Lipsa poftei de mâncare la copii: 12 sfaturi practice pentru părinți

Lipsa poftei de mâncare sau preferința pentru un singur tip de alimente fac parte din tulburările de alimentație frecvente în primii ani ai copilului. Fie le plac doar alimentele crocante, fie mănâncă legume, dar refuză fructele, toate aceste mofturi se încadrează în evoluția normală și rareori au un substrat medical.

Pe de altă parte, trebuie să nu uităm că un copil mic nu are nevoie de aceeași cantitate de mâncare ca un adult. Să nu greșim considerând o lipsă a poftei de mâncare faptul că nu mănâncă atât cât ne-am aștepta. Necesarul caloric al unui copil mic (2-3 ani) este de 1000-1400 cal/ zi.

Alimentația selectivă, respectiv alegerea acelorași alimente în detrimentul altora, este, de asemenea, frecventă la copii. Alimentele favorizate se schimbă în decursul timpului.

Ce să facem atunci când copiii nu vor să mănânce? Iată 12 sfaturi de la pediatri care te pot ajuta.

Masa este despre familie, bună dispoziție și timp petrecut împreună

Cercetătorii au observat că 25% din copiii între 1,5-5 ani au lipsa poftei de mâncare. Copiii au nevoie de timp pentru a accepta alimente noi. Scopul este să încurajăm explorarea și, mai ales, să evităm conflictele la masă.

Nu te focusa pe câte guri de spanac a înghițit copilul. Nu uita că timpul mesei va face parte din amintirile lui. Și este ideal să fie amintiri plăcute despre ceea ce discutați, despre atmosfera generală.

Marchează începutul și finalul mesei

Cel mai important lucru este participarea copilului la masă de la un capăt la altul. Străduiește-te să menții conversația pe un ton pozitiv până la final.

Încearcă să creezi un ritual al mesei specific familiei voastre. Poți aprinde o lumânare pe masă la început. Și anunță când masa s-a încheiat precizând că doar peste 2 ore urmează o gustare.

Asigură-te că și copilul își duce farfuria în chiuvetă chiar dacă are doar 1-2 ani. Așa va înțelege că bucătăria se închide și că nu poți să o mai accesezi până la masa următoare.

Oferă varietate!

Stabilește-ți ca obiectiv să introduci un aliment nou o dată la 1-2 săptămâni.
Poți să-i servești meniul pe care de obicei îl agreează și să pui alături și alimentul nou.

De exemplu, dacă îi plac macaroanele, pune alături și o bucată de broccoli. Dacă îi place șnițelul, pune alături și un ardei gras roșu.

Copilul nemâncăcios va fi stimulat și de aspectul farfuriei, de prezența mai multor culori asociate. Ai grijă la plateing!

Introducerea unui nou aliment nu începe niciodată cu: Hai, ia o gură!

Adaptarea la un nou aliment nu începe la masă. Ideal este să implicăm copilul în procurarea acelui aliment. Un fruct nou, proaspăt și colorat, pe care copilul singur l-a ales de pe tarabă sau din grădină, are șanse să fie mai ușor acceptat.

Evită comentariile de tipul: Vezi, ți-am spus eu că este bun!

Încearcă să te abții să-i spui copilului Vezi, ți-am spus eu că este bun! atunci când acceptă să guste un aliment nou. Tu ai impresia că-l susții și-l încurajezi. În realitate, psihologii ne spun că acest gen de afirmație nu este decât o manifestare de putere.

Mai bine lasă copilul să decidă dacă gustă și să spună el dacă îi place. Copilul mofturos va spune aproape sigur că noul aliment nu este bun. Dar și atunci îl poți lăuda: Ai învățat limbuța un nou gust! Ce bun profesor ești! Pun pariu că este curioasă să vadă ce gust urmează.

Evită să spui: Mănâncă broccoli pentru că este sănătos!

Cercetătorii au concluzionat că atunci când copiii aud că mâncarea este sănătoasă, consideră din start că nu este gustoasă. Studiile au inclus copii între 3-5 ani.

De asemenea, s-a mai observat că micuții vor mânca mult mai bine dacă nu primesc niciun mesaj despre calitățile alimentelor.

Informează și persoanele care îngrijesc copilul în absența ta, bunicii, să se focuseze pe cât de delicios este alimentul și nu pe beneficiile lui.

Lasă copilul să decidă

Exemplul personal este esențial. Dacă pe masă sunt legume, dar tu nu te atingi de ele, copilul nu va fi stimulat să le guste.

În timp ce mănânci, spune cât de gustoase ți se par, comentează aspectul lor, fără să îndemni copilul să guste. Lasă-l să decidă!

Implică și copilul în pregătirea mesei

Când crește puțin și se deplasează, copilul poate fi implicat puțin câte puțin în pregătirea mesei.

Contează mult să alegeți împreună fructe de la piață sau din grădină. Povestea felului în care ele cresc și se colorează spre toamnă le va face mai ușor integrabile în meniu.

Caută să însoțești mereu cu o poveste alimentul nou, prezentat unui copil cu lipsa poftei de mancare.

Crează o regulă a familiei

Creează o regulă a familiei. De exemplu: În familia noastră toată lumea gustă un pic din fiecare aliment din farfurie, apoi mănâncă doar ceea ce-i place.

Fii perseverent și prezintă alimentul nou introdus de mai multe ori la masă, pe parcursul a 1-2 luni. Și lasă copilul să decidă dacă ia mai mult de o gură.

Nutriționiștii spun că expunerea repetată la același aliment este cheia pentru învățarea unui gust nou. Și expunere nu înseamnă neapărat că alimentul trebuie mâncat, ci poate însemna participarea la pregătirea lui. Sau, pur și simplu, prezența lui pe farfurie, atingerea lui.

Servește porții mici

Porțiile mici nu vor intimida copilul. Dacă încă nu acceptă să mănânce brocoli, dar pe farfurie este o singură înflorescență de brocoli lângă alimente pe care le agreează, atunci cresc șansele să guste noul aliment.

Nu este greșit să aduci și desertul odată cu celelalte feluri de mâncare

Lipsa poftei de mancare a copilului ne îndeamnă să ascundem dulciurile. Dacă vei spune copilului că primește desert doar dacă mănâncă tot din farfurie, este o greșeală. Vei transmite faptul că unele alimente sunt mai valoroase decât altele.

Poți alege să expui toate alimentele, inclusiv prăjiturile, în centru mesei, similar bufetului suedez. Și să lași copilul să decidă ce să mănânce și ordinea.
Desertul nu trebuie oferit ca un premiu.

Nu forța copilul să mănânce

Încurajează copilul să mănânce, dar nu-i cere să stea pe scaun până ce termină tot din farfurie.
Misiunea ta este să prepari meniuri sănătoase, iar a copilului să hotărască exact cât dorește să mănânce.

Citește mai departe…

Cum planifici un meniu sănătos pentru toată familia?
Alimente cu fier împotriva anemiei la copii
Ce trebuie să mănânce copiii în funcție de vârstă?

Bibliografie
- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

lombosciatica

LOMBOSCIATICA. Ghid complet

0
Lombosciatica sau sciatica se referă la durere lombara care coboară și pe picior. Se datorează herniei de disc cu compresia fibrelor nervoase.Cum recunoaștem durerea specifică lombosciaticii? Mai demult era recomandat repausul. Ghidurile medicale actuale ne...
exerciții fizice

Cele 4 exerciții fizice bine de făcut săptămânal

0
Patru tipuri principale de exerciții fizice ar trebui incluse în rutina de antrenament fizic săptămânal pentru a ne menține sănătoși și în formă fizică bună: exercițiile aerobice, antrenamentul de forță, exerciții de flexibilitate și...
chistul renal simplu

Cât de simplu este chistul renal simplu?

0
Chistul renal simplu este o formațiune cu aspectul unui săculeț plin cu lichid sau cu un conținut mixt (solid-lichid) care se formează în rinichi. Chistul simplu începe să fie mai frecvent pe măsură ce...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -