Săptămâna 11 de sarcină. La ce să fii atentă?

În săptămâna 11 de sarcina copilul trece de la stadiul de embrion la cel de făt. Este o perioadă în care și aspectul fizic al mamei se modifică. Sarcina este tot mai evidentă.

Tips
∎ continuă să iei vitamine prenatale
∎ hidratează-te cu 10-12 pahare de apă zilnic
∎ scrie întrebările și nelămuririle pentru următoarea întâlnire cu medicul
∎ nu folosi metode permanente de îndepărtare a părului crescut în zone neobișnuite
∎ evită folosirea ojelor sau dizolvantelor chimice; de preferat evitarea cabinetelor de manichiură dacă nu ești sigură de sterilitatea instrumenteor utilizate; nu este momentul pentru o infecție

Săptămâna 11

Dezvoltarea copilului

viitorul copil are lungimea de 5 cm

s-a încheiat etapa de embrion și începe etapa de făt

Capul și fața

  • Capul este în continuare mare, aproximativ 1/2 din lungimea totală
  • Pleoapele sunt închise
  • Apar mugurii dentari
  • Ochii, nasul, gura și urechile continuă să-și definitiveze forma
  • Fața capătă tot mai mult forma umană
∎ Corpul
  • corpul fătului devine tot mai lung și mai puternic
  • degetele sunt mai lungi
  • organele reproducătoare încep să capete formă, dar încă nu se poate identifica ecografic sexul

∎ Mișcările

Mișcările sunt vizibile ecografic, dar nu le vei simți încă.

Săptămâna 11: simptome de sarcină

∎ burtica începe să fie vizibilă

∎ părul crește mai repede; se modifică și textura părului și poate deveni mai uscat sau mai gras decât înainte;

Datorită modificărilor hormonale, poate apărea păr pe față, pe burtă, pe piept sau brațe.

Lucrurile vor reveni la normal la 6 luni după naștere

unghiile cresc mai repede și sunt mai tari; dar există și posibilitatea opusă, cu unghii care se rup ușor.

Unghiile vor reveni la normal cam la 6 luni după naștere

incontinența urinară de stres

Vei observa că pierzi urină când strănuți sau alergi. Nu este motiv de îngrijorare.

Incontinența urinară este frecventă în sarcină. Hormonii de sarcină (progesteron și relaxina) determină relaxarea țesuturilor și a ligamentelor din zona pelvină.

Tot relaxina poate cauza relaxarea ligamentelor care susțin uterul. Din acest motiv pot apărea dureri, mai ales în partea dreaptă. Băile calde diminuează acest tip de dureri.

comedoanele sau coșurile de pe față

Apariția coșurilor nu este neobișnuită. Creșterea consumului de fructe și utilizarea măștilor naturale pentru ten sunt măsuri utile.

La ce să fii atentă în săptămâna 11?

1. Control medical

Între 11 și 14 săptămâni este indicată o vizită la medic pentru urmărirea sarcinii.

Ecografia Doppler permite auzirea clară a bătăilor cardiace ale fătului. Se va stabili exact săptămâna de sarcină și se poate calcula data nașterii.

Se efectuează și screening pentru sindrom Down. Dar și o serie de analize de sânge.

2. Creșterea în greutate

Până acum s-ar putea să fi pierdut în greutate datorită grețurilor și vărsăturilor. De acum, creșterea în greutate va deveni vizibilă.

Este recomandabil să monitorizezi kilogramele în plus, pentru că o creștere excesivă în greutate aduce o incidență mai mare a complicațiilor la naștere.

Dieta bazată pe fructe și legume este bogată în nutrienți. Carnea face parte din acest tip de dietă, nu este complet exclusă.

Dar dacă practici un regim vegan/ vegetarian trebuie să știi că pot apărea unele deficite. În special proteine, vitamina B12, calciu și fier.

Medicul te poate sfătui corespunzător.

Află mai mult Care este greutatea ideală în sarcină?

3. Exerciții pentru incontinența urinară

Exersarea musculaturii pelvină va ajuta și la naștere. Deci nu este niciodată prea devreme să începi.

Contractă musculatura pelvină pentru 10 secunde. Relaxează și reia exercițiul de 10 ori pe zi.

Află mai mult Exercițiile Kegel în sarcină și după naștere

4. Igiena orală

Igiena orală este importantă oricând, dar mai ales în sarcină.

Este recomandat cel puțin un consult stomatologic pe parcursul sarcinii pentru a preîntâmpina eventuale infecții dentare.

Sângerarea gingivală apare frecvent. Dar asta nu înseamnă că trebuie să spălăm mai rar dantura.

Bibliografie
- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

alimente care cauzează inflamație

Alimente care cauzează inflamație

0
Inflamația este o reacție normală a corpului nostru care se apără de diverși agresori. Datorită inflamației organismul repară leziunile și se vindecă. Există însă și situații care cauzează inflamație dintr-o eroare, cum sunt bolile...
tipuri de depresie

Tipuri de depresie: semne caracteristice

0
Depresia este o afecțiune frecventă, dar există mai multe tipuri de depresie cu simptome caracteristice și grade diferite de severitate. Dacă nu luăm măsuri, depresia ne afectează sentimentele, gândurile și desfășurarea activităților zilnice. Nu există...
simptomele depresiei

Simptomele depresiei grăbesc pierderea memoriei

0
Simptomele depresiei și scăderea memoriei sunt legate între ele și se influențează reciproc. Datele adunate în peste 16 ani de la 8268 de adulți arată că depresia poate să preceadă diminuarea memoriei, iar memoria...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -