Caută
Acasă Blog Pagina 3

DIABET. De ce este esențial să slăbești?

Servus Med
-
0
DIABET. De ce este esențial să slăbești?

Când ai diabet tip 2, menținerea unei greutăți normale este un pas esențial în prevenirea complicațiilor. Chiar dacă slăbești mai puțin decât ți-ai dori, tot ai redus cu un anumit procent riscul de complicații.

De asemenea, este bine să știi că dacă ai reușit să slăbești este bine să te menții. Ciclurile de creștere în greutate- slăbit și de la capăt, cresc riscul de diabet chiar dacă ai glicemia normală.

Sunt mai mulți factori care contribuie la faptul că ai sau vei avea diabet tip 2:

  • vârsta
  • etnia
  • istoricul familial
  • gradul de sedentarism
  • nivelul de stres

Dar studiile clinice au arătat că cele mai multe persoane cu diabet sunt supraponderale sau obeze.

Supraponderal înseamnă indice de masă corporală BMI între 35-30. Iar obezitate, BMI peste 30.

Recent s-a ajuns la concluzia că dimensiunea taliei este o măsură mult mai exactă a nivelului de grăsime acumulată în jurul organelor decât BMI.

O analiză a cazurilor din Europa și SUA, a concluzionat că bărbații obezi au un risc de 7 ori mai mare de a face diabet de tip 2, iar femeile obeze, un risc de 12 ori mai mare decât populația generală.

Află mai mult ⮕ Ce spune dimensiunea taliei despre sănătatea ta?

Greutatea corporală are legătură cu glicemia și rezistența la insulină

Obezitatea are o legătură directă cu diabetul pentru că influențează esențial insulina.

Insulina este hormonul produs de pancreas care reglează nivelul glucozei din sânge (glicemia). Diabetul tip 2 apare când glicemia nu este reglată deși pancreasul produce suficientă insulină. Acest fenomen se numește rezistența la insulină.

Când glicemia ta este mare, pancreasul produce tot mai multă insulină cu scopul de a reduce glicemia. Un timp reușește. Este perioada de prediabet cu glicemii mari, dar nu așa de mari ca să se poată pune diagnosticul de diabet (sub 126 mg/ dl).

Ulterior, cantitatea de insulină produsă de pancreas nu mai este suficientă și apare diabetul tip 2.

Netratat, diabetul afectează vasele de sânge, inima, rinichii, fibrele nervoase și vederea.

Grăsimea acumulată în jurul organelor, numită grăsime viscerală, crește gradul de inflamație în organism și agravează complicațiile diabetului.

Dimensiunea taliei îți spune că ai depășit alarmant nivelul de grăsime viscerală. Femeile cu talia peste 88 cm și bărbații cu talia peste 102 cm au un risc mare de infarct miocardic și diabet tip 2 cu complicații.

Află mai mult ⮕ 5 mituri sau idei false despre diabet

Scăderea în greutate influențează esențial și tratamentul diabetului

O scădere de numai 5% în greutate îmbunătățește fenomenul rezistenței la insulină și reduce necesarul de medicamente antidiabetice.

Rezultatul scăderii în greutate se poate urmări dacă îți dozezi hemoglobina glicozilată HbA1c. O scădere în greutate cu 10% față de pornire, reduce HbA1c cu 1,5.

Află mai mult ⮕ Cât trebuie să fie HbA1c ca să eviți complicațiile diabetului?

Poți să scapi de diabet dacă slăbești?

Remisia diabetului este posibilă dacă scăderea în greutate este substanțială și dacă reușim să ne menținem.

Remisia diabetului este mult mai probabilă în primii ani de boală. Studiile arată că o scădere cu 10-15% față de greutatea inițială, în primii 2 ani de boală, pot duce la remisia diabetului și renunțarea la tratament. De aceea este esențial să slăbim.

În stadiile mai avansate, după ani de evoluție a diabetului, se poate obține o remisie cu scădere în greutate de 20-25%, spun cercetătorii.

Alimentația cu calorii puține, reducerea porțiilor, antrenamentul fizic regulat și chirurgia bariatrică pot duce la scăderea în greutate care să aducă remisia diabetului.

Citește mai departe…

OZEMPIC (semaglutide): este medicament de slăbit?
Glicemia după masă la persoane cu și fără diabet
Lista de analize pentru monitorizarea diabetului

Bibliografie

Trigliceride mărite: riscuri, complicații și management pe vârste

Servus Med
-
0
Trigliceride mărite: riscuri, complicații și management pe vârste

Hipertrigliceridemia (trigliceride mărite) reprezintă un factor de risc major pentru pancreatită acută, boli cardiovasculare aterosclerotice (ASCVD), diabet de tip 2 și boala ficatului gras non-alcoolică. Riscul și tratamentul depind de nivelul creșterii trigliceridelor, de vârsta pacientului și de prezența comorbidităților metabolice.

Corelația între trigliceride mărite și riscuri

Există o corelație treptată între nivelurile de trigliceride și rezultatele clinice. Riscul pentru bolile cardiovasculare, diabet și pancreatită crește odată cu nivelul trigliceridelor:

  • Trigliceride mărite 150–499 mg/dL: risc moderat cardiovascular, mai ales în prezența altor anomalii lipidice sau sindrom metabolic
  • Trigliceride mărite ≥500 mg/dL: risc semnificativ de pancreatită acută
  • Trigliceride mărite ≥1.000 mg/dL: risc foarte ridicat de pancreatită acută și necesitatea intervențiilor urgente

Studiile arată că hipertrigliceridemia severă crește și riscul de diabet, iar hipertrigliceridemia moderată la adulții mai în vârstă este asociată cu complicații cardiovasculare și metabolice pe termen lung.

Trigliceride mărite: tratamentul farmacologic și non-farmacologic

Când la analizele de rutină se constată un profil lipidic modificat, medicul decide cel mai frecvent începerea unui tratament cu statine pentru a reduce nivelul de colesterol. Statinele pot reduce și trigliceridele în proporție de 10-30%.

Când nivelul trigliceridelor este mai îngrijorător decât cel al colesterolului, se recomandă și asocierea unui preparat special destinat pentru reducerea trigliceridelor.

Aceste preparate se încadrează de obicei în clasa fibraților sau a acizilor grași omega 3.

În Europa, singurele preparate cu omega 3  (EPA ȘI DHA) considerate medicamente și eliberate cu prescripție medicală sunt:

  • Icosapent etil: Vazkepa care conține EPA purificat  

A fost aprobat în UE în martie 2021 pentru reducerea riscului cardiovascular la pacienții tratați cu statine și cu trigliceride ≥150 mg/dL

  • Omacor – o combinație de acizi omega 3 (EPA și DHA)

Cu excepția celor 2 denumiri (Omacor și Vazkepa), celelalte produse comercializate sub denumirea de omega 3 sunt suplimente nutritive ce se eliberează fără prescripție medicală și care nu au efecte verificate și dovedite în studii clinice.

De reținut că pentru reducerea riscului cardiovascular, simultan cu reducerea nivelului de trigliceride și colesterol, avem dovezi științifice doar pentru statine sau combinația de statine și icosapent etil (Vazkepa). Nu și pentru Omacor.

1. Tineri (sub 40 ani) cu trigliceride mărite ≥500 mg/dL

  • Obiectiv: prevenirea pancreatitei acute.
  • Măsuri non-farmacologice: dietă foarte săracă în grăsimi, evitarea alcoolului și a zaharurilor adăugate, corectarea cauzelor secundare (diabet necontrolat, hipotiroidism, medicamente), control strict al glicemiei.
  • Terapie farmacologică: fibrați, acizi grași omega-3 (icosapent etil sau EPA+DHA, 4 g/zi), niacină.
  • Intervenții urgente: perfuzie cu insulină sau plasmafereză în caz de pancreatită acută cu trigliceride >1.000 mg/dL.

2. Tineri cu trigliceride mărite 150–499 mg/dL

  • Obiectiv: prevenirea pe termen lung a complicațiilor metabolice și riscului cardiovascular (infarct miocardic).
  • Măsuri non-farmacologice: modificări ale stilului de viață cu scădere în greutate, activitate fizică, dietă echilibrată, evitare alcool.
  • Terapie farmacologică: doar dacă trigliceridele rămân crescute și există risc cardiovascular.

3. Adulți >40 ani cu comorbidități metabolice

  • Obiectiv: reducerea riscului cardiovascular.
  • Măsuri non-farmacologice: dietă echilibrată, scădere în greutate, activitate fizică, limitarea carbohidraților rafinați și alcoolului, accent pe omega-3.
  • Terapie farmacologică: statine, adăugarea de icosapent etil (4 g/zi) dacă trigliceridele rămân crescute și există risc cardiovascular sau diabet cu factori de risc suplimentari.
  • Alternativă: fibrați sau niacină dacă omega-3 nu sunt disponibile sau tolerate.

Bine de știut
Fibrații (fenofibrat, ciprofibrat, gemfibrozil) și omega 3 (Omacor) reduc trigliceridele cu 20-50%, dar sunt relevanți doar în prevenirea pancreatitei, nu și a riscului cardiovascular (infarct miocardic).
Doar statinele (și în anumite cazuri EPA purificat asociat cu statine) au demonstrat beneficiu cardiovascular.

Cum se procedează dacă există intoleranță la statine?

Se pot folosi icosapent etil sau EPA+DHA (Omacor) și dietă strict hipolipidică pentru reducerea trigliceridelor și prevenirea pancreatitei. Rămâne însă riscul cardiovascular necontrolat, pentru că EPA+DHA nu aduc beneficii în acest sens.

Doar EPA purificat (icosapent etil) are beneficii demonstrate, dar numai în asociere cu statine.

Dieta foarte săracă în lipide comparativ cu dieta săracă în lipide

O dietă săracă în carbohidrați (nu foarte săracă) este definită ca un tipar alimentar în care carbohidrații furnizează mai puțin de 20% din aportul zilnic total de energie. Se asociază de obicei cu monitorizarea și reducerea carbohidraților pentru rezultate mai bune.

O dietă foarte săracă în lipide pentru hipertrigliceridemie se referă la un tipar alimentar în care aportul total de grăsimi este limitat la mai puțin de 20–40 grame pe zi, sau la mai puțin de 10–15% din totalul caloriilor zilnice.

American College of Cardiology recomandă în mod specific această abordare pentru pacienții cu hipertrigliceridemie severă (trigliceride 500 -1000 mg/dL).

Model de meniu în dieta foarte săracă în lipide

Un meniu foarte sărac în grăsimi, potrivit pentru un pacient cu hipertrigliceridemie severă — unde aportul de grăsimi alimentare ar trebui să fie sub 15% din totalul caloriilor zilnice (de obicei sub 20 g pe zi) — trebuie să se concentreze pe proteine slabe, cereale integrale, fructe și legume, limitând strict grăsimile adăugate, uleiurile și alimentele bogate în grăsimi.

Exemplu de meniu:

Mic dejun
Fulgi de ovăz preparați cu apă, cu fructe de pădure proaspete și o banană mică [1]

Gustare
Un măr sau o portocală [1]

Prânz
Piept de pui la grătar (fără piele), broccoli la abur, orez brun.

Gustare
Bețișoare de morcov sau felii de castravete [1]

Cină
Cod la cuptor (fără adaos de ulei), cartof dulce copt, fasole verde.

Gustare
Iaurt degresat cu căpșuni feliate.

Se recomandă, de asemenea:

  • eliminarea completă a alcoolului și a zahărurilor adăugate
  • creșterea aportului de fibre solubile
  • evitarea alimentelor procesate care conțin grăsimi ascunse

Colaborarea cu un dietetician nutriționist este esențială pentru planificarea individualizată a meniului, pentru a asigura atât adecvarea nutrițională, cât și respectarea dietei.

De reținut

Statinele reprezintă tratamentul de bază pentru reducerea riscului cardiovascular.

EPA purificat (icosapent etil) este singurul adjuvant cu dovezi clare pentru reducerea riscului cardiovascular, dar doar împreună cu statine.

EPA+DHA (Omacor) este util pentru scăderea trigliceridelor și prevenirea pancreatitei, dar nu reduce evenimentele cardiovasculare.

Dieta foarte săracă în lipide și exercițiile fizice fac parte din terapia de reducere a trigliceridelor.

Citește mai departe…

Colesterol și trigliceride mărite: regim alimentar și tratament
Trigliceride: ce este bine să afli la timp?
9 metode naturale ca să scazi trigliceridele

Bibliografie

Farro: beneficii și rețete sănătoase

Servus Med
-
0
Farro: beneficii și rețete sănătoase

Farro este o varietate străveche de grâu și este încadrat la cereale integrale, fiind recunoscut pentru profilul său nutrițional favorabil.

Farro se vinde integral, semi-decorticat sau decorticat complet, ceea ce determină timpul de gătire (între 15 minute și o oră). Când este gata, ar trebui să fie fraged, dar să păstreze o oarecare fermitate la mestecat.

Farro: beneficii

Evidențele clinice actuale susțin consumul de cereale integrale, inclusiv farro, deoarece este asociat cu un risc redus de boli cardiovasculare și diabet de tip 2, precum și cu îmbunătățirea sănătății intestinale, comparativ cu cerealele rafinate.

Farro este o sursă bună de carbohidrați complecși, fibre alimentare și proteine vegetale, conținutul de proteine variind, de obicei, între 11–15%, în funcție de genotipul specific și factorii de mediu.

Bine de știut
Farro este o cereală relativ bogată în proteine, oferind 5 grame pe porție. Pentru comparație, o porție de 1/3 cană de orez alb conține aproximativ 1,5 grame de proteine, la fel și orezul brun. Orezul negru, o cereală veche, oferă aproximativ aceeași cantitate de proteine ca farro.

De asemenea, furnizează micronutrienți esențiali, inclusiv fier, zinc, magneziu și vitamine din complexul B, și conține o varietate de compuși bioactivi, precum acizi fenolici, flavonoide și antioxidanți, care pot contribui la proprietățile sale benefice pentru sănătate.

Fibrele alimentare din farro se remarcă prin conținutul de arabinoxilan și β-glucan, care au efecte prebiotice și sunt asociate cu îmbunătățirea sănătății intestinale și beneficii metabolice.

Farro integral păstrează niveluri mai ridicate din aceste fibre și antioxidanți, comparativ cu formele rafinate. Capacitatea antioxidantă se datorează conținutului fenolic, care poate ajuta la reducerea stresului oxidativ și a inflamației.

Indicele glicemic este, în general, mai scăzut decât al produselor din grâu rafinat modern, ceea ce poate fi benefic pentru controlul glicemiei. Totuși, fiind o specie de grâu, farro conține gluten și nu este potrivit pentru persoanele cu boală celiacă sau sensibilitate la gluten.

Rețete sănătoase cu farro

Salată de farro cu legume și ton

Ingrediente (pentru 4 persoane):

  • Farro: 250 g
  • Roșii cherry: 400 g
  • Morcovi: 2
  • Țelină: 2 tulpini
  • Ton în ulei: 200 g
  • Ierburi aromatice (busuioc, cimbru, măghiran, oregano): după gust
  • Ulei de măsline extravirgin: după gust
  • Sare fină: după gust
  • Grana Padano: 50 g (opțional, pentru decor)

Mod de preparare:

  1. Fierberea farro-ului: Clătește bine farro-ul pentru a îndepărta impuritățile. Fierbe-l în apă sărată timp de 30–40 de minute (respectă instrucțiunile de pe ambalaj). După fierbere, scurge-l și lasă-l să se răcească.
  2. Pregătirea legumelor:taie roșiile cherry în jumătate, curăță și taie morcovii în cuburi mici.
  3. Pregătirea tonului: scoate tonul din conservă și taie-l în cuburi mici.
  4. Amestecarea ingredientelor: într-un bol mare, combină farro-ul răcit, legumele tăiate și tonul.
  5. Condimentarea: adaugă ierburile aromatice tocate, sare și ulei de măsline după gust. Amestecă bine.
  6. Servirea: dacă dorești, poți decora salata cu fulgi de Grana Padano

Sfaturi:

Varianta cu ton proaspăt: Dacă preferi, poți înlocui tonul din conservă cu ton proaspăt, gătit la aburi sau la grătar.

Servire: Salata poate fi servită imediat sau lăsată la frigider pentru 20–30 de minute pentru a se răci și a se intensifica aromele.

Salată cu farro și ardei roșii copți

Ingrediente (pentru 2-4 persoane)

  • 100 g farro
  • 2 ardei roșii
  • 10 măsline negre fără sâmburi, marinate, tăiate sferturi pe lungime
  • 1 lingură oregano proaspăt, tocat (sau frunze de cimbru)
  • 3 cepe verzi, felii subțiri
  • 100 g feta, ruptă în bucăți mari

Pentru dressing:

  • sucul de la 1 lămâie
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură miere
  • ½ linguriță piper multicolor măcinat
  • ½ linguriță boia afumată, plus puțină pentru decor
  • ½ cățel de usturoi, zdrobit
  • ½ linguriță sare fină

Mod de preparare

  1. Fierbe farro într-o oală cu apă clocotită până devine doar fraged, dar să rămână oarecum ferm (al dente). Scurge-l, clătește-l cu apă rece şi lasă-l să se usuce puțin.
  2. Între timp, pregătește ardeii: coce-i, apoi curăță-i de coajă și rupe pulpa ardeiului în fâșii de aproximativ 1 cm lățime.
  3. Amestecă toate ingredientele pentru dressing într-un bol şi lasă-le deoparte.
  4. Într-un bol mai mare pune farro, fâșiile de ardei, măslinele, oregano, ceapa verde şi majoritatea bucăților de feta. Toarnă dressingul peste și amestecă ușor ca să se combine aromele. Gustă, şi dacă este nevoie, mai adaugă sare.
  5. Pentru servire, așază salata pe o farfurie sau într-un bol, apoi decorează cu restul de feta și presară deasupra puțină boia afumată.

Supă toscană cu farro, fasole albă și legume

Această supă consistentă și hrănitoare este perfectă pentru serile răcoroase. Este ușor de preparat, plină de legume și bogată în fibre datorită fasolei albe și farro-ului.

Ingrediente (pentru 8 porții)

  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 1 ceapă roșie, tăiată subțire
  • 2 morcovi, curățați și tăiați felii
  • 2 tije de țelină, tăiate
  • 2 căței de usturoi, tocați
  • 1 conservă (800 g) roșii întregi
  • 6 căni (aproximativ 1,5 litri) supă de legume sau pui cu conținut scăzut de sare
  • 1 conservă (425 g) de fasole albă, scursă și clătită
  • 1 cană de farro nepreparat
  • 1 bucată de coajă de parmezan (aproximativ 2,5 cm)
  • 2 căni de spanac proaspăt
  • 1 lingură de oțet de vin roșu
  • pătrunjel proaspăt tocat, pentru servire
  • parmezan ras, pentru servire

Mod de preparare

  1. Într-o oală mare (de tip Dutch oven), încălzește uleiul de măsline la foc mediu. Adaugă ceapa, morcovii și țelina. Condimentează cu sare și gătește timp de aproximativ 7 minute, până când legumele se înmoaie.
  2. Adaugă usturoiul tocat și gătește încă 30 de secunde, până când devine aromat.
  3. Adaugă roșiile, supa, fasolea, farro-ul și coaja de parmezan. Adu la fierbere, apoi redu focul și lasă să fiarbă ușor timp de aproximativ 30 de minute, până când farro-ul este fraged.
  4. În ultimele 5 minute de gătire, adaugă spanacul proaspăt.
  5. Îndepărtează coaja de parmezan.
  6. Adaugă oțetul de vin roșu pentru a echilibra aciditatea.
  7. Servește supa fierbinte, presărată cu pătrunjel proaspăt și parmezan ras.

Citește mai departe…

Bulgur: ce este și cum îl gătim?
Hrișca: beneficii la care nu te gândești și rețete rapide
Năut: beneficii și idei de preparare

Bibliografie

Pericolele excesului de sare (sodiu): de la gastrită la cancer gastric

Servus Med
-
0
Pericolele excesului de sare (sodiu): de la gastrită la cancer gastric

Știm că excesul de sare (sodiu) este legat de creșterea tensiunii arteriale, dar acesta nu este singurul neajuns. Consumul excesiv de sare conduce la boli cardiovasculare și renale, și are efecte nocive asupra sistemului osos, vascular, precum și posibil asupra sănătății respiratorii și gastrointestinale, prin mecanisme dependente și independente de tensiunea arterială.

Un consum excesiv de sare în alimentație este legat cauzal de creșterea tensiunii arteriale și reprezintă un factor major al morbidității și mortalității cardiovasculare la nivel global.

Se estimează că un aport ridicat de sare contribuie la aproximativ 5 milioane de decese anual, în principal prin impactul asupra hipertensiunii și, ulterior, asupra bolilor cardiovasculare.

Efectul sării asupra tensiunii arteriale este deosebit de pronunțat la persoanele cu sensibilitate la sare, un fenotip mai frecvent la vârstnici și la cei cu hipertensiune preexistentă.

Dincolo de tensiunea arterială, excesul de sare are efecte dăunătoare directe asupra mai multor organe. Este favorizată hipertrofia ventriculară stângă, creșterea rigidității arteriale.

Excesul de sare (sodiu) are și alte efecte decât hipertensiunea

Tot excesul de sare provoacă progresia bolii cronice de rinichi prin inducerea fibrozei renale și a proteinuriei (pierdere de proteine în urină), independent de efectele asupra tensiunii arteriale.

Consumul ridicat de sare este, de asemenea, asociat cu un risc crescut de accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă și rezultate renale nefavorabile, inclusiv un declin mai rapid al funcției renale și un risc mai mare de boală renală în stadiu terminal.

Alte efecte adverse includ un risc crescut de osteoporoză, prin creșterea excreției urinare de calciu.

Există, de asemenea, dovezi că un aport mare de sare poate agrava severitatea astmului și poate favoriza inflamația vasculară și stresul oxidativ, contribuind suplimentar la afectarea organelor țintă.

Excesul de sare (sodiu) și sănătatea digestiei

Consumul excesiv de sare este asociat cu efecte adverse asupra sistemului digestiv, în special cu un risc crescut de cancer gastric.

Aportul ridicat de sare din alimentație este un factor de risc recunoscut pentru dezvoltarea carcinomului gastric, probabil datorită capacității sale de a deteriora mucoasa gastrică, de a favoriza inflamația și de a amplifica efectele agenților cancerigeni, precum infecția cu Helicobacter pylori și nitrozaminele alimentare. Această relație este independentă de efectele cardiovasculare și renale ale sării.

În plus, un aport crescut de sare poate modifica microbiota intestinală. Se reduc populațiile de bacterii benefice (precum Lactobacillus și Lachnospiraceae) și cresște numărul bacteriilor potențial patogene, ceea ce poate contribui la disbioză intestinală și la afectarea sănătății intestinale.

Există, de asemenea, dovezi că excesul de sare poate crește conținutul de sare la nivel intestinal, ceea ce ar putea afecta funcția barierei intestinale și răspunsurile imune locale.

Află mai mult ⮕ H.pylori: cum se depistează corect infecția care provoacă gastrita?

Afecțiuni digestive asociate frecvent cu excesul de sare în alimentație

Tulburările digestive care sunt mai frecvente la persoanele care consumă cantități excesive de sare alimentară includ cancerul gastric, gastrita atrofică cu metaplazie intestinală și gastrita.

Consumul ridicat de sare este puternic asociat cu un risc crescut de cancer gastric, așa cum demonstrează multiple meta-analize și analize combinate, care arată în mod constant o asociere pozitivă între aportul mare de sare și riscul de cancer gastric în diverse populații și tipuri de studii.

Excesul de sare favorizează, de asemenea, dezvoltarea gastritei atrofice și a metaplaziei intestinale, recunoscute drept leziuni precanceroase ale stomacului. Studii endoscopice și epidemiologice au arătat că persoanele cu o excreție mai mare de sodiu prezintă o prevalență crescută a gastritei atrofice cu metaplazie intestinală.

Efectele au fost observate în special în prezența infecției cu Helicobacter pylori. Sarea acționează sinergic cu H. pylori pentru a agrava inflamația gastrică, leziunile epiteliale și progresia către displazie sau cancer.

De asemenea, dietele bogate în sare induc gastrită, caracterizată prin inflamație gastrică crescută, hiperplazie epitelială și pierderea celulelor parietale. Modelele experimentale confirmă că sarea intensifică colonizarea cu H. pylori și promovează procesul carcinogen prin creșterea leziunilor mucoasei și a răspunsurilor inflamatorii.

Ce simptome digestive apar mai frecvent?

În contextul gastritei pacienții raportează adesea disconfort abdominal superior cronic, greață și senzație de sațietate precoce. Aceste simptome sunt nespecifice, dar sunt frecvent observate la persoanele cu inflamație și atrofie a mucoasei gastrice confirmate histologic, în special la cei cu un aport crescut de sare și infecție concomitentă cu Helicobacter pylori.

Cancerul gastric se poate manifesta inițial prin simptome nespecifice similare, precum dispepsie persistentă (reflux), anorexie (lipsa poftei de mâncare), senzație de sațietate precoce și durere epigastrică vagă.

Pe măsură ce boala progresează, pot apărea simptome mai alarmante, precum scădere ponderală neintenționată, vărsături persistente, hemoragii digestive (hematemeză sau melenă) și anemie prin deficit de fier.

Află mai mult ⮕ Durere de stomac: este ulcer sau gastrită?

Care este aportul de sare (sodiu) recomandat de OMS și Ghidurile medicale?

Recomandările actuale privind aportul normal de sare în dietă sunt de a consuma mai puțin de 2.300 mg sodiu pe zi (aproximativ 5,8 g sare) pentru adulții sănătoși, cu un obiectiv ideal de cel mult 1.500 mg pe zi (aproximativ 3,8 g sare) pentru majoritatea adulților, în special pentru cei cu risc crescut de hipertensiune și boli cardiovasculare.

Aceste recomandări sunt susținute de American College of Cardiology și American Heart Association în ghidul lor din 2025 pentru prevenirea și managementul hipertensiunii arteriale la adulți.

De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) recomandă un aport de sodiu de mai puțin de 2.000 mg pe zi (≈ 5 g sare).

O mențiune specială merită și afecțiunile digestive.

Având în vedere riscul crescut de afecțiuni digestive asociate cu un consum ridicat de sare – cum ar fi gastrita, gastrita atrofică cu metaplazie intestinală și cancerul gastric – se recomandă limitarea aportului de sare la sub 5 g pe zi pentru toți adulții, și ideal sub 3,8 g pe zi pentru cei cu risc crescut.

Aportul mare de sare este un factor de risc recunoscut pentru cancerul gastric și leziunile gastrice precanceroase, iar restricția de sare alimentară este considerată o strategie practică de prevenție.

Cum putem aprecia dacă alimentația noastră conține sodiu în exces?

Nu suntem, de obicei, atenți la aportul de sare. Ne ghidăm după gust și, mai puțin luăm în calcul eticheta alimentelor sau faptul că alimentele ultraprocesate conțin multă sare.

Câteva metode simple și câteva semne indirecte ne pot da o idee dacă am depășit aportul de sare:

1. Citirea etichetelor

Pe ambalaj scrie de obicei „sodiu” sau „sare”: 1 g sare = aprox. 400 mg sodiu.

Recomandarea OMS: < 5 g sare/zi (≈ 2000 mg sodiu). Dacă un aliment are > 1,5 g sare/100 g, e considerat bogat în sare.

2. Obiceiurile alimentare

  • dacă mănânci des: mezeluri, conserve, brânzeturi sărate, fast-food, snacks-uri, supe la plic, sosuri gata preparate, probabil aportul de sare este mare.
  • dacă obișnuiești să adaugi sare suplimentar la masă fără să guști înainte, este un alt semn că ai putea depăși doza zilnic recomandată.

3. Semne clinice indirecte

Nu sunt specifice doar pentru excesul de sare (sodiu), dar pot fi indicii:

4. Monitorizarea tensiunii arteriale

Un aport ridicat de sare este corelat cu hipertensiunea. Dacă observi valori crescute constant (peste 140/90 mmHg), sarea poate fi un factor.

De reținut

Consumul excesiv de sare este asociat cu progresia de la gastrită la gastrită atrofică și, în final, la cancer gastric, infecția cu Helicobacter pylori acționând ca un factor sinergic important.

Aportul ridicat de sare perturbă bariera mucoasei gastrice, crește deteriorarea epitelială și promovează inflamația cronică. Aceste modificări facilitează colonizarea și persistența H. pylori.

Această combinație accelerează dezvoltarea gastritei atrifice și a metaplaziei intestinale, ambele fiind recunoscute ca leziuni precanceroase.

Citește mai departe…

Aportul normal de sare și cum este influențată imunitatea
Sarea de Himalaya: plusuri, minusuri, la ce este utilă?
Dieta DASH reglează eficient tensiunea

Bibliografie

Claritatea mentală la menopauză: stilul de viață contează

Dr. Corina Golovei
-
0
Claritatea mentală la menopauză: stilul de viață contează

Unul din cele mai supărătoare simptome de menopauză este ceața mentală care include dificultăți de memorie, senzația că mintea este neclară și te concentrezi greu. Vestea bună este că stabilirea câtorva reguli ale stilului de viață care să fie respectate conștiincios, aduce beneficii substanțiale.

Medicina stilului de viață este o abordare bazată pe dovezi care utilizează intervenții legate de stilul de viață pentru a preveni și gestiona afecțiuni cronice precum bolile de inimă, diabetul și demența. Ea se concentrează pe șase piloni: activitate fizică, somn, nutriție, gestionarea stresului, conexiunea socială și evitarea substanțelor nocive. Aceiași piloni pot susține și sănătatea cognitivă în timpul menopauzei.

Activitatea fizică și sănătatea mentală

Activitatea fizică reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru menținerea sănătății creierului. Aceasta stimulează circulația sângelui către creier, reduce inflamația și contribuie la creșterea volumului hipocampului, centrul memoriei din creier.

În plus, sprijină reglarea dispoziției, îmbunătățirea calității somnului și menținerea sănătății cardiovasculare și metabolice.

La femeile aflate la menopauză, activitatea fizică aduce beneficii suplimentare, inclusiv pentru sănătatea oaselor, funcția sexuală și menținerea unei greutăți sănătoase.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă cel puțin 150–300 de minute de activitate aerobă de intensitate moderată pe săptămână, completată de două sesiuni de exerciții pentru întărirea musculaturii. Chiar și mersul rapid poate avea un impact pozitiv semnificativ.

Află mai mult ⮕ Viteza de mers: un indicator al îmbătrânirii creierului

Calitatea somnului

Somnul este un factor subestimat în sănătatea creierului — el este esențial pentru consolidarea memoriei și repararea cerebrală. Cu toate acestea, una din trei femei aflate la menopauză se confruntă cu tulburări semnificative de somn.

Bufeurile, anxietatea și schimbările hormonale pot perturba somnul, creând un cerc vicios care agravează ceața mentală.

Îmbunătățirea igienei somnului poate fi de ajutor. Aceasta include evitarea cofeinei târziu în cursul zilei, reducerea timpului petrecut în fața ecranelor înainte de culcare, menținerea unui program de somn constant și păstrarea unei temperaturi scăzute în dormitor. Activitatea fizică pe parcursul zilei – în special în aer liber, dimineața – susține, de asemenea, un somn de mai bună calitate.

Află mai mult ⮕ Cum sunt legate somnul, eliminarea deșeurilor din creier și memoria?

Alimentația și sănătatea mentală

Ceea ce mâncăm joacă un rol esențial în sănătatea creierului.

Dieta mediteraneană — bogată în legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, nuci, ulei de măsline și pește — a fost asociată cu o memorie mai bună și un risc redus de declin cognitiv.

Acizii grași Omega-3, prezenți în peștele gras și în semințele de in, sunt deosebit de benefici pentru funcționarea creierului. Evitarea alimentelor ultraprocesate, a zaharurilor adăugate și a grăsimilor trans poate contribui la reducerea inflamației și la stabilizarea nivelului de energie.

Află mai mult ⮕ Dieta anti-inflamatoare

Gestionarea stresului

Stresul poate face dificilă gândirea clară, iar stresul cronic poate accelera îmbătrânirea creierului prin niveluri ridicate și persistente de cortizol.

Menopauza poate fi o perioadă stresantă, mai ales atunci când schimbările cognitive afectează somnul, încrederea și funcționarea zilnică.

Mindfulness-ul, yoga, tai chi și exercițiile de respirație pot ajuta la reducerea stresului și la îmbunătățirea concentrării.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC), o formă de terapie prin dialog, este de asemenea eficientă în abordarea tiparelor de gândire negativă și în dezvoltarea strategiilor de adaptare.

Află mai mult ⮕ Ce este terapia cognitiv comportamentală?

Conexiunile sociale

Conexiunile sociale reprezintă un pilon puternic, dar adesea neglijat, al medicinei stilului de viață, cu efecte semnificative asupra sănătății fizice, mentale și cerebrale.

În timpul menopauzei, femeile pot simți că le este mai greu să participe la activități sociale și pot experimenta un grad mai mare de izolare sau schimbări în relații, ceea ce poate afecta negativ dispoziția și funcțiile cognitive.

Relațiile sociale solide stimulează creierul, susțin reglarea emoțională și oferă protecție împotriva stresului. Calitatea contează mai mult decât cantitatea. Întâlnirile regulate cu prietenii, înscrierea într-un club, voluntariatul sau chiar și interacțiunile scurte, dar pozitive, pot face o diferență semnificativă.

Află mai mult ⮕ Conexiuni sociale care ne influențează sănătatea

Evitarea substanțelor nocive

Alcoolul și alte substanțe nocive pot avea un efect circular asupra somnului, dispoziției și cogniției. Deși alcoolul poate părea inițial relaxant, acesta afectează calitatea somnului și poate agrava anxietatea și problemele de memorie.

Evitarea substanțelor nocive contribuie semnificativ la menținerea sănătății mentale la menopauză.

Ce putem face suplimentar pentru sănătatea mentală?

La modificarea stilului de viață se poate adăuga colaborarea cu un psiholog clinician. Câteva din metodele specifice se dovedesc confirmate și de rezultatele practice.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) și intervențiile bazate pe mindfulness (MBI) sunt cele mai bine susținute de dovezi intervenții non-hormonale pentru gestionarea „ceții mentale” (plângeri cognitive subiective) la femeile aflate la menopauză.

Meta-analizele arată că atât TCC, cât și MBI îmbunătățesc semnificativ simptomele cognitive, dispoziția și calitatea vieții. Aceste intervenții sunt recomandate ca opțiuni de primă linie, non-farmacologice, pentru problemele cognitive de la menopauză.

Citește mai departe…

Exerciții neurobice care mențin creierul antrenat
Strategii care cresc reziliența creierului și mențin mintea tânără
Memoria la menopauză: cum oprim declinul cognitiv?

Bibliografie

Control urologic preventiv: la cine, de ce și când este indicat?

Dr. Corina Golovei
-
0
Control urologic preventiv: la cine, de ce și când este indicat?

Un consult urologic de screening este o evaluare preventivă, adresată bărbaților (dar și femeilor, în anumite cazuri), pentru a depista precoce afecțiuni urologice – cel mai frecvent cancerul de prostată, dar și tulburări urinare, litiază, infecții urinare sau alte boli renale și genitale.

Evaluarea preventivă presupune că nu există simptome urinare. În schimb, pot exista factori de risc pentru afecțiuni urologice, iar acest lucru trebuie să ne determine să conștientizăm importanța consultului urologic.

Factori de risc ce fac necesar un consult urologic preventiv

La bărbați, în afara vârstei înaintate și a prezenței adenomului de prostată deja diagnosticat, mai sunt câțiva factori care prezic eventuale probleme urologice și care fac necesar un consult urologic preventiv:

La femei, unii factori de risc se suprapun cu cei ai bărbaților, iar alții sunt specifici:

  • sindrom metabolic și obezitate
  • diabet care crește riscul de infecții urinare și incontinență
  • boli cardiovasculare și neurologice
  • intervenții chirurgicale în sfera ginecologică (histerectomie)
  • menopauza
  • incontinența urinară
  • sarcini multiple și naștere pe cale vaginală
  • activitate sexuală frecventă și utilizarea spermicidelor sau a diafragmei ca metode contraceptive
  • inactivitatea fizică (sedentarism)

Ce presupune consultul urologic preventiv?

1. Anamneză – discuție cu pacientul despre simptome urinare, istoricul personal și familial (în special cancer de prostată, rinichi sau vezică).

2. Examen clinic – inspecție și palpare, inclusiv:

  • tușeu rectal (pentru evaluarea prostatei la bărbați),
  • examen genital extern,
  • palpare abdominală și lombară.

3. Analize de laborator

  • PSA (antigen specific prostatic) la bărbați,
  • sumar de urină și urocultură,
  • creatinină serică și alți markeri renali.

4. Explorări imagistice (la nevoie):

  • ecografie aparat urinar (rinichi, vezică, prostată),
  • eventual alte investigații dacă apar suspiciuni. De exemplu, RMN pentru vizualizarea modificărilor prostatei dacă valoarea PSA este mare sau cistoscopie dacă există hematurie (urina cu sânge)

5. Consiliere preventivă – recomandări privind stilul de viață, hidratare, factori de risc (fumat, dietă, obezitate).

Află mai mult ⮕ Sănătatea rinichilor se menține cu câteva obiceiuri bune

Ce poate depista consultul urologic preventiv atunci când nu există simptome?

Un diagnostic în timp util al afecțiunilor urologice crește șansele de reușită ale tratamentului și reduce sau împiedică apariția complicațiilor.

La bărbați, controlul urologic preventiv poate depista la timp:

  • adenom de prostată incipient (hiperplazia benignă poate fi descoperită înainte de apariția simptomelor urinare).
  • cancer de prostată (prin PSA și tușeu rectal, chiar dacă nu există simptome).
  • infecții urinare sau prostatice asimptomatice.
  • litiază renală sau litiaza vezicală de mici dimensiuni
  • anomalii testiculare (tumori mici, varicocel).

La femei, controlul urologic preventiv poate depista:

  • infecții urinare asimptomatice (uneori detectate doar prin analize de urină).
  • litiază urinară cu pietre de mici dimensiuni (pietre la rinichi sau vezică care nu dau durere încă).
  • anomalii anatomice sau funcționale (vezică, uretră, rinichi).
  • vezică hiperactivă sau cistită interstițială în fază incipientă.
  • riscuri de incontinență detectabile prin testele funcționale.

Recomandări europene privind screeningul urologic la bărbați

Toate ghidurile clinice importante recunosc ca risc crescut: istoric familial (tată/frate cu diagnostic la vârstă mică), mutatii genetice (ex. genele BRCA), rasa africană/afro-caribiană. De aceea, se recomandă pentru aceste cazuri ca debutul screeningului urologic să fie mai devreme (40–45 ani) și monitorizare mai atentă.

Bine de știut
Sindromul cancerului ereditar reprezintă un grup de afecțiuni în care mutațiile genetice moștenite cresc semnificativ riscul unei persoane de a dezvolta anumite tipuri de cancer. Spre deosebire de cancerele sporadice, care apar de obicei datorită unor mutații acumulate pe parcursul vieții, cancerele ereditare au o componentă genetică clar identificabilă transmisă de la părinți la copii.
De exemplu: prezența unui cancer mamar sau ovarian la mamă poate sugera existența unei mutații genetice BRCA care crește riscul de cancer de același tip al fiicelor sau riscul de cancer de prostată al fiilor.

Fie că există acești factori de risc, fie că nu, recomandările pe grupe de vârstă sunt următoarele:

Bărbați

40–49 ani

Dacă există risc crescut (tată/frate cu cancer de prostată, mutație BRCA2 posibilă dacă mama a avut un cancer ovarian, rasă africană):

  • PSA și tușeu rectal (TR) inițial
  • Ecografia aparatului urinar: dacă apar simptome sau factori de risc
  • Repetare la 1–2 ani dacă PSA ≥1 ng/ml; altfel se poate reevalua mai rar

50–59 ani

Toți bărbații:

  • PSA și tușeu rectal (dacă pacientul acceptă, după consiliere despre riscuri/beneficii)
  • Ecografie aparat urinar (prostată, vezică, rinichi) – orientativ la 2–3 ani
  • Repetare PSA la 2–4 ani, în funcție de nivelul inițial:

PSA <1 ng/ml – se va repeta la un interval mai lung (4–8 ani)
PSA 1–3 ng/ml – reevaluare la 2 ani
PSA >3 ng/ml – necesită investigații suplimentare

60–69 ani

  • PSA și tușeu rectal (dacă încă are speranță de viață >10 ani și acceptă screeningul)
  • Ecografie aparat urinar
  • Evaluarea simptomelor urinare (de exemplu: nicturie, jet urinar întrerupt, senzația că vezica nu se golește complet)
  • PSA se poate repeta la 2–4 ani sau se poate opri dacă PSA <2 ng/ml la 60 ani

70+ ani

  • Screeningul de rutină nu mai este recomandat
  • Consult urologic doar la simptome sau factori de risc specifici

Bine de știut
Screeningul urologic la bărbați este personalizat, iar PSA rămâne punctul central, începând de la 45–50 ani, cu intervale dictate de nivelul PSA și riscul individual.
Un studiu prezentat la congresul EAU 2024 arată că un interval de 5 ani între testările PSA este suficient pentru bărbății cu risc scăzut (PSA < 1,5 ng/ml), cu retestare la 2 ani pentru cei cu risc intermediar (PSA între 1,5–3 ng/ml), iar cei cu PSA >3 ng/ml vor fi investigați prin RMN și biopsie

Află mai mult ⮕ Analiza PSA pentru prostată: cum să înțelegi rezultatul?

Recomandări europene privind screeningul urologic la femei

Nu există recomandări de screening de rutină pentru femei, în urologie, dar se recomandă:

Citește mai departe…

Analize și investigații recomandate la menopauză
Cancer de prostată: cum se depistează la timp?
Infecția urinară la bărbați

Bibliografie

Exerciții fizice și alte metode naturale care întăresc imunitatea

Servus Med
-
0
Exerciții fizice și alte metode naturale care întăresc imunitatea

Oricât de improbabil ar părea la prima vedere, exercițiile fizice întăresc imunitatea. Sunt argumente științifice pentru această afirmație, de aceea ne-am propus să verificăm ce tipuri de exerciții fizice sunt mai eficiente, dar și ce alte metode naturale ne ajută apărarea imunitară.

Ne preocupăm adesea de imunitate, mai ales la venirea sezonului rece. Și credem că ar trebui să plusăm la capitolul suplimente alimentare, ceea ce nu este tocmai conduita corectă.

Știința ne-a dovedit de mult că vaccinarea este metoda cea mai eficientă pentru protecția față de boli. Un vaccin antrenează celulele sistemului imunitar așa încât la contactul cu boala să fim pregătiți și eficienți în apărare.

Unele metode naturale contribuie, de asemenea, la întărirea imunității care se traduce prin creșterea capacității noastre de a face față la contactul cu diversele virusuri și bacterii: afecțiunea să dureze mai puțin, simptomele să fie ușoare și organismul să nu rămână epuizat la final.

Ce spune știința despre metodele naturale care întăresc imunitatea?

1. Nutriție adecvată: O dietă echilibrată, bogată în fructe, legume, cereale integrale, proteine slabe și grăsimi sănătoase, este esențială pentru funcționarea optimă a sistemului imunitar.

Deficiențele de micronutrienți, precum vitamina C, vitamina D, acidul folic, magneziu, zinc și seleniu, sunt asociate cu o imunitate mai slabă.

Corectarea acestor deficiențe prin dietă și prin suplimente (doar atunci când deficiența este dovedită obiectiv și doar la anumite categorii de persoane) poate îmbunătăți răspunsul imunitar.

2. Activitate fizică regulată: Activitatea fizică moderată și constantă a demonstrat că poate îmbunătăți supravegherea imunitară și reduce riscul de infecții, în timp ce exercițiile excesive sau intense pot avea efectul opus.

Activitatea fizică pe termen lung este asociată cu o funcție imunitară mai bună și cu reducerea inflamației.

3. Somn suficient: Durata și calitatea adecvată a somnului sunt critice pentru reglarea sistemului imunitar. Privarea de somn afectează atât răspunsurile imunitare înnăscute, cât și cele adaptative, crescând susceptibilitatea la infecții.

Niciuna din metodele naturale, singură, nu face minuni. Doar aplicarea lor constantă și în combinație ne poate ajuta atât sistemul imunitar, cât și alte funcții esențiale ale corpului nostru.

4. Probiotice și prebiotice: acestea pot modula microbiota intestinală, pot reduce inflamația intestinală și sprijini homeostazia imunitară. Probioticele pot stimula activitatea celulelor ucigașe naturale (NK) și a altor celule implicate în imunitate.

Totuși, trebuie precizat că nu există încă un consens medical și nici ghiduri clare care să specifice tipul de probiotice și prebiotice pe care ar fi bine să le folosim. În schimb, putem apela în siguranță la alimentele prebiotice și probiotice.

5. Compusi bioactivi derivați din plante și fungi: fitochimicalele precum polifenolii, terpenoidele și β-glucanii au demonstrat proprietăți imunomodulatoare, antioxidante și antiinflamatorii, care pot sprijini sănătatea sistemului imunitar.

Unde găsim acești compuși?

  • Polifenoli: ceapă, mere, struguri, fructe de pădure (afine, zmeură, mure), turmeric, ceai verde, soia.
  • Terpenoizi: plante aromatice și condimente (de exemplu, rozmarin, oregano, cimbru).
  • Beta-glucani: ciuperci pleurotus, shiitake, ovăz, orz.

6. Obiceiuri sănătoase de viață: practici precum postul intermitent și managementul stresului pot contribui, de asemenea, la îmbunătățirea funcției imunitare.

Tipuri de exerciții fizice care întăresc imunitatea

  • Exerciții aerobice moderate: mers rapid, ciclism sau jogging, 30–60 minute, 3–5 ori pe săptămână.

Aceste exerciții cresc numărul celulelor CD4+ (celule care „coordonează” răspunsul imunitar), cresc răspunsul la vaccinuri, reduc inflamația și riscul de infecții.

  • Antrenament de forță: ridicarea de greutăți sau exerciții cu greutatea corpului, de 2–3 ori pe săptămână.

Acest tip de exerciții îmbunătățește activitatea celulelor imunitare și expresia enzimelor antioxidante, mai ales la adulții mai în vârstă.

  • Exerciții intense sau prelungite: HIIT sau maraton, pot afecta temporar sistemul imunitar și pot crește riscul de infecții dacă nu există recuperare adecvată.

Bine de știut
Nutriția echilibrată, somnul suficient și alte obiceiuri sănătoase amplifică efectele pozitive ale antrenamentului fizic și întăresc imunitatea.

Află mai mult ⮕ Cele 4 exerciții fizice bine de făcut săptămânal

Exemple de exerciții fizice care întăresc imunitatea

1. Exerciții aerobice (intensitate moderată)

Scop: îmbunătățesc sănătatea cardiovasculară și imunitatea.
Exemple:

  • Mers rapid pe jos sau pe bandă
  • Jogging ușor
  • Ciclism (pe drum sau bicicletă staționară)
  • Înot ușor sau moderat
  • Dans (ex: Zumba, aerobic)
  • Alergare pe teren variat (trail running)
  • Sărit coarda, ritm moderat

2. Antrenament de rezistență / forță

Scop: crește masa musculară, întărește oasele și stimulează celulele imune.
Exemple:

  • Ridicarea de greutăți (gantere, haltere)
  • Exerciții cu propria greutate: genuflexiuni (squats), flotări (push-ups)
  • Bandă elastică de rezistență

3. HIIT (Antrenament de intervale de mare intensitate)

Scop: crește rapid ritmul cardiac și condiția fizică, dar poate suprasolicita sistemul imunitar dacă este practicat în exces.

Cum funcționează:

  • Alternarea perioadelor scurte de efort foarte intens cu perioade de odihnă sau efort mai ușor.
  • Exemple: 30 secunde sprint, apoi 60 secunde mers; sau exerciții intense timp de 20–30 secunde urmate de pauză.

Exemple de exerciții HIIT:

  • Sprinturi (alergare cât de rapid poți timp de 30 secunde, apoi mers sau alergare ușoară 60 secunde)
  • Burpees (coborâri în flotare + sărit în sus)
  • Jump squats (genuflexiuni cu săritură)
  • Mountain climbers (alergare pe loc în poziție de flotare, cu genunchii către piept)
  • High knees (alergare pe loc, ridicând genunchii cât mai sus)
  • Circuite combinate: flotări + genuflexiuni + sărituri tip jumping jacks, 20–30 secunde fiecare, urmate de pauză

Bine de știut
HIIT este eficient pentru arderea caloriilor și creșterea condiției fizice, dar pentru sistemul imunitar este recomandat doar moderat, nu zilnic sau excesiv.

Află mai mult ⮕ Exercițiile fizice care ajută cel mai mult tensiunea arterială

De reținut

Exercițiile fizice nu sunt doar pentru o formă fizică mai bună, ci și pentru un sistem imunitar mai puternic.

Activitățile aerobice regulate, antrenamentele de forță și sesiunile moderate de HIIT contribuie fiecare, în felul lor, la reducerea inflamației, la stimularea celulelor imunitare și la creșterea rezistenței organismului împotriva bolilor.

Secretul stă în echilibru și consecvență: mișcare moderată, făcută regulat, combinată cu o alimentație sănătoasă, somn odihnitor și un stil de viață echilibrat. În acest fel, exercițiile devin un aliat de nădejde care întăresc imunitatea și susțin sănătatea pe termen lung.

Iar exercițiile fizice regulate, de intensitate moderată, susțin cel mai bine sistemul imunitar.

Citește mai departe…

Vitamina C, vitamina D și zinc: este bine să luăm preventiv?
Stresul și apărarea imunitară
Mersul pe jos: 5 beneficii majore pentru inimă

Bibliografie

Vitamina C, vitamina D și zinc: este bine să luăm preventiv?

Dr. Corina Golovei
-
0
Vitamina C, vitamina D și zinc: este bine să luăm preventiv?

Autoadministrarea suplimentelor cu vitamina C, vitamina D și zinc a devenit o practică generală după epidemia de COVID 19. Chiar fără indicația medicului, suntem tentați să consumăm suplimentele cu vitamine și zinc, influențați de social media și reclame și din dorința de a preveni infecțiile respiratorii mai frecvente iarna. Ne propunem să analizăm dacă este aceasta conduita corectă și ce argumente științifice există.

Care sunt datele științifice?

Consensul cel mai recent din literatura medicală și ghidurile clinice arată că suplimentarea ar trebui să fie direcționată către persoanele cu deficiențe documentate sau probabile, ori cu necesar crescut datorat unor factori de risc specifici (de exemplu, malnutriție, boli cronice, vârstă înaintată, sarcină sau instituționalizare).

Administrarea de rutină a suplimentelor cu vitamina C, vitamina D și zinc nu este necesară pentru prevenirea infecțiilor la persoanele sănătoase care nu prezintă deficiențe.

Pentru vitamina D, se recomandă suplimentarea empirică la copii și adolescenți pentru prevenirea rahitismului și, posibil, pentru reducerea riscului de infecții ale tractului respirator inferior.

Vitamina C este esențială pentru funcția imună. Totuși, la adulții bine hrăniți, suplimentarea în doze mari nu reduce semnificativ riscul sau severitatea infecțiilor. Un aport adecvat prin dietă (100–200 mg/zi) este suficient pentru susținerea imunității. Suplimentarea poate fi luată în considerare în populațiile cu risc crescut de deficit.

Zincul este esențial pentru apărarea imunitară, iar deficitul crește susceptibilitatea la infecții. La adulții sănătoși, suplimentarea cu zinc nu previne semnificativ infecțiile respiratorii sau răceala comună, deși poate reduce ușor durata bolii dacă este administrată precoce. Suplimentarea de rutină nu este recomandată decât atunci când există probabilitatea unui deficit.

În concluzie, recomandările medicale actuale nu susțin utilizarea de rutină a suplimentelor cu vitamina C, vitamina D sau zinc pentru prevenirea infecțiilor la indivizii sănătoși și bine hrăniți. Suplimentarea trebuie rezervată celor cu deficit confirmat sau cu risc de deficit, conform recomandărilor actuale.

Boli cronice asociate mai frecvent cu deficit de vitamina C, vitamina D și zinc

Bolile cronice frecvent asociate cu deficiențe de vitamina C, vitamina D și zinc includ:

Aceste afecțiuni sunt frecvent asociate cu aport alimentar deficitar, absorbție redusă, necesar metabolic crescut sau pierderi sporite ale acestor micronutrienți. Acestea sunt categoriile de persoane la care se pune problema suplimentării vitaminelor C, D și zincului, dar și a altor micronutrienți.

Adulții în vârstă, în special cei din instituționalizați, au adesea un aport și un status suboptimale ale acestor micronutrienți, din cauza modificărilor fiziologice legate de vârstă, a comorbidităților și a limitărilor alimentare. Suplimentarea în acest grup a fost asociată cu îmbunătățirea parametrilor imunologici și cu reducerea riscului de infecții ale tractului respirator, în special în cazul vitaminei D și al zincului.

Utilizarea medicamentelor (precum diuretice, anticonvulsivante și anumite antibiotice) și consumul cronic de alcool cresc suplimentar riscul de deficit, prin afectarea absorbției, metabolismului sau excreției micronutrienților.

Riscuri posibile asociate cu consumul suplimentelor

Înainte de a iniția un tratament cu vitamina C, D și zinc, trebuie luate în considerare riscurile posibile.

Supradozajul vitaminei D poate duce la:

Riscul este mai mare la persoanele cu insuficiență renală.

Studiile clinice arată că dozele standard (≈800–2000 UI/zi) sunt, în general, sigure și nu cresc semnificativ riscul de hipercalcemie sau litiază renală la vârstnici, atunci când sunt monitorizate corespunzător. Se verifică nivelul sanguin al 25-hidroxi-vitaminei D și al calciului pentru a evita riscul supradozării.

Supradozajul vitaminei C (>2 g/zi) poate cauza:

Dozele de vitamina C ≤1 g/zi sunt bine tolerate la persoanele la care sunt indicate.

Supradozajul zincului (> 40 mg/zi) poate provoca:

  • crampe abdominale
  • greață
  • vărsături
  • reducerea absorbției de cupru din alimente
  • anemie
  • afectarea funcțiilor sistemului imunitar

Află mai mult ⮕ Lipsa vitaminei D: cum ne dăm seama?

Cu ce medicamente pot interacționa suplimentele cu vitamina C, D și zinc?

Dacă ne gândim la suplimentarea vitaminei C, D și a zincului, este bine să luăm în considerare și alte tratamente urmate simultan. Pot exista interacțiuni.

Zincul poate chela și reduce absorbția anumitor antibiotice, în special a quinolonelor (ciprofloxacin, norfloxacin etc) și a tetraciclinelor, dacă sunt administrate concomitent. Această interacțiune este bine documentată și poate reduce eficacitatea antibioticelor. Se recomandă administrarea la un interval de cel puțin 2 ore.

Zincul poate interacționa și cu diureticele (în special tiazidice), crescând excreția urinară de zinc și riscul de deficit. Se recomandă monitorizare la pacienții aflați sub tratament cronic cu diuretice.

Suplimentarea cu zinc în doze mari (>40 mg/zi) poate afecta absorbția cuprului, ducând la hipocupremie și anemie.

Vitamina D poate interacționa cu medicamente care afectează metabolismul calciului. Exemple: diureticele tiazidice (risc de hipercalcemie), precum și cu anticonvulsivantele sau glucocorticoizii, care pot crește necesarul de vitamina D prin accelerarea metabolismului. În aceste cazuri, se recomandă monitorizarea calciului și a statusului vitaminei D.

Vitamina C, în doze mari, poate crește riscul de litiază renală la persoanele susceptibile. De asemenea, poate crește absorbția fierului, aspect relevant la pacienții cu hemocromatoză sau aflați sub tratament cu fier.

În plus, vitamina C poate interfera cu acțiunea unor anticoagulante și a chimioterapiei.

Suplimentarea cu vitamina C, vitamina D și zinc la copiii sănătoși – dovezi și recomandări

Ghidurile clinice actuale și dovezile de înaltă calitate NU susțin suplimentarea de rutină cu vitamina C, vitamina D sau zinc pentru prevenirea infecțiilor respiratorii la copiii sănătoși, fără factori de risc.

Suplimentarea este indicată doar la copii cu:

  • deficit documentat
  • risc crescut de deficiență
  • afecțiuni care cresc necesarul.

Află mai mult ⮕ Zinc pentru copii: beneficii, alimente, riscuri

De reținut

Suplimentele cu vitamina C, D și zinc nu aduc beneficii imunității dacă nu există un deficit.

Recomandările medicale nu susțin consumul preventiv la adulții și copii sănătoși și bine hrăniți.

Suplimentarea aduce beneficii anumitor categorii de persoane cu afecțiuni cronice, mai ales celor vârstnici și malnutriți.

Citește mai departe…

Lipsa de zinc și imunitatea
Vitaminele prenatale: care sunt componentele cheie?
6 alimente bogate în vitamina C în afară de citrice
Ce vitamine sunt utile pentru imunitate?
Trebuie stimulat sistemul imunitar?

Bibliografie

De ce ai putea regreta că ești antivaccinist?

Servus Med
-
0
De ce ai putea regreta că ești antivaccinist?

Refuzul vaccinurilor este o alegere personală. Dar, în era imunoterapiei, a fi antivaccinist poate însemna pierderea unor șanse reale de supraviețuire.

Vaccinurile care previn cancerul funcționează prin instruirea sistemului imunitar să recunoască și să distrugă virusurile care pot duce la cancer. Vaccinul împotriva HPV(papiloma virus), de exemplu, poate proteja împotriva cancerului de col uterin.

Vaccinurile care tratează cancerul funcționează prin instruirea sistemului imunitar să recunoască și să distrugă celulele canceroase.

O descoperire recentă vine să ne reamintească faptul că omenirea a scăpat de multe afecțiuni doar datorită vaccinurilor și că aceasta poate fi șansa și în cazul cancerului.

Cancerele gastrointestinale — inclusiv cancerul pancreatic și cel colorectal — reprezintă aproximativ 26% din totalul cazurilor de cancer la nivel mondial.

Atât cancerul pancreatic, cât și cel colorectal sunt susceptibile la mutații genetice numite mutații KRAS, care pot face aceste tipuri de cancer mai greu de tratat.

Un studiu nou arată că un vaccin „off-the-shelf” ar putea ajuta la prevenirea sau întârzierea recidivei cancerului la persoanele cu tumori pancreatice sau colorectale determinate de mutațiile KRAS.

Rezultate au fost promițătoare în faza inițială la pacienții cu cancer pancreatic și colorectal, două dintre cele mai dificil de tratat malignități, conform acestui studiu recent.

Ce sunt vaccinurile „off-the-shelf” sau gata de utilizare?

Sunt vaccinuri sau terapii care se produc în loturi standardizate și pot fi administrate oricărui pacient, fără să fie nevoie să fie personalizate pentru fiecare individ.

Diferența față de vaccinurile personalizate:

  • Off-the-shelf: se fabrică în avans, la scară mare, la fel pentru toți pacienții (ex. vaccinurile clasice HPV, HBV).
  • Personalizate: se fac special pentru un anumit pacient, pe baza materialului său genetic sau a celulelor tumorale proprii (ex. vaccinurile terapeutice pe bază de celule dendritice).

În oncologie, când se vorbește despre vaccinuri „off-the-shelf” împotriva cancerului, se referă la vaccinuri imunoterapeutice care folosesc antigene comune mai multor tipuri de tumori.
Astfel, ele pot fi administrate rapid și la un cost mai mic decât vaccinurile personalizate.

Vaccinul ELI-002 2P: inovare în imunoterapie

În august 2025, studiile publicate în Nature Medicine au prezentat rezultate promițătoare. ELI-002 2P este un vaccin standardizat care țintește mutațiile KRAS G12D și G12R, frecvent întâlnite în cancerele pancreatice și colorectale.

Spre deosebire de terapiile personalizate, acest vaccin „off-the-shelf” activează ganglionii limfatici pentru a stimula un răspuns imun puternic împotriva celulelor tumorale.

Rezultatele studiului clinic

În cadrul acestui studiu, care a inclus date de urmărire din trialul clinic de fază 1, cercetătorii au recrutat 25 de participanți cu cancer colorectal sau pancreatic, care fuseseră supuși intervenției chirurgicale, dar încă prezentau urme de ADN tumoral în sânge — un indicator al riscului de recidivă.

Participanții au primit injecții cu ELI-002 2P — un vaccin „off-the-shelf” sau standardizat, capabil să reactiveze sistemul imunitar al organismului astfel încât să recunoască și să atace celulele canceroase într-un mod general, nu specific fiecărui pacient.

Studiul de fază 1 a implicat 25 de pacienți operați pentru cancer pancreatic și colorectal:

  • 21 pacienți au dezvoltat răspunsuri T-celulare specifice mutației KRAS
  • 6 pacienți au eliminat complet biomarkerii tumorali detectabili
  • pacienții cu răspuns imun mai puternic au prezentat o supraviețuire fără recidivă mai lungă

Cum funcționează ELI-002 2P

Vaccinul folosește adjuvantul Amph-CpG-7909, care activează celulele dendritice și stimulează producția de anticorpi și citokine.

Rezultatul: răspunsuri T-celulare CD4+ și CD8+ esențiale pentru distrugerea celulelor tumorale și extinderea reacției imunologice către alte neoantigene tumorale („antigen-spreading”).

Perspective și viitor

Faza 2, AMPLIFY-7P, testează o versiune extinsă care vizează mai multe mutații KRAS. Dacă rezultatele confirmă siguranța și eficacitatea, acest vaccin ar putea deveni o opțiune standardizată pentru pacienții cu cancer pancreatic și colorectal.

Aceste rezultate, ca și altele similare, arată clar că refuzul vaccinurilor, motivat de mentalitatea antivaccinistă, poate însemna pierderea unor terapii inovatoare cu impact direct asupra supraviețuirii.

Alegerea de a fi antivaccinist poate însemna pierderea accesului la aceste terapii revoluționare.

Află mai mult ⮕ Riscul de cancer și alimentația: află ce greșeli să nu faci

Alte tipuri de vaccinuri care împiedică apariția cancerului

Vaccinuri care previn cancerul (prin protecție contra unor virusuri oncogene):

  • Vaccinul HPV (papilomavirus uman) – protejează împotriva cancerului de col uterin, dar și împotriva unor cancere anale, orofaringiene și genitale.
  • Vaccinul împotriva hepatitei B (HBV) – previne infecția cronică cu virusul hepatitic B, care poate duce la cancer hepatic (carcinom hepatocelular).

Vaccinul împotriva hepatitei B este primul vaccin dovedit că previne un cancer uman (carcinomul hepatocelular) și reprezintă o piatră de temelie a eforturilor globale de prevenire a infecției cu virusul hepatitei B (HBV).

Vaccinuri care tratează cancere sunt în continuare în cercetare, așa cum este și vaccinul împotriva cancerului pancreatic și colorectal despre care am vorbit în acest articol.

A fi antivaccinist rămâne o alegere personală, dar este bine să alegem în cunoștință de cauză și nu făcând abstracție de datele științifice.

Citește mai departe…

Prevenirea cancerului prin tratarea la timp a unor infecții
Vaccin HPV la adult: cum te protejezi de cancer de col uterin?
Ce analize depistează cancerul la timp?

Bibliografie

Care sunt cele 2 vârste la care ne pierdem tinerețea?

Servus Med
-
0
Care sunt cele 2 vârste la care ne pierdem tinerețea?

Tinerețea nu ține doar de vârstă, ci și de modul în care organismul nostru funcționează. Studiile recente arată că îmbătrânirea biologică nu este un proces uniform, ci apare în etape cu accelerări marcate. Înțelegerea acestor momente critice poate fi cheia pentru a păstra tinerețea cât mai mult timp.

Procesul normal de îmbătrânire înseamnă o scădere treptată a capacității organismului de a funcționa la fel ca în tinerețe. Această schimbare are loc încet, în timp, din cauza „uzurii” la nivel celular și molecular.

La nivel biologic, îmbătrânirea este legată de: modificări ale ADN-ului, scurtarea telomerilor (care limitează diviziunea celulară), probleme în repararea și curățarea celulelor, slăbirea producției de energie (din mitocondrii), acumularea de celule îmbătrânite, reducerea numărului de celule stem, inflamație cronică de intensitate mică și modificări ale florei intestinale.

Cum se simt aceste modificări? Vederea, auzul și simțurile devin mai slabe, reacțiile și mișcările sunt mai lente, apar mici schimbări cognitive: procesăm informația mai greu și memoria de scurtă durată scade, dar limbajul și cunoștințele rămân în mare parte neafectate. Organismul devine mai vulnerabil la stres și boli prin îmbătrânirea sistemului imunitar (imunosenescența).

Aceste modificări nu sunt uniforme. Există o variabilitate interindividuală semnificativă, iar îmbătrânirea normală nu duce neapărat la o afectare semnificativă a funcțiilor zilnice sau a independenței. Procesul este distinct de îmbătrânirea patologică, care implică stări de boală precum demența sau bolile cardiovasculare. Mecanismele de bază sunt interconectate și pot fi influențate de factori genetici, de mediu și de stil de viață.

Două praguri la care ne pierdem tinerețea: vârstele 44 și 60 de ani

Cercetătorii de la Stanford University au analizat peste 135.000 de molecule și microbiomuri la persoane cu vârste între 25 și 75 de ani. Rezultatele au arătat două perioade de accelerare a îmbătrânirii:

Primul prag la 44 de ani: apar schimbări la nivel molecular (RNA, proteine, metaboliți) care afectează sistemul cardiovascular, metabolismul, musculatura și pielea. Este o perioadă în care corpul începe să arate semne subtile de uzură, iar grija pentru tinerețea fizică devine esențială.

Al doilea prag la 60 de ani: declin al sistemului imunitar, funcție renală redusă și modificări în metabolismul carbohidraților. Riscul pentru diabet și alte afecțiuni cronice crește, subliniind importanța intervențiilor preventive pentru menținerea tinereții.

Îmbătrânirea accelerată între 45 și 55 de ani

Un alt studiu, publicat în Cell de Academia Chineză de Științe, a identificat o fereastră critică de accelerare a îmbătrânirii la nivel de proteine între 45 și 55 de ani.

Schimbările sunt dramatice în multiple organe, iar arterele aortice par să joace un rol cheie în transmiterea semnalelor care accelerează îmbătrânirea întregului organism.

În această perioadă, 48 de proteine asociate cu boli cronice cresc semnificativ, ceea ce face ca etapa de vârstă menționată să fie esențială pentru strategii preventive.

Află mai mult ⮕ Cum eviți durerile musculare și articulare după 50 ani?

Ce schimbări fac parte din procesul normal de îmbătrânire?

Părul alb începe să apară, liniile fine și ridurile din jurul ochilor se accentuează, iar literele mici din cărți sau etichete par deodată imposibil de citit.

Odată cu vârsta, scade masa musculară și forța musculară, scade densitatea osoasă, pielea își pierde elasticitatea și devine mai uscată.

Forța musculară

Sarcopenia, pierderea masei și forței musculare, este un proces normal. Nu poate fi oprit, dar poate fi încetinit. Antrenamentul fizic care să includă exerciții de forță ne ajută dacă-l practicăm de 2-3 ori pe săptămână.

Oase și articulații

Osteoporoza, pierderea densității osoase, este mai accentuată la femei, dar nici bărbații nu sunt complet scutiți de această evoluție. Exercițiile fizice cu propria greutate sunt în mod deosebit eficiente în combaterea osteoporozei: mersul pe jos, hiking, jogging, urcatul scărilor, sunt exemplele cele mai la îndemână de exerciții fizice cu propria greutate.

Specialiștii recomandă un program regulat de exerciții cu propria greutate (de exemplu, o ședință zilnică de 30-40 min de mers pe jos) combinate cu exercițiile de forță de 3-4 ori pe săptămână. Riscul de fracturi osoase datorate osteoporozei poate scădea cu până la 10%.

Vederea și auzul

Odată cu vârsta, vederea și auzul se modifică. Ochelarii de citit și controalele regulate la oftalmolog și ORL-ist sunt cheia pentru a preveni complicațiile și a menține o bună calitate a vieții.

Cogniția

Poate cea mai îngrijorătoare dintre modificări este pierderea abilităților cognitive prin îmbătrânirea creierului. Trebuie știut însă că modificările cognitive ușoare pot fi normale odată cu vârsta, dar demența nu este o consecință inevitabilă a îmbătrânirii.

Faptul că uităm un nume sau locul unde am pus cheile nu este așa de îngrijorător. Semnele de alarmă sunt: comportamentele nepotrivite social, dificultatea de a rezolva sarcini simple sau incapacitatea de a purta o conversație normală.

Cum să păstrăm tinerețea mai mult timp?

Ținând cont de aceste date, păstrarea tinereții devine o combinație între prevenție și obiceiuri sănătoase.

Alimentație sănătoasă. Cele mai bune alimente pentru încetinirea îmbătrânirii sunt fructele și legumele, cerealele integrale, grăsimile sănătoase și proteinele slabe. Dacă nu știi de unde să începi, încearcă dieta mediteraneană. Acest stil alimentar are multe beneficii demonstrate pentru sănătate, inclusiv creșterea speranței de viață.

Exerciții fizice regulate. Cercetările arată că sportul te poate ajuta să trăiești mai sănătos și mai mult. Experții recomandă cel puțin 150 de minute de exerciții aerobice de intensitate moderată pe săptămână, plus două sesiuni de antrenament de forță.

Un somn odihnitor. Somnul de proastă calitate poate contribui la îmbătrânire. Un studiu a descoperit că aproape 8% dintre decese sunt asociate cu un somn deficitar. Pentru a fi în cea mai bună formă — și a trăi mai mult — încearcă să dormi între șapte și nouă ore în fiecare noapte.

Reducerea stresului. Stresul cronic îți afectează grav organismul și poate accelera îmbătrânirea. Sportul, alimentația echilibrată și somnul pot reduce stresul (da, toate sunt legate între ele). Alte metode eficiente includ mindfulness, meditația și yoga.

Renunțarea la fumat. Fumatul scurtează viața cu ani buni. Dar există dovezi că renunțarea la orice vârstă poate opri acest proces și te poate ajuta să trăiești mai mult.

Aplicarea acestor strategii poate încetini accelerările biologice identificate și poate prelungi perioada de vitalitate și tinerețea.

Citește mai departe…

Viteza de mers: un indicator al îmbătrânirii creierului
Cum încetinim îmbătrânirea creierului?
Superalimente care ne ajută să îmbătrânim sănătoși

Bibliografie
  • Nonlinear dynamics of multi-omics profiles during human aging. Nature Aging. 2025
  • Cardiovascular aging: from cellular and molecular changes to therapeutic interventions. J. Cardiovasc Aging. 2023
  • Declining activity of serum response factor in aging aorta in relation to aneurysm progression. J. Biol. Chem. 2025
  • Biological Age: What It Is and How You Can Measure It. Cleveland Clinic.
1234...130Pagina 3 din 130
2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă

Cele mai noi

Cele mai citite

Știri

Meniu