SARCINA PE SAPTAMANI – Simptomele sarcinii Trimestrul 2

Sarcina pe saptamani – Simptomele sarcinii

SAPTAMANA 25

Dezvoltarea copilului

copilul are o lungime de 22,4 cm (vârful capului – fese) și 31,8 cm (vârful capului – câlcâie); cântărește aproximativ 778 g

părul de pe cap continuă să crească

la început, ficatul copilului este cel care produce celule sanguine; treptat măduva osoasă preia acest rol; după săptămâna 24, măduva osoasă este principala ”fabrică” de celule sanguine

simțul mirosului este format; copilul poate simți mirosuri ce apar în lichidul amniotic

sunt 4 stadii de dezvoltare a plămânilor; în această perioadă se încheie stadiul 2; bronhiile și bronhiolele sunt dezvoltate; apar și capilarele – cele mai mici vase de sânge

nașterea la 25 de săptămâni este încă extrem de prematură; șansele de supraviețuire după îngrijire în Terapie Intensivă, sunt de 67-76%

Simptomele sarcinii

majoritatea mămicilor deja au simțit până acum mișcările copilului, dar ele continuă

pot fi prezente o parte din simptomele trimestrului II de sarcină:
-contracții Braxton-Hicks
-contracturi musculare la picioare
-pirozis
-rinita
-tulburări de vedere

∎ palpitații

În sarcină, inima ta pompează cu 50% mai mult sânge decât în mod normal.
Și bate cu 15% mai repede.

Foarte multe mămici nu sesizează aceste modificări. Dar altele le sesizează ca pe niște palpitații.

Dacă palpitațiile provoacă și durere în piept sau tulburări respiratorii trebuie să te adresezi urgent medicului.

prurit

Mâncărimile de piele apar la 20-40% din gravide în jurul săptămânii 25. Mecanismul lor de apariție nu este complet elucidat.

Ce poți face?
-creme emoliente sau uleiuri de corp
-evită anumiți detergenți de rufe care pot fi iritanți
-hidratare
-fără săpunuri care pot usca pielea
-dușuri reci în locul celor fierbinți

Dacă pruritul este însoțit și de o erupție este momentul unei discuții cu medicul.

La ce să fii atentă

∎ infecția urinară

Apare la aproximativ 15% din gravide. Simptome frecvente:
-urină tulbure, urât mirositoare
-senzație de arsură la urinat
-micțiuni frecvente
-febra
Anunță medicul. Infecția urinară poate conduce la complicații în sarcină.

Ce poți face pentru a evita infecția urinară?
-nu reține urina prea mult timp
-hidratează-te
-încearcă să golești vezica complet
-spală mâinile după ce ai mers la baie
-evită hainele strâmte; alege lenjeria de bumbac
-spală zona perineală

LISTA DE VERIFICARE pentru SAPTAMANA 25
∎ alimentație echilibrată, vitamine prenatale și puțină mișcare
∎ exerciții Kegel
∎ hidratează-te și aplică măsurile de evitare a infecției urinare
∎ anunță medicul dacă ai palpitații sau o erupție cutanată

Surse:  The World Health Organization Fetal Growth Charts: A multinational longitudinal study of ultrasound biometric measurements and estimated fetal weight. PLoS Med. 2017 – American College of Obstetrician and Gynecologist. Periviable birth. Obstetric Care Consensus No. 6. – Evaluation and management of maternal cardiac arrhythmiasObstet Gynecol Clin North Am. 2016 –  Urinary tract infections in pregnancy: Old and new unresolved diagnostic and therapeutic problemsArch Med Sci. 2015

Sarcina pe saptamani – Simptomele sarcinii

SAPTAMANA 26

Dezvoltarea copilului

copilul are lungimea de 23,4 cm (vârful capului – fese) și 33,3 cm (vârful capului – călcâie); greutate = 902 g

ochii și pleoapele sunt complet formate

încep să se dezvolte reflexele: reflexul de apucare (mâna), reflexul similar la picioare, reflexele moro ( la anumiți stimuli, copilul face reflex extensia brațelor și picioarelor și arcuiește spatele, răsfiră degetele de la mâini în semn de apărare)

testiculele încep să coboare din abdomen în scrot

intestinele evoluează, absorb din ce în ce mai mulți nutrienți, se produc enzimele care descompun proteine, glucide și lipide

Dacă se naște în săptămâna 26, copilul este considerat prematur. Șansele de supraviețuire după îngrijire în Terapie Intensivă sunt de 85%.

Simptomele sarcinii

Persistă o parte din simptomele trimestrului II de sarcină:
-contracții Braxton-Hicks
-rinita
-crampe musculare la picioare
-edeme ușoare la picioare
-dureri de spate

dureri costale

Copilul a crescut. În funcție de poziția acestuia și de mișcări poți resimți presiune la nivelul cutiei toracice sau chiar dureri costale.

Ce poți face?
-schimbă poziția pentru a găsi una confortabilă
-folosește o centură specială de susținere pentru burtică
-folosește perne de suport când stai în pat
-apasă ușor abdomenul pentru a stimula copilul să se miște și să-și schimbe poziția
-sfătuiește-te cu medicul înainte de a lua analgetice

∎ vergeturi

Sunt liniile de aspectul unor cicatrici apărute pe piele atunci când pielea suferă o întindere sau contracție în timp scurt. Apar la 50-90% din gravide pe sâni, burtă, coapse, șolduri.

Vergeturile se pot atenua cu timpul, dar poți lua unele măsuri utile:
-urmărește-ți creșterea în greutate pentru a fi constantă
-creme hidratante și emoliente pentru îngrijirea pielii

La ce să fii atentă

Verificarea glicemiei și depistarea diabetului gestațional.

Dacă diabetul de sarcină a apărut trebuie să știi că:
-în general dispare după naștere, dar poate să reapară la sarcina următoare
-trebuie să monitorizezi atent valoarea glicemiei deoarece diabetul predispune la complicații ale sarcinii și ale nașterii

Cum poți ține glicemia sub control?
-discută cu medicul dieta potrivită
-preocupă-te de rețete pentru diabetici
-mersul pe jos, înotul, exercițiile fizice moderate sunt utile pentru controlul glicemiei
-medicul va prescrie insulina atunci când este indicată

LISTA DE VERIFICARE pentru SAPTAMANA 26
∎ alimentație echilibrată și continuarea exercițiilor Kegel
∎ metode de evitare a durerilor costale
∎ îngrijirea pielii și metode de prevenire a vergeturilor
∎ determinarea glicemiei pentru depistarea diabetului sau pentru a ține diabetul sub control

Surse: MedlinePlus. Fetal Development. U.S. National Library of Medicine. National Institutes of Health. U.S. Department of Health and Human Services. Updated July 2, 2020. – The startle response: developmental effects and a paradigm for children and adults. Dev Psychobiol. 2010 –  Striae gravidarum: Risk factors, prevention, and managementInt J Womens Dermatol. 2017 –  Gestational diabetes from A to ZWorld J Diabetes. 2017

Sarcina pe saptamani – Simptomele sarcinii

SAPTAMANA 27

Este ultima săptămână a trimestrului al-II-lea de sarcină.

Dezvoltarea copilului

copilul are lungimea de 24,4 cm (vârful capului – fese) și 34,7 cm (vârful capului – călcâie); cântărește 1039 g

creierul este foarte activ; se formează neuroni și sinapse care creează o rețea complexă de conexiuni între diferite zone ale creierului

plămânii continuă să se dezvolte; alveolele se destind și se produce în continuare surfactant care ajută alveolele să nu se închidă

Copilul exersează respirațiile inspirând lichid amniotic. Petrece 10-20% din timp cu acest exercițiu.

Simptomele sarcinii

sânii cresc mult în dimensiuni

Trebuie susținuți cu sutiene confortabile. Atenție și la alegerea unei poziții comode la somn.

hemoroizi

Apar frecvent în această perioadă a sarcinii (25-35% din cazuri). Presiunea crescută din micul bazin, constipația, pot determina dilatarea venelor și apariția hemoroizilor.

Hemoroizii pot genera senzație de arsură, mâncărimi sau durere.

Ce poți face?
-evită statul prelungit pe scaun
-alimentație bogată în fibre: cereale integrale, semințe de in, fructe cu coajă, orez brun, linte
-hidratează-te suficient
-băi calde de șezut
-discută cu medicul ce creme poți folosi pentru prurit

La ce să fii atentă
LISTA DE VERIFICARE pentru SAPTAMANA 27
∎ evită statul prelungit pe scaun, alege alimente bogate în fibre pentru a preveni hemoroizii
∎ folosește sutiene și haine confortabile
∎ informează-te despre vaccinul pentru tuse convulsivă
∎ pregătește întrebările pentru următoarea vizită medicală
∎ pregătește și mașina pentru viitorul membru din familie: centura de siguranță, scaun

➤➤➤ TRIMESTRUL 3 de SARCINA

Surse:  Standardisation of crown-rump length measurementBJOG. 2013 – Haemorrhoids during pregnancyJ Obstet Gynaecol. 2010

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente