut în Music Educators Journal, aparţinând cercetătorilor John W. Flohr şi Daniel C. Miller, a adus argumente pertinente. Modalitatea prin care cercetătorii „s-au uitat” în creierul copiilor a fost electroencefalograma (EEG). Acest tip de investigaţie măsoară şi înregistrează activitatea electrică a creierului.

Copiii implicaţi în studiu au fost împărţiţi în două grupe timp de 7 săptămâni. Jumătate au primit la clasă instrucţie şcolară clasică, iar cealaltă jumătate, au primit și educaţie muzicală. Au participat 22 de copii cu vârste între 4-6 ani.

Testele cognitive (sau de inteligență) de la sfârşitul perioadei de studiu au arătat, prin analiza EEG, că erau implicate mai multe arii ale creierului în rezolvarea problemelor impuse la cei ce primiseră instrucţie muzicală.

Muzica și conexiunile neuronale

Aproximativ 40% dintre conexiunile de scurtă durată ale creierului şi 70% din conexiunile de lungă durată se datorează eredităţii.

Asta sugerează, pe de o parte, importanța eredității, iar, pe de altă parte, faptul că ereditatea nu este singura care ne decide capacitățile creierului. Observăm că 30-60 % din conexiunile din creier se datorează influenţelor mediului în care trăim asupra eredităţii.

Educaţia muzicală a copiilor de la vârste mici stimulează conexiunile neuronilor. Există dovezi EEG că un copil neantrenat din punct de vedere muzical învaţă mai puţin eficient şi cu consum energetic mai mare faţă de copilul antrenat muzical.

Creierul uman pare să fie mult mai plastic, mai uşor de modelat în prima decadă de viaţă.

Capacităţile creierului sunt rezultatul jocului dintre factorii ereditari şi cei cu care părinţii şi profesorii stimulează activitatea cerebrală.

Aceste studii vin să detroneze ideea mai veche că doar genele noastre hotărăsc totul. Efectul educaţiei muzicale este semnificativ, influenţând atât direcţia de dezvoltare, cât şi circuitele specifice care apar în creier.

Atenţia la modul în care ne stimulăm copiii şi la grija de a le asigura o educaţie muzicală la vârste mici, va avea impact asupra capacităţii lor de învăţare. De asemenea, vom influenţa pozitiv capacitatea copiilor de a-şi controla emoţiile.

Creierul are o uimitoare capacitate de modelare. Dar e important momentul.

Nu trebuie pierdute vârstele mici când putem influenţa pozitiv dezvoltarea copiilor noştri.

Capacitatea de modelare a creierului (neuroplasticitate) ne sugerează şi faptul că experienţele negative sau lipsa de stimulare în anumite perioade ale vieţii ar putea avea efecte serioase şi prelungite.

Evidenţele medicale de până acum susţin importanţa educaţiei muzicale a copiilor mici. Este ideal să se înceapă în perioada preşcolară pentru a avea efectele benefice scontate.

Află mai mult ⮕ Cum se dezvoltă creierul copilului până la 5 ani?

Abilități influențate direct prin educația muzicală

Trebuie precizat că preocuparea ştiinţei pentru acest subiect a fost constantă în ultimele decade. S-au desfăşurat studii pe diverse grupe de vârstă care aduc şi alte constatări:

Abilitatea de a citi. Cu cât experienţa muzicală este mai bogată, cu atât sunt mai bune abilităţile de a citi, de a decodifica simboluri scrise şi a le transforma în sunete.

Creativitatea reprezintă generarea de soluţii şi idei originale în rezolvarea problemelor. Gândirea creativâ este normalul creierului nostru, nu este o abilitate de geniu. Dar ea poate fi stimulată. Ascultând muzica potrivită (care să inducă o stare de bine şi de trezire) în timp ce lucrăm, putem stimula creativitatea.

Controlul emoțiilor. Ascultând muzica plăcută sunt activate structurile corticale şi subcorticale unde sunt procesate emoţiile (studii efectuate prin interpretare fRMN şi CT). Aceasta este baza meloterapiei practicate în unele clinici.

Stimularea imunității. Muzica poate participa la reglarea răspunsului sistemului imunitar, crescând activitatea celulelor NK, a limfocitelor şi a interferonului, conform studiului „Mozart, Music and Medicine” publicat în revista Medical Principles and Practice.

Efectul Mozart

Efectul Mozart, deja celebru, scoate în evidență și alte beneficii ale educației muzicale timpurii în legătură cu creierul uman.

Dar ce este efectul Mozart? În 1993 un studiu clinic publicat în Nature ajungea la uimitoarea concluzie că, după ce ascultă sonata pentru două piane a lui Mozart (K448) timp de 10 min, participanții la studiu dovedesc îmbunătățirea capacităților cognitive și chiar creșterea scorului de inteligență IQ cu 8-9 puncte.

Experimentul efectuat cu adulți a arătat că efectul era numai de scurtă durată, aproximativ 10-15 min.

Refacerea studiului, dar de data aceasta cu participanți copii de vârste 3-4 ani, a dovedit că performanțele cognitive pot crește cu 30% la copiii care primesc lecții de muzică în comparație cu cei antrenați pe computer sau care nu sunt stimulați deloc.

Bogăţia, varietatea, profunzimea emoţiilor generate de muzică se datorează faptului că sunt declanşate prin participarea mai multor arii ale creierului. Sunt stimulate simultan reţele neuronale implicate în memorare, autoanaliză, autoevaluare, procese senzitive şi motorii. Aşa se explică emoţiile complexe provocate de muzică și efectele asupra creierului.

Citește mai departe…

Iodul scăzut al mamei afectează inteligența copilului
Putem influența inteligența prin educație?
Cum dezvoltăm abilitățile sociale utile copiilor?
Mama grijulie și atentă influențează decisiv inteligența copilului ei
Cum dezvolți vocabularul copilului încă de la început?

Bibliografie
  • Rauscher FH, Shaw GL, Ky KN. Listening to Mozart enhances spatial-temporal reasoning: toward a neurophysiological basis. Neurosci Lett 1995
  • The Mozart effect. J.R. Soc Med. 2001

Ce tulburări de memorie ar trebui să ne îngrijoreze?

Servus Med
-
0
Ce tulburări de memorie ar trebui să ne îngrijoreze?

Memoria este capacitatea creierului nostru de a reține informații și de a le putea extrage și folosi când este nevoie. Unele scăpări de memorie apar odată cu vârsta printr-un proces de îmbătrânire a creierului. Doar că la unele persoane fenomenul apare foarte târziu, iar la altele prea devreme.

Când ceea ce uităm afectează viața noastră de zi cu zi sau pe a celor din jur, trebuie să solicităm ajutor și să identificăm cauza.

Uneori este de vină medicația cronică, alteori anxietatea și depresia. Și somnul insuficient este una din cauzele majore ale pierderilor de memorie.

Ce tulburări de memorie pot fi puse pe seama procesului normal de îmbătrânire?

Chiar dacă anii trec reușim să ne amintim evenimente care au avut loc cu mult timp în urmă. De asemenea, nu uităm rețete pe care le facem des sau cum se montează un bec.

În schimb, durează mai mult decât altădată să învățăm ceva nou sau să ne reamintim informații aflate de curând.

Este normal și să uităm numele cuiva sau să nu găsim cuvântul potrivit într-o conversație. Asta pentru că, deși inteligența verbală (vocabularul) nu se modifică cu vârsta, totuși scade viteza cu care procesăm informațiile.

Putem să ne facem ca de obicei treburile zilnice, dar apar probleme la multi-tasking. Este mai greu să desfășurăm mai multe treburi simultan.

Află mai mult ⮕ Ceasul biologic: Cum îl reglezi ca să nu te îmbolnăvești?

Ce tulburări de memorie nu mai sunt considerate normale?

Problemele de memorie care încep să ne afecteze viața de zi cu zi nu mai sunt considerate parte a procesului normal de îmbătrânire.

  • uitarea unor evenimente foarte recente
  • repetarea aceleiași întrebări
  • uitarea numelor membrilor de familie sau ale prietenilor apropiați
  • uitarea unor evenimente și întâlniri planificate
  • dificultăți în înțelegerea textelor scrise sau a celor auzite
  • este necesar să notăm ceea ce avem de făcut
  • devine dificil să reținem când trebuie plătite facturi, când trebuie luate medicamentele, cum se face o rețetă.

Toate aceste pierderi se încadrează în ceea ce specialiștii numesc tulburări ușoare de memorie.

Află mai mult ⮕ Tulburări de memorie ușoare: este risc de demență?

Cum este afectată memoria când s-a instalat demența?

Odată instalată demența, tulburările ușoare de memorie se agravează:

  • devine imposibilă desfășurarea activităților obișnuite: plata facturilor, curățarea casei, cumpărături, condus)
  • pierderea memoriei nu este sesizată
  • judecata este afectată, nu mai există gândire rațională și capacitatea de rezolvare a problemelor

Persoana cu demență își pierde independența și necesită să fie asistată de altcineva.

Află mai mult ⮕ Boala Alzheimer: 7 factori de risc pe care îi poți evita

Ce să faci ca să ai memorie bună timp îndelungat?

Asociația Americană de Neurologie a formulat 6 piloni esențiali care ne susțin memoria pe temen lung:

Exercițiile fizice

Exercițiile aerobice ca alergarea, ciclismul, înotul practicate regulat, de 2 ori pe săptămână cel puțin, ajută la păstrarea neuronilor.

Un studiu clinic care a inclus persoane vârstnice arată că exercițiile fizice practicate constant, a la long, au dus la creșterea volumului hipocampusului – structura creierului esențială pentru memorare.

Somnul

În timpul somnului are loc consolidarea informațiilor pe care le-ai acumulat. Creierul le transferă în compartimentul memorie de lungă durată, de unde le poți accesa la nevoie.

Un somn bun îți reface energia și buna dispoziție, dar revigorează și memoria. Cel puțin 6 ore de somn noaptea sunt necesare.

Cercetătorii au demonstrat că și după somnul de prânz (o repriză de 90 min) apare o activitate crescută a neuronilor implicați în memorare.

Regimul alimentar

Dieta bogată în antioxidanți și ulei de măsline reduce riscul de demență. Ia în considerare dieta mediteraneană și dieta DASH.

Află mai mult ⮕ Dieta mediteraneană întârzie boala Alzheimer: ce alegem? ce evităm?

Menține-ți sănătatea

Sănătatea inimii și a vaselor de sânge influențează direct sănătatea creierului. Oprește fumatul, păstrează-ți greutatea corporală optimă și ține legătura cu medicul.

Verifică regulat și menține normale:

  • glicemia
  • colesterolul
  • tensiunea arterială

Antrenează-ți creierul

Cu toții posedăm ceea ce se numește o rezervă de creier care ne ajută să ne adaptăm sau să rezistăm în situații neprevăzute.

Rezerva creierului începe să se dezvolte în copilărie și devine tot mai substanțială către vârsta adultă.

Persoanele care continuă să învețe, care se implică în activități noi, dobândesc abilități noi, reușesc să-ți îmbunătățească și activitatea cerebrală.

Află mai mult ⮕ Cum antrenăm creierul?

Socializează

Conexiunile sociale reduc stresul, combat depresia și stimulează intelectul. Persoanele cu multiple interacțiuni sociale au o ritm mai redus de pierdere a abilităților cognitive odată cu vârsta.

Mariajele fericite, relațiile de lungă durată, găsirea unui sens în viață au, de asemenea, efecte protective asupra creierului.

Citește mai departe…

Cum încetinim îmbătrânirea neuronilor?
Afectarea memoriei în infecția cu Helicobacter
Televizorul ne poate afecta memoria? Dar computerul?
Muzica și dezvoltarea creierului
Conexiunile sociale ne influențează sănătatea

Bibliografie

Anestezia: tipuri, riscuri, complicații posibile

Dr. Corina Golovei
-
0
Anestezia: tipuri, riscuri, complicații posibile

Anestezia implică proceduri medicale și medicamente care te ajută să nu simți durerea în timpul unei operații. Tipul de anestezie folosit depinde de tipul de intervenție chirurgicală, dar și de bolile concomitente și riscuri. Medicul anestezist cântărește preoperator oportunitatea unuia sau a altuia dintre tipurile de anestezie posibile.

În zilele noastre, anestezia și chirurgia sunt mai sigure decât au fost vreodată datorită avansului tehnologiei. Dar asta nu înseamnă riscuri egale cu zero.

În realitate, oricât de priceput este anestezistul și chirurgul și indiferent de procedura folosită, există totdeauna o șansă ca ceva să meargă prost.

Unii pacienți au un risc mai mare de complicații anestezice și chirurgicale datorită vârstei, afecțiunilor asociate sau complexității intervenției chirurgicale.

Tipuri de anestezie

Anestezia generală

Anestezia generală este cel mai des folosită în intervențiile chirurgicale mari cum sunt cele pe cord, digestive, pulmonare sau pentru tratarea cancerului.

Anestezia generală este administrată de medicul anestezist asistat de asistenta de anestezie. Este totodată cel mai complex tip de anestezie.

Procedura începe cu montarea unui cateter intravenos (perfuzie) pe care se va administra medicația. După instalarea somnului și a stării de inconștiență, urmează intubația, plasarea unui tub de plastic în căile respiratorii care să permită aparatului de anestezie să efectueze respirațiile pe care pacientul cu anestezie generală nu le poate efectua singur.

În cursul operației pacientul este monitorizat continuu cu ajutorul aparatelor speciale. Orice modificare (tensiune, puls etc) este rapid sesizabilă și medicul anestezist poate lua măsuri.

Medicamentele și gazele anestezice administrate pe parcursul operației asigură starea de inconștiență, somnul și împiedică apariția durerii.

La finalizarea intervenției, medicamentele și gazele anestezice sunt întrerupte și pacientul anesteziat se trezește.

Monitorizarea funcțiilor vitale continuă și postoperator, în secția de reanimare sau terapie intensivă. Perioada imediat postoperatorie este una în care organismul este încă foarte susceptibil la complicații și de aceea este urmărit atent.

Sedarea monitorizată

Sedarea pe cale intravenoasă și monitorizarea se practică pentru proceduri medicale de scurtă durată și mai puțin complexe, cum ar fi colonoscopia, puncțiile pentru biopsie și altele.

Sedarea monitorizată implică administrarea unui analgezic pentru durere alături de un sedativ. Nu are complexitatea anesteziei generale, deoarece respirăm spontan și suntem relativ conștienți în timpul procedurii. Poate necesita administrarea de oxigen pe o mască facială.

Sedarea monitorizată trebuie să fie efectuată de un medic anestezist care cunoaște rezolvarea oricărei complicații apărute.

Nu este recomandabil să acceptăm sedarea efectuată într-un cabinet medical de către același medic ce practică și altă procedură simultan, cum ar fi colonoscopia, de exemplu. Medicul gastroenterolog nu poate urmări simultan și colonoscopul și tensiunea și pulsul sau respirațiile pacientului. În plus, nu este antrenat să rezolve eventualele complicații anestezice.

Anestezia regională: rahidiană și epidurală

Anestezia rahidiană și epidurală sunt 2 tipuri de anestezie în care corpul este amorțit de la talie în jos. Se practică pentru intervențiile chirurgicale în partea inferioară a corpului.

La anestezia rahidiană, anestezicul se injectează între două vertebre. În timpul operației rămânem perfect conștienți sau medicul poate decide administrarea unui sedativ pentru confort. Monitorizarea tensiunii, pulsului și oxigenării corpului este continuă pe parcursul intervenției chirurgicale.

Anestezia rahidiană este o opțiune bună la operația cezariană sau alte intervenții în sfera genitală, precum și la intervențiile urologice (vezica urinară, prostată). Intervențiile chirurgicale ortopedice (proteza de șold, proteza de genunchi, fracturi etc) se practică cu succes în anestezie rahidiană, mai ales când este vorba despre seniori cu afecțiuni concomitente.

Anestezia peridurală sau epidurală este asemănătoare anesteziei rahidiene. Anestezicul se administrează tot intervertebral, dar tehnica permite readministrarea de anestezic în timpul operației dacă aceasta se prelungește.

Epidurala este și tehnica folosită pentru analgezia la naștere naturală.

Anestezia locală

Anestezia locală asigură analgezie (lipsa durerii) pe o porțiune redusă a corpului și se practică pentru intervenții de mică amploare, cum ar fi biopsia pielii sau îndepărtarea unei alunițe (nev).

Anestezicul se injectează direct în zona unde urmează să fie practicată intervenția chirurgicală. Pe parcursul procedurii rămânem conștienți.

Riscuri și complicații posibile la anestezie generală

Anestezia generală care implică pierderea stării de conștiență poate fi practicată în siguranță, dar implică cele mai multe efecte secundare și potențiale complicații.

Efecte secundare posibile la anestezia generală:

  • greață și vărsături
  • durere în gât
  • dureri musculare
  • frisoane (hipotermie)
  • delir postoperator

Delirul postoperator constă într-o stare de confuzie mentală cu incapacitate de concentrare și tulburări de memorie care persistă după ce operația și anestezia s-au încheiat. Episoadele de confuzie pot să apară și să dispară pe parcursul primei săptămâni.

Delirul postoperator apare mai ales la seniori. Contactul cu membrii familiei diminuează simptomele și ajută la restabilirea stării mentale.

Complicații posibile la anestezia generală:

  • Disfuncția cognitivă

Disfuncția cognitivă înseamnă prelungirea tulburărilor de memorie și concentrare dincolo de prima săptămână. Poate genera probleme de memorie și învățare pe termen lung.

Disfuncția cognitivă este mai frecventă la persoane cu afecțiuni cardiace, boală Parkinson, boală Alzheimer sau accident vascular în antecedente.

  • Hipertemia malignă

Hipertermia malignă este o complicație care poate apărea la administrarea anesteziei generale și care poate conduce la deces. Simptomele caracteristice sunt febra extrem de ridicată și convulsiile.

Hipertermia malignă este greu de anticipat pentru că se datorează prezenței unor gene particulare. Dacă cineva din familie a avut o complicație la anestezie care a dus la deces, medicul anestezist trebuie informat.

Riscuri și complicații posibile la celelalte tipuri de anestezie

Sedarea monitorizată implică grade diferite de sedare. Uneori este mai profundă, cu somn, alteori mai superficială, cu păstrarea stării de conștiență. Efecte secundare posibile: greață, durere de cap, amețeală.

Anestezia rahidiană și epidurală sunt urmate mult mai rar de efecte secundare și complicații.

Efecte secundare și complicații posibile:

  • durere de cap postoperator
  • dureri de spate minore
  • dificultăți la urinat în primele ore postoperator
  • hematom – sângerare la locul injectării anestezicului – complicație mai probabilă la persoanele cu tratament anticoagulant
  • leziuni ale fibrelor nervoase cu tulburări de sensibilitate (amorțeală, durere) temporare sau permanente; este o complicație foarte rară.

Care este anestezia cu riscurile cele mai mici?

Riscurile unei anestezii pot fi reduse la minimum prin respectarea strictă a procedurilor stabilite de experți în anestezie, dar nu pot fi reduse la zero.

Anestezia locală implică riscurile cele mai mici, dar nu este posibilă decât într-un număr redus de proceduri chirurgicale.

Anestezia rahidiană și anestezia peridurală (epidurală) sunt de preferat oricând anesteziei generale, dar mai ales atunci când există afecțiuni concomitente sau vârsta este înaintată.

Poți alege anestezia preferată?

Da, alegerea pacientului este importantă și se ține cont de ea. Dar nu este recomandabil să mergi la spital cu o idee preconcepută despre un anumit tip de anestezie.

Cele mai multe persoane își exprimă opțiunea de a dormi pe parcursul operației: Vreau să dorm, să nu știu nimic. Trebuie să știi că anestezia generală care implică somnul nu este similară somnului de acasă și este însoțită de riscuri mai mari decât celelalte tipuri de anestezie.

Cel mai sigur este să alegi anestezia după ce ai discuția preoperatorie cu medicul anestezist și la sfatul acestuia.

Medicii anesteziști fac parte din categoria de medici cu cele mai înalte abilități, pregătiți să facă față complicațiilor neprevăzute dintr-o intervenție chirurgicală. În plus, se ocupă de terapia intensivă necesară după operație care implică și terapia durerii postoperatorii.

Pentru a minimiza riscurile anesteziei și operației, discuția prealabilă cu medicul anestezist este esențială. La această discuție este bine să ai toate documentele medicale din antecedente, nu doar cele care au legătură cu afecțiunea prezentă.

De ce? Pentru că anestezistul trebuie să ia în calcul și celelalte afecțiuni care pot genera riscuri: hipertensiune, diabet, insuficiență cardiacă, probleme cu coagularea sângelui etc.

Este recomandabil să pui toate întrebările necesare pentru a te lămuri despre evoluția întregului proces al anesteziei și operației. Dar și să răspunzi la întrebările anestezistului, cum ar fi cele legate de medicamentele și suplimentele folosite sau eventuale alergii.

Omiterea unor informații crește riscul apariției situațiilor neprevăzute intraoperator sau după operație.

Când trebuie să aibă loc discuția cu medicul anestezist?

Discuția cu medicul anestezist trebuie să aibă loc înaintea intervenției chirurgicale, cel mai târziu cu o zi înainte, dar preferabil cu o săptămână înainte.

De ce? Este necesară analizarea documentelor medicale din antecedente legate de bolile concomitente și sunt utile recomandările medicului anestezist referitoare la întreruperea sau nu a unora din medicamentele pe care le folosești.

Unele medicamente, cum sunt anticoagulantele și antiagregantele, necesită oprire și substituție cu alte medicamente cu mai multe zile înaintea operației. Dacă nu se urmează protocolul special pentru aceste medicamente, există riscul amânării intervenției chirurgicale.

Medicamente despre care anestezistul trebuie informat

Toate medicamentele pe care le luăm au legătură cu ceea ce urmează să se întâmple la anestezie și operație. Nu trebuie omis niciunul din lista pe care să o arătăm medicului anestezist.

Medicamentele antiagregante și anticoagulante pot crește substanțial riscul de hemoragie intraoperatorie. De aceea, medicul anestezist trebuie informat înainte dacă există tratament cu:

Lista nu este completă. Pot exista și alte medicamente anticoagulante, cu alte denumiri.

De asemenea, unele suplimente nutritive la care nu le acordăm importanță considerându-le inofensive, pot crește riscurile anestezico-chirurgicale.

Lista suplimentelor care ar trebui întrerupte cu cel puțin 2 săptămâni preoperator include:

  • ashwaganda
  • gingko biloba
  • extract de usturoi
  • palmier pitic
  • omega 3

Lista nu este completă. Pot exista și alte suplimente care necesită întrerupere.

Citește mai departe…

Durerea: cum ne dăm seama dacă este grav ceea ce simțim?
Remedii din plante interzise înainte de operație
Epidurala la naștere naturală: beneficii și riscuri
Anticoagulante: 5 precauții necesare când urmezi acest tratament
Cele mai importante analize de sânge și interpretare

Bibliografie
1...222324...130Pagina 23 din 130
2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă

Cele mai noi

Cele mai citite

Știri

Meniu