Ghimbir este unul din cele mai utilizate condimente din lume și este folosit încă din Antichitate pentru efectele de ameliorare a unor simptome și afecțiuni: greața, tuse, febra, dureri articulare și altele. Este membru al familiei de plante care cuprinde și turmericul și scorțisoara, cunoscute și ele pentru efectele antiinflamatoare.
Confirmarea efectelor benefice ale ghimbirului prin studii științifice necesită încă timp. Majoritatea efectelor demonstrate a fost făcută în studii pe animale și cu doze de ghimbir mult peste dozele pe care le consumăm în alimentație.

Ghimbir: Beneficii presupuse
Ghimbirul a fost utilizat din vechime și este și astăzi folosit pentru o serie de simptome și afecțiuni pentru care nu este demonstrat mecanismul de acțiune exact și nici nu sunt confirmări clare prin studii clinice:
∎ greața
∎ indigestia
∎ rău de mișcare
∎ greața matinală la gravide
∎ reflux gastroesofagian
∎ sindrom de colon iritabil
∎ poliartrita reumatoidă
∎ artrita sau artroza
∎ dureri musculare
∎ dureri articulare
∎ dismenoree (crampe menstruale)
∎ colesterol crescut
∎ diabet
Pentru o parte din aceste simptome și afecțiuni există și rezultate științifice în studii clinice, pentru altele mai puțin. Utilizarea ghimbirului se bazează mai mult pe observații în timp.
Valoarea nutritivă
O cană de suc de ghimbir (240 ml), preparat din rădăcină de ghimbir, aduce:
∎ Calorii: 32
∎ nu aduce carbohidrați
Adaosul unei linguri de miere înseamnă 17g carbohidrați și 64 cal
Adaosul unei linguri de zahăr înseamnă 4,2g carbohidrați și 16 cal
∎ nu aduce grăsimi și proteine
∎ aduce puține vitamine și minerale
Un sfert de cană de suc aduce 1,2mg Vit.C (doar 2% din necesarul zilnic); aceeași cantitate de suc aduce doar 3% din necesarul zilnic de potasiu, 3% din necesarul de magneziu și 2% din necesarul de Vit.B6
Deci nu este deloc bogat în micronutrienți.
∎ conține, în schimb, oleorezine (rășini uleioase) cu o multitudine de componente bioactive
Gingerolii sunt principalele componente bioactive. Lor se pare li se datorează efectele benefice ale ghimbirului.
Sunt cel puțin 31 de gingeroli diferiți în componența ghimbirului
Tot gingerolii aduc aroma puțin iute pentru care ghimbirul este utilizat ca și condiment.
Află mai mult ⮕ Antioxidanții și super-alimentele: ce este dovedit științific?
Ghimbir: efecte dovedite științific
Efect antiemetic
Ghimbirul combate greața.
Mai multe studii au analizat efectul antiemetic al ghimbirului la persoane cu chimioterapie. Simptomele de greață au fost reduse cu 40% la doze de ghimbir variind între 1- 1,5g ghimbir.
Ghimbirul combate greața și în răul de mișcare.
Celelalte efecte gastrointestinale ale ghimbirului sunt mai puțin demonstrate: tratamentul ulcerului gastric, sindrom de colon iritabil.
În schimb, ghimbirul stimulează fluxul de salivă și sucurile digestive, reduce gazele intestinale și balonarea. Ceaiul de ghimbir este util în această situație.
Află mai mult ⮕ Balonarea: cauze și remedii
Efect antioxidant
Ghimbirul conține o cantitate importantă de antioxidanți (3,85 mmol/ 100 g), fiind depășit numai de rodie și de unele fructe de pădure.
Stresul oxidativ este cauza a numeroase boli. Radicalii liberi de oxigen sunt combătuți de existența antioxidanților.
Efectul antitumoral
A fost studiat efectul ghimbirului asupra multor tipuri de tumori: limfom, cancer de sân, cancer colorectal, cancer de piele și cancer hepatic.
Efectul ghimbirului s-a dovedit benefic, probabil tot datorită aportului de antioxidanți.
Un studiu din 2013 în care au fost incluși 20 de participanți care au consumat 2g ghimbir/ zi timp de 28 de zile. S-a demonstrat efectul anticarcinogenetic în cancerul colorectal.
Dar aceste efecte nu apar la consumul alimentar de ghimbir. Studiile au fost efectuate cu doze mult mai mari decât cele utilizate în alimentație.
Efecte metabolice
Sunt studii puține care demonstrează:
-efectul de scădere a colesterolului și trigliceridelor
-efectul de reducere a glicemiei și hemoglobinei glicozilate HbA1 la persoane cu diabet tip 2
Efectele s-au obținut cu doze de 2-3g de ghimbir/ zi.
Efect antiinflamator și analgetic
Studiile au demonstrat o eficiență relativ modestă a ghimbirului în tratamentul osteoartritei, poliartritei reumatoide sau al altor afecțiuni inflamatorii: tendinita, bursita.
Un singur studiu demontrează eficiența ghimbirului în combaterea durerii din dismenoree (crampe menstruale).
Află mai mult ⮕ Dieta antiinflamatoare: principii de bază
Efecte în afecțiuni respiratorii
Ghimbirul are proprietăți antiinflamatoare și efect antitusiv.
Un studiu din 2012 dovedește capacitatea ghimbirului de a bloca în proporție de 20% infectarea cu virusul sincițial respirator prin stimularea citokinelor antivirale.
Dar cum este mai bine să-l folosim:
∎ este mai util ghimbirul proaspăt decât cel uscat
∎ din ghimbirul proaspăt răzuit preparăm un extract turnând apă fiartă
∎ pentru prevenirea infectării cu virus sincițial respirator este utilă folosirea preventivă
∎ pentru tusea din astm bronșic este eficientă pudra de ghimbir utilizată în nebulizator (50 -100 mg pudră de ghimbir/ ml apă); s-a observat efectul bronhodilatator și relaxarea musculaturii netede a căilor aeriene.
Află mai mult ⮕ 10 remedii naturale pentru tuse seacă
Efecte secundare și Interacțiuni
Utilizarea ghimbirului natural, ca și condiment, este considerată sigură.
FDA (Food and Drug Administration) avertizează permanent că suplimentele nutritive ( nu doar cele cu ghimbir) nu parcurg etapele de verificare ale unui medicament și nu au aprobare FDA.
Înainte de a consuma ghimbir trebuie ținut cont și de următoarele:
∎ suplimentele nutritive cu ghimbir trebuie oprite cu 2 săptămâni înainte de o intervenție chirurgicală deoarece are efecte dovedite anticoagulante și poate crește riscul de sângerare
∎ suplimentele cu ghimbir trebuie evitate de către persoanele cu boli de sânge
∎ suplimentele cu ghimbir pot crește riscul de sângerare dacă simultan există și un tratament cu medicamente anticoagulante și antiagregante: trombostop, warfarina.
∎ femeile gravide trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a utiliza suplimente cu ghimbir pentru greața matinală
∎ ghimbirul trebuie evitat în caz de litiază biliară, deoarece crește secreția de bilă
Află mai mult ⮕ Remedii naturiste pentru care există și dovezi științifice
De reținut:
- ghimbirul are multiple proprietăți al căror mecanism nu este suficient studiat
- ghimbirul este antiemetic eficient (combate greața) și foarte probabil eficient în prevenirea cancerului de colon
- are efect antiinflamator dovedit și poate interveni în calmarea anumitor tipuri de dureri și afecțiuni inflamatorii
- ghimbirul are efecte benefice în bolile respiratorii, combătând inflamația și bronhospasmul (astm bronșic, tuse de alte cauze)
⮕ Ceai de ghimbir: cum să îl prepari ca să fie eficient?
Surse
-Food Science&Nutrition. Ginger in gastrointestinal disorders: A systematic review of clinical trials.2018
-Herbal Medicine.The amazing and mighty ginger. 2011
-J. Ethnopharmacol. Fresh ginger (Zingiber officinale) has anti-viral activity against human respiratory syncytial virus in human respiratory tract cell lines. 2012
-Memorial Sloan Kettering Cancer Center. Ginger