În ciuda avertismentelor despre efectele nocive ale suplimentelor nutritive, un procent mare din populație continuă să le consume fără să se informeze suficient.
În SUA, 52% din persoane consumă suplimente alimentare, iar dintre aceștia, 9% sunt copii și adolescenți.
Ideea care domină este că, fiind din plante sau fiind vitamine, nu au cum să facă rău. Și că este de preferat să apelăm la plante și vitamine decât la medicamente. Dar oare este corectă gândirea?
În 2019 o grupă de cercetători de la Harvard a publicat o analiză retrospectivă referitoare la consumul de suplimente nutritive pentru scădere în greutate, dezvoltarea musculaturii, creșterea energiei și stimularea activității sexuale.
A fost luată în calcul populația între 0-25 ani pe o durată de timp destul de mare: 2004-2015.
Iată cele mai importante observații.
Efectele nocive ale suplimentelor la copii, adolescenți și tineri
S-a constatat că multe din aceste suplimente sunt etichetate incomplet și conțin ingrediente periculoase, inclusiv medicamente precum steroizii sau substanțe precum kava și germander cu efecte toxice hepatice și alte efecte secundare.
Unele suplimente pentru scădere în greutate pot provoca diaree, constipație, deshidratare, scăderea potasiului, acidoza metabolică, aritmii cardiace, accident vascular, insuficiență renală sau insuficiență hepatică.
După consumul de suplimente pentru dezvoltarea musculaturii s-a observat o creștere a riscului de cancer testicular.
Consumul de suplimente pentru stimularea activității sexuale s-a asociat cu modificări ale tensiunii arteriale, hipomanie, insomnie, anxietate, iritabilitate, greață, vărsături, dureri de cap, pierderea cunoștinței și convulsii.
Băuturile energizante sunt un motiv special de îngrijorare deoarece sunt consumate pe scară largă de către copii, adolescenți și tineri și pot afecta sistemul nervos și activitatea cardiacă.
Consumul unora dintre cele 977 de suplimente analizate a dus la spitalizare și chiar deces.
Concluzia este că specialiștii nu recomandă suplimentele nutritive ca pe o modalitate sănătoasă de a slăbi sau de a dezvolta musculatura. Efectele nocive pot fi foarte serioase.
Analiza retrospectivă efectuată de cercetătorii de la Harvard s-a bazat pe date furnizate de FDA – Agenția americană care reglementează medicamentele și alimentele.
În ciuda repetatelor avertismente ale FDA, s-a constatat că piața de suplimente continuă să crească și populația continuă să le consume fără să se informeze suficient.
Află mai mult ⮕ Băuturi zero zahăr: beneficii sau efecte secundare?
Bine de știut despre suplimentele nutritive
Fie că este vorba de vitamine, suplimente prezentate ca fiind pe bază de plante sau alte tipuri de produse din această categorie, este bine să reținem ceea ce este valabil pentru orice persoană, sănătoasă sau cu diferite afecțiuni:
FDA nu avizează niciun supliment nutritiv în ceea ce privește doza, conținutul sau puritatea.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) solicită ca pe produs să fie specificat că este vorba despre un supliment, doza admisă și mențiunea că nu poate vindeca vreo boală. În schimb, doar producătorii sunt responsabili de siguranța produsului vândut. EFSA poate oferi opinii științifice, dar nu avizează și nu autorizează niciunul din suplimentele nutritive.
Unele suplimente conțin acid aristolochic, nociv pentru rinichi. Alte suplimente sunt recunoscute pentru efectele toxice hepatice. Iar suplimente precum cele pentru slăbit sau dezvoltarea musculaturii, stimularea activității sexuale și băuturile energizante pot avea și consecințe mai grave, până la deces.
S-a constatat că unele suplimente pot conține metale grele (plumb, arsenic, etc) a căror acumulare în organism are efecte pe termen lung.
Cele mai multe din suplimente interacționează cu medicamente pe care le consumăm pentru diferite afecțiuni și le modifică efectul.
Citește mai departe…
Lista cu suplimente din plante toxice hepatice
8 suplimente la care să ai grijă dacă consumi tratament pentru inimă
Ce multivitamine să alegi pentru copii și adolescenți?
Ashwagandha și alte suplimente care pot afecta tiroida
6 suplimente ineficiente pentru scăderea colesterolului, avertizează cardiologii
Bibliografie
- Li N, Hauser R, Holford T, et al. Muscle-building supplement use and increased risk of testicular germ cell cancer in men from Connecticut and Massachusetts. Br J Cancer 2015;112:1247.
- Guyda HJ. Use of dietary supplements and hormones in adolescents: A cautionary tale. Paediatr Child Health 2005;10:587e90.
- Taking Stock of Dietary Supplements’ Harmful Effects on Children, Adolescents, and Young Adults. Journal of Adolescent Health 2019