Uleiul de mentă pentru calmarea colonului iritabil

Menta (Mentha piperita) este o plantă perenă folosită adesea pentru aroma ei răcoritoare, dar și ca remediu tradițional pentru diferite simptome cum sunt durerile abdominale, durerile de cap sau simptomele sinuzitei. Uleiul de mentă este obținut din inflorescența plantei și din frunze. Câteva studii clinice au analizat ce efect are uleiul de mentă pentru colon iritabil și rezultatele sunt încurajatoare.

Uleiurile esențiale sunt foarte concentrate și sunt considerate suplimente alimentare pentru care este bine să cerem și sfatul medicului. La unele persoane pot provoca reacții adverse.

Colonul iritabil este o afecțiune funcțională. Nu există o cauză digestivă demonstrabilă pentru simptome. Caracteristice sunt: dureri abdominale, balonare, constipație alternând cu diaree.

Diagnosticul de colon iritabil îl stabilește medicul excluzând existența altor boli. Tulburările de tranzit intestinal cu care se asemănă cel mai mult colonul iritabil sunt:

De aceea, efectuarea câtorva analize este obligatorie înainte de stabilirea diagnosticului

Ce efect are uleiul de mentă la colon iritabil?

American College of Gastroenterology a inclus uleiul de mentă în ghidul de tratament pentru colonul iritabil pentru efectele generale de ameliorare a simptomelor pentru care există suficiente dovezi științifice:

  • efect spasmolitic – relaxează musculatura tractului digestiv
  • efect antiinflamator – reduce inflamația
  • efect analgezic – reduce durerile abdominale
  • efect antimicrobian – reduce cantitatea de microorganisme
  • efect antioxidant – protejează celulele

Află mai mult Colon iritabil: simptome și soluții eficiente

Cine nu ar trebui să folosească ulei de mentă?

Femeile gravide sau care alăptează este mai bine să evite folosirea uleiului de mentă.

De asemenea, persoanele cu:

Bine de știut: evitați folosirea uleiului de mentă local (pe piele) sau oral la copiii mici.

Ce efecte adverse poate avea uleiul de mentă?

Uleiul de mentă este în general bine tolerat, dar sunt raportate unele efecte secundare:

  • senzație de arsuri gastrice
  • gura uscată
  • greață
  • dureri abdominale
  • reacții alergice

Bine de știut: uleiul de mentă interacționează și modifică efectul unor medicamente, cum ar fi: simvastatin, plendil, haloperidol, amitriptilină.

Este bun și ceaiul de mentă pentru colon iritabil?

Este posibil ca ceaiul de mentă să fie util pentru că și frunzele conțin ulei de mentă.

Cu mențiunea că uleiul nu este așa de concentrat ca în flacoanele cu ulei esențial de menta și eficiența poate să nu fie aceeași.

Află mai mult Remedii eficiente pentru constipația cronică

Pentru ce se mai folosește uleiul de mentă?

Uleiul de mentă se mai folosește și pentru alte simptome deși nu există suficiente dovezi clinice:

  • aplicat pe piele pentru simptome de tipul: dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, mâncărimi
  • inhalator (aromaterapie) pentru tuse și reducerea stresului
  • ulei de mentă în combinație cu ulei de chimen pentru indigestie
  • ulei de mentă înglobat în creme, unguente sau geluri pentru tratarea leziunilor sânului în timpul alăptării

Bine de știut: Mentolul din uleiul de mentă poate provoca probleme respiratorii bebelușilor. Dacă folosești ulei de mentă pe sân, fă-o numai după ce ai alăptat.

Ce alte remedii naturale sunt folosite pentru colon iritabil?

Fie că este vorba de diaree sau constipație, remediile naturale folosite sunt:

  • ulei de mentă
  • probiotice – bacterii prietenoase care reglează flora intestinală
  • beta glucan – fibre alimentare solubile care se găsesc în cereale cum sunt orzul și ovăzul, physillium, boabele de fasole.
    Există și suplimente alimentare cu beta glucan.
  • vitamina D – pentru că s-a constatat că deficitul de vitamina D este adesea asociat cu simptomele colonului iritabil

Bine de știut: din anul 2021 în ghidurile medicale sunt acceptate uleiul de mentă și probioticele pentru tratarea simptomelor colonului iritabil considerându-se că există dovezi pentru eficiența lor.

Află mai mult Care este diferența PRO-biotice vs PRE- biotice?

Pentru constipație se mai folosesc:

  • magneziu – laxativ natural
  • semințe de in – util și la persoanele cu diaree datorită conținutului de fibre și compuși cu efect antiinflamator
  • diverse tipuri de laxative eliberate fără rețetă, din categoria suplimentelor alimentare

Pentru diaree se mai folosesc:

  • calciu – ușor constipant
  • imodium (loperamida) – eficient, dar poate provoca efecte secundare ca: amețeli, greță, crampe stomacale.

Dieta optimă pentru colon iritabil

Bibliografie

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente