ENDOMETRIOZA Simptome care ne trimit la medic

Endometrioza Simptome caracteristice: crampe menstruale, durere pelvina, ciclul menstrual neregulat. Endometrioza este o afecțiune în care se formează țesut specific uterului la nivelul altor organe. Apariția endometriozei este cauză frecventă de infertilitate

Endometrioza este o afecțiune în care țesut uterin (endometru) se formează și în afara uterului.

Cel mai frecvent apare țesut endometrial la nivelul peritoneului, ovare, trompe uterine, vezica urinară, uretere, intestine și rect.

Țesutul uterin care se formează în afara uterului reacționează la modificările hormonale ca și uterul. Sângerează în timpul perioadei menstruale.
Vindecarea ulterioară a țesutului generează cicatrici numite aderențe.

Sângerarea, inflamația și aderențele cauzează durere pelvină și abdominală.

Există o predispoziție genetică pentru această afecțiune. Femeile care au rude de gradul I cu endometrioză, au un risc de 10 ori mai mare de a face boala.

Există și alte situații care s-a observat că sunt legate de apariția endometriozei:

  • cicluri menstruale scurte (sub 27 zile)
  • apariția foarte devreme a ciclului menstrual
  • sângerări menstruale abundente
  • durata lungă a mentruației (peste 7 zile)
  • defecte anatomice ale uterului sau trompelor uterine
  • hipoxia și deficitul de fier
  • număr mic de nașteri
endometrioza simptome

Endometrioza Simptome

1. Crampe menstruale

Crampele menstruale cu durere accentuată pot fi semn de endometrioză.
Pot apărea crampe menstruale și fără endometrioză. Dar durerile abdominale sunt mai puțin accentuate decât în cazul endometriozei.

Femeile cu endometrioză pot avea crampe abdominale și după ce s-a încheiat menstruația.

Află mai mult Remedii pentru crampe menstruale

2. Durere pelvină

Aproximativ 20% din femeile cu endometrioză au dureri pelvine și în afara perioadelor de menstruație.

Durere intensă nu înseamnă neapărat că endometrioza este severă.
Durerea pelvină precede cu câteva zile apariția menstruației.

Frecvent femeile cu endometrioză acuză dureri care apar în timpul mișcărilor intestinale, diaree și eliminare de sânge în scaun (hematochezie).

Simptomele apar tot în timpul ciclului menstrual.
Aceste simptome traduc faptul că s-a format țesut endometrial la nivelul colonului și rectului.

Dacă se formează țesut endometrial la nivelul vezicii urinare și ureterelor atunci apar și: durere inghinală, urinare frecventă și sânge în urină (hematurie).

Află mai mult Durere pelvină la femei: cauze și soluții

3. Menstruație abundentă

Femeile cu endometrioză au sângerări mai abundente. Durata sângerării este mai lungă în timpul ciclului menstrual (8 zile sau mai mult).
De asemenea, ciclul este neregulat.

Află mai mult Ciclul menstrual: tot ceea ce trebuie să știi

4. Durere la contact sexual

Endometrioza poate cauza dureri la contactul sexual.
Dar și dureri în timpul perioadei de ovulație, ceea ce împiedică contactul sexual în perioada cea mai fertilă.

5. Tulburări intestinale și urinare

Cele mai frecvente simptome urinare: dureri la urinat, sânge în urină (hematurie), senzația frecventă de a urina.
Cele mai frecvente simptome digestive: diaree, constipație, greață, vomă, balonare și gaze.

Multe femei cu endometrioză sunt diagnosticate cu sindrom de colon iritabil.

Află mai mult Ce este sindromul de colon iritabil?

6. Neuropatia

Țesutul endometriozic format anormal în pelvis poate afecta nervii care inervează picioarele
În acest caz pot apărea dureri ale membrelor inferioare.

7. Infertilitate

Pe măsură ce apar tot mai multe aderențe ale țesutului endometriozic, crește probabilitatea de infertilitate.
Endometrioza este răspunzătoare pentru 1/3 din cazurile de infertilitate.

8. Oboseala și Modificări de personalitate

Persoanele cu endometrioză au durere cronică. Apare astfel oboseala, dar și tulburările de dispoziție psihică.

Este dificil să te simți mereu diferit de ceilalți, să încerci îndelung să afli ce diagnostic ai și ce tratament este potrivit.

Află mai mult

Endometrioza Simptome care ne trimit la medic

  • dismenoree (crampe menstruale)
  • menstruații abundente și prelungite
  • durere pelvina
  • durere abdominală
  • dureri lombare
  • durere la eliminarea materiilor fecale, cu diaree sau constipație care apar ciclic
  • balonare, greață, vărsături
  • durere inghinală
  • micțiuni frecvente și dureroase
  • dureri în timpul exercițiilor fizice
  • oboseală
  • infertilitate

Simptomele endometriozei diminuează în sarcină și pot dispărea la menopauză.

Ce este chistul endometriozic de ovar?

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente