Muzica și creierul uman

Creierul uman poate fi influențat prin muzică. Preocuparea timpurie a părinţilor pentru educaţia muzicală va avea efect de lungă durată asupra capacităţii de a învăţa a copiilor, a modului în care se vor dezvolta şi asupra capacităţii de a-şi controla emoţiile, spun cercetătorii.

Educaţia muzicală ar trebui să înceapă în perioada prescolară. O dovedesc studiile ştiintifice care au interpretat rezultatele electroencefalografiilor (EEG).

În prima decadă de viaţă, copiii au de 2 ori mai multe conexiuni neuronale şi de 2 ori mai multă activitate cerebrală decât adulţii.

Cum a fost studiat creierul uman?

Studiul, apărut în Music Educators Journal, aparţinând cercetătorilor John W. Flohr şi Daniel C. Miller, a adus argumente pertinente. Modalitatea prin care cercetătorii „s-au uitat” în creierul copiilor a fost electroencefalograma (EEG). Acest tip de investigaţie măsoară şi înregistrează activitatea electrică a creierului.

Copiii implicaţi în studiu au fost împărţiţi în două grupe timp de 7 săptămâni. Jumătate au primit la clasă instrucţie şcolară clasică, iar cealaltă jumătate, au primit și educaţie muzicală. Au participat 22 de copii cu vârste între 4-6 ani.

Testele cognitive (sau de inteligență) de la sfârşitul perioadei de studiu au arătat, prin analiza EEG, că erau implicate mai multe arii ale creierului în rezolvarea problemelor impuse la cei ce primiseră instrucţie muzicală.

Muzica și conexiunile neuronale

Aproximativ 40% dintre conexiunile de scurtă durată ale creierului şi 70% din conexiunile de lungă durată se datorează eredităţii.

Asta sugerează, pe de o parte, importanța eredității, iar, pe de altă parte, faptul că ereditatea nu este singura care ne decide capacitățile creierului. Observăm că 30-60 % din conexiunile din creier se datorează influenţelor mediului în care trăim asupra eredităţii.

Educaţia muzicală a copiilor de la vârste mici stimulează conexiunile neuronilor. Există dovezi EEG că un copil neantrenat din punct de vedere muzical învaţă mai puţin eficient şi cu consum energetic mai mare faţă de copilul antrenat muzical.

Creierul uman pare să fie mult mai plastic, mai uşor de modelat în prima decadă de viaţă.

Capacităţile creierului sunt rezultatul jocului dintre factorii ereditari şi cei cu care părinţii şi profesorii stimulează activitatea cerebrală.

Aceste studii vin să detroneze ideea mai veche că doar genele noastre hotărăsc totul. Efectul educaţiei muzicale este semnificativ, influenţând atât direcţia de dezvoltare, cât şi circuitele specifice care apar în creier.

Atenţia la modul în care ne stimulăm copiii şi la grija de a le asigura o educaţie muzicală la vârste mici, va avea impact asupra capacităţii lor de învăţare. De asemenea, vom influenţa pozitiv capacitatea copiilor de a-şi controla emoţiile.

Creierul are o uimitoare capacitate de modelare. Dar e important momentul.

Nu trebuie pierdute vârstele mici când putem influenţa pozitiv dezvoltarea copiilor noştri.

Capacitatea de modelare a creierului (neuroplasticitate) ne sugerează şi faptul că experienţele negative sau lipsa de stimulare în anumite perioade ale vieţii ar putea avea efecte serioase şi prelungite.

Evidenţele medicale de până acum susţin importanţa educaţiei muzicale a copiilor mici. Este ideal să se înceapă în perioada preşcolară pentru a avea efectele benefice scontate.

Află mai mult Cum se dezvoltă creierul copilului până la 5 ani?

Abilități influențate direct prin educația muzicală

Trebuie precizat că preocuparea ştiinţei pentru acest subiect a fost constantă în ultimele decade. S-au desfăşurat studii pe diverse grupe de vârstă care aduc şi alte constatări:

Abilitatea de a citi. Cu cât experienţa muzicală este mai bogată, cu atât sunt mai bune abilităţile de a citi, de a decodifica simboluri scrise şi a le transforma în sunete.

Creativitatea reprezintă generarea de soluţii şi idei originale în rezolvarea problemelor. Gândirea creativâ este normalul creierului nostru, nu este o abilitate de geniu. Dar ea poate fi stimulată. Ascultând muzica potrivită (care să inducă o stare de bine şi de trezire) în timp ce lucrăm, putem stimula creativitatea.

Controlul emoțiilor. Ascultând muzica plăcută sunt activate structurile corticale şi subcorticale unde sunt procesate emoţiile (studii efectuate prin interpretare fRMN şi CT). Aceasta este baza meloterapiei practicate în unele clinici.

Stimularea imunității. Muzica poate participa la reglarea răspunsului sistemului imunitar, crescând activitatea celulelor NK, a limfocitelor şi a interferonului, conform studiului „Mozart, Music and Medicine” publicat în revista Medical Principles and Practice.

Efectul Mozart

Efectul Mozart, deja celebru, scoate în evidență și alte beneficii ale educației muzicale timpurii în legătură cu creierul uman.

Dar ce este efectul Mozart? În 1993 un studiu clinic publicat în Nature ajungea la uimitoarea concluzie că, după ce ascultă sonata pentru două piane a lui Mozart (K448) timp de 10 min, participanții la studiu dovedesc îmbunătățirea capacităților cognitive și chiar creșterea scorului de inteligență IQ cu 8-9 puncte.

Experimentul efectuat cu adulți a arătat că efectul era numai de scurtă durată, aproximativ 10-15 min.

Refacerea studiului, dar de data aceasta cu participanți copii de vârste 3-4 ani, a dovedit că performanțele cognitive pot crește cu 30% la copiii care primesc lecții de muzică în comparație cu cei antrenați pe computer sau care nu sunt stimulați deloc.

Bogăţia, varietatea, profunzimea emoţiilor generate de muzică se datorează faptului că sunt declanşate prin participarea mai multor arii ale creierului. Sunt stimulate simultan reţele neuronale implicate în memorare, autoanaliză, autoevaluare, procese senzitive şi motorii. Aşa se explică emoţiile complexe provocate de muzică și efectele asupra creierului.

Citește mai departe…

Iodul scăzut al mamei afectează inteligența copilului
Putem influența inteligența prin educație?
Cum dezvoltăm abilitățile sociale utile copiilor?
Mama grijulie și atentă influențează decisiv inteligența copilului ei
Cum dezvolți vocabularul copilului încă de la început?

Bibliografie
  • Rauscher FH, Shaw GL, Ky KN. Listening to Mozart enhances spatial-temporal reasoning: toward a neurophysiological basis. Neurosci Lett 1995
  • The Mozart effect. J.R. Soc Med. 2001

Îți place acest articol? Înscrie-te la Newsletter-ul ServusMed!

Abonează-te la Newsletter-ul nostru săptămânal plin de sfaturi utile pentru un stil de viață sănătos.

    Nu trimitem spam. Vă puteți dezabona oricând.

    Îți recomandăm

    Urmărește-ne

    2,364FaniÎmi place
    2,456CititoriConectați-vă
    23,182CititoriConectați-vă

    Articole recente

    Îți place acest articol? Înscrie-te la Newsletter-ul ServusMed!

    Abonează-te la Newsletter-ul nostru săptămânal plin de sfaturi utile pentru un stil de viață sănătos.

      Nu trimitem spam. Vă puteți dezabona oricând.