Ceaiuri din plante pentru stimularea digestiei

Remediile naturale pentru stimularea digestiei au o istorie veche. Ceaiul de fenicul, de mentă și alte tipuri de plante sunt folosite de sute de ani pentru a calma diferitele simptome digestive: indigestia, greața, durerea de stomac, diareea sau constipația.

Unele din aceste plante sunt utile și la reducerea apetitului și a numărului de calorii consumate atunci când avem probleme cu greutatea.

Dacă avem o grădină mică la dispoziție putem consacra o bucată de teren special pentru cultivarea acestor plante-remedii. Iar dacă nu, le găsim la magazin gata uscate și pregătite pentru a ne face ceaiul atunci când avem probleme digestive.

Unele ceaiuri se prepară din frunze, altele din rădăcini sau fructe.

Pentru remedierea simptomelor digestive este suficientă uneori o singură cană de ceai. De exemplu, pentru greață, o cană de ceai de ghimbir este rapid eficientă.

Dacă urmărim efecte mai complexe, cum este protecția sau vindecarea leziunilor mucoasei gastrice, consumul de ceai de nalbă trebuie să fie mai îndelungat (săptămâni).

Ceai de fenicul pentru stimularea digestiei

ceai de fenicul

Semințele de fenicul adaugă aromă și savoare preparatelor culinare, dar au și proprietăți medicinale cunoscute din vechime. În țările asiatice sunt consumate după masă pentru îmbunătățirea digestiei și o respirație proaspătă.

Studiile de laborator confirmă proprietățile antiinflamatoare care duc la refacerea mucoasei intestinale la persoanele cu boli inflamatorii intestinale.

O cercetare efectuată în China a arătat că, după consumul de semințe de fenicul încălzite (pentru a se dezvolta uleiurile esențiale conținute), tranzitul intestinal și pasajul gazelor se îmbunătățesc.

Demonstrația a vizat persoanele proaspăt operate la care tranzitul intestinal este oprit și s-a căutat o metodă naturală pentru reluarea mișcărilor intestinale.

Feniculul este și o metodă naturală de reducere a poftei de mâncare. Consumul înainte de masă al unei căni de ceai de fenicul preparat cu 2 g de semințe, reduce semnificativ senzația de foame și consumul de calorii.

Anetolul, componentul major al uleiului esențial din fenicul, pare să fie responsabil de reducerea apetitului.

Ceai de mentă

Menta este recunoscută pentru îmbunătățirea digestiei și calmarea stomacului.

Mentolul, uleiul esențial pe care îl conține menta, calmează simptomele digestive în caz de:

  • colon iritabil
  • durere de stomac
  • balonare
  • indigestie
  • simptomele digestive din sarcină (senzația de rău și greața matinală)

Principala proprietate benefică a mentei este efectul antispastic. Ceaiul se poate prepara din frunze uscate sau proaspete.

Află mai mult Uleiul de mentă pentru calmarea colonului iritabil

Ceai de gențiană

Gențiana pentru stimularea digestiei

Gențiana face parte tot dintre remediile străvechi folosite pentru calmarea problemelor digestive. Efectele gențianei sunt datorate, în mare parte, componentelor amărui numite iridoizi care cresc producția naturală a enzimelor digestive.

Multe din enzimele digestive se produc sau se eliberează în intestinul subțire. Sunt esențiale pentru ca alimentele să fie descompuse și digerate corect. Iridoizii din gențiană ajută aceste procese și participă astfel la îmbunătățirea digestiei.

Ceaiul se prepară din rădăcină uscată de gențiană. Se folosesc aproximativ 2 g de rădăcină la 250 ml de apă fiartă în care se lasă la infuzat pentru 5 min.

Ceaiul de gențiană se consumă înainte de masă pentru stimularea digestiei.

Află mai mult 7 remedii la durerea de burtă și balonare

Ceai de ghimbir pentru stimularea digestiei

ceai de ghimbir pentru îmbunătățirea digestiei

Rădăcina de ghimbir este condiment și medicament. Gingerolii din componența ghimbirului stimulează contracțiile stomacului și ajută la golirea conținutului.

Ceaiul de ghimbir calmează greața, crampele, balonarea și indigestia.

Un studiu clinic cu mulți participanți a concluzionat că 1,5 g de ghimbir zilnic reduce greața și vărsăturile în sarcină, după chimioterapie sau în răul de mișcare.

Ceaiul se prepară din aproximativ 28 g de ghimbir (2 linguri cu ghimbir răzuit) la 500 ml apă fiartă. Se lasă la infuzat 10-20 min.

Află mai mult Cum să prepari ceaiul de ghimbir ca să fie eficient?

Ceai de Angelica pentru stimularea digestiei

angelica

Rădăcina de Angelica officinalis se folosește la ceaiul cu efecte benefice digestive. Are proprietăți antiinflamatoare și ajută la refacerea mucoasei intestinale în bolile inflamatorii cum este colita ulcerativă.

Angelica stimulează secreția de acid gastric și combate constipația.

Ceaiul se prepară din aproximativ 14 g (1 lingură) de rădăcină uscată sau proaspătă la 1 cană (250 ml) de apă fiartă. Se lasă la infuzat 5-10 min.

Ceai de păpădie

ceai de păpădie pentru stimularea digestiei

Toți cunoaștem păpădia și prea multă importanță nu-i acordăm. Păpădia este un remediu natural vechi folosit în special pentru constipație, dar și pentru alte probleme din afara digestiei:

Ceaiul de păpădie se prepară din 2 căni cu flori de păpădie infuzate în 4 căni de apă, pentru 5-10 min.

Află mai mult Diuretice naturale pentru eliminarea excesului de apă

Ceai de nalbă

nalba

Nalba (Althaea officinalis) conține în rădăcinile ei un mucilagiu care stimulează producția de mucus din celulele mucoasei gastrice.

Stratul protector de mucus ajută la vindecarea ulcerului gastric, dar combate și efectele secundare digestive ale consumului de antiinflamatoare nesteroidiene.

La ceai se folosesc aproximativ 14 g (1 lingură) de rădăcină de nalbă la 250 ml apă fiiartă. Infuzia se prepară în 5-10 min.

Citește mai departe…

Indigestia: cauze, remedii și tratamente
Stresul și durerea de stomac
Condimente care te scapă de balonare
6 plante aromatice utile tot anul în bucătărie
Laxative naturale ca să scapi de constipație fără medicamente

Bibliografie

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente