Constipația la menopauză

Debutul menopauzei are loc între 45-55 ani și este însoțit de simptome specifice datorate modificărilor hormonale. Constipația la menopauză este unul din simptomele menopauzei care poate fi supărător dacă persistă.

Constipația cronică este definită prin încetinirea mișcărilor intestinale și mai puțin de 3 scaune pe săptămână, care se elimină dificil.

Tranziția către menopauză se întâmplă natural și se consideră că a început când au trecut 12 luni fără ciclu menstrual. Menopauza poate debuta și brusc după îndepărtarea chirurgicală a ovarelor sau în urma tratamentelor pentru cancer.

Indiferent de felul în care se instalează, menopauza se însoțește de scăderea nivelului de hormoni feminini: estrogen și progesteron. Acești hormoni sunt implicați în reglarea mai multor funcții ale organismului și, de aceea, dispariția lor este însoțită de simptome supărătoare, printre care și constipația.

Constipația la menopauză: cauze posibile

Constipația la menopauză poate fi urmarea unui stil de viață care nu pune accent pe mișcare, pe alimentația bazată pe fructe și legume și pe hidratarea zilnică. Iar modificările hormonale nu fac decât să agraveze situația.

  • creșterea hormonilor de stres

Unul din rolurile estrogenilor este reglarea cortizolului, hormon de stres. Când estrogenii scad, cortizolul crește. Și tranzitul intestinal poate fi încetinit apărând constipația.

  • scăderea tonusului muscular

Scăderea estrogenilor duce la scăderea tonusului muscular, inclusiv al musculaturii pelvine. Devine mai dificilă evacuarea scaunului.

  • bolul fecal întârzie în intestin

Scăderea nivelului de progesteron face ca deplasarea bolului fecal să fie mai lentă de-a lungul intestinului. Cu cât stă mai mult, cu atât se deshidratează și avansează mai greu de-a lungul colonului.

Află mai mult 10 obiective de sănătate ușor de atins

Constipația la menopauză poate semnala o afecțiune

Constipația poate semnala prezența altei afecțiuni, cum este cancerul. Diagnosticul este întârziat dacă nu observăm la timp și alte semnele de alarmă:

Prezența acestor simptome trebuie să ne dea de gândit că nu menopauza este cauza constipației.

Află mai mult Sânge în scaun: 10 cauze digestive de sângerare

Remedii pentru constipație potrivite la menopauză

Alimentația bazată pe fibre

Fibrele alimentare ameliorează substanțial constipația.

Cele mai eficiente alimente cu fibre:

  • cereale integrale și produse de panificație
  • linte, fasole, năut, soia
  • fructe de pădure, mere cu coajă, pere, prune, kiwi
  • morcovi, broccoli, mazăre
  • nuci
  • semințe chia
  • semințe de in

Află mai mult Psyllium: la ce ajută și cum se folosește?

Antrenamentul fizic

Exercițiile fizice zilnice, cel puțin 30 min, sunt un remediu pentru constipație.

Antrenamentul cardio sau aerobic stimulează circulația sângelui, inclusiv în zona abdominală

Yoga sau pilates antrenează musculatura pelvină, ceea ce este util pentru a elimina normal materiile fecale, dar și pentru a combate pierderile involuntare de urină care apar la menopauză.

Află mai mult Exercițiile Kegel pentru musculatura bazinului: tehnica corectă

Hidratarea

Consumul de lichide este esențial ca să ne ferim de constipație. Lichidele sunt necesare și dacă am introdus în alimentație mai multe alimente cu fibre. Fără un consum de apă adecvat fibrele provoacă constipație.

Transpirațiile cauzate de bufeuri, vremea exagerat de caldă sau efortul fizic accentuează pierderile de lichide. Este bine să le compensăm adecvat.

Laxative pentru constipația la menopauză

Sunt numeroase produse cu efect laxativ eliberate fără rețetă. Se pot folosi ca soluție pentru constipație pe termen scurt.

  • laxative de volum

Laxativele de volum acționează ca și alimentele cu fibre. Bolul fecal devine mai voluminos, dar mai moale și poate parcurge mai ușor intestinul. Este esențial să le însoțim de un consum mai mare de apă.

Exemple de laxative de volum: psyllium, metilceluloza

  • laxative osmotice

Laxativele osmotice atrag mai multă apă din țesuturi în intestin și ajută bolul fecal să înainteze. Pot provoca uneori greață, balonare, crampe sau diaree.

Exemple de laxative osmotice: polietilen glicol sau macrogol, magneziu citrat, lactuloză, sorbitol.

  • laxative emoliente

Laxativele emoliente ajută la formarea unui bol fecal mai moale care să progreseze ușor prin intestin. Sunt utile și pentru cazurile în care constipația se datorează statului prelungit la pat sau medicamentelor administrate pentru diferite afecțiuni.

Exemplu de laxativ emolient: docusat

  • laxative stimulante

Laxativele stimulante ajută intestinul să se contracte ritmic. Uneori cauzează crampe abdominale.

Exemple de laxative stimulante: senna

Află mai mult 2 soluții recomandate de gastroenterologi pentru constipație

De reținut

Constipația la menopauză nu este neobișnuită. Se poate rezolva prin schimbări de alimentație și mișcare mai mută.

Laxativele sunt utile pe termen scurt sau atunci când celelalte metode au dat greș.

Cauza constipației nu este totdeauna explicată de menopauză. Când constipația este însoțită de scădere în greutate sau sânge în scaun, medicul trebuie să caute o altă explicație pentru simptome.

Citește mai departe…

Menopauza: simptomele cele mai supărătoare și remedii posibile
Analize și investigații recomandate la menopauză
Laxative naturale ca să scapi de constipație fără medicamente
Dieta la menopauză: 5 alimente cu loc special în farfurie
Femeia peste 50 ani: 3 schimbări obligatorii de dietă

Bibliografie

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente