Cum crești un copil inteligent pregătit de scoala?

Copilul pregătit de scoala nu este doar cel care ar putea sta liniștit în bancă. Copilul nu va fi gata de scoala dacă părinții nu au în vedere încă de la început acest obiectiv.

Poate părea o exagerare să te gândești la școală când copilul abia a apărut pe lume. Dar specialiștii ne spun că nu este așa.

Pregătirea pentru scoala înseamnă atingerea tuturor pragurilor de dezvoltare: fizic, cognitiv, emoțional și social. Iar depășirea acestor praguri este obligatoriu legată de dezvoltarea creierului.

Toate activitățile pe care le desfășurăm împreună cu copilul, încă din prima zi, au un rol educativ. Nu doar școala este responsabilă de educația copilului nostru.
Și, la fel de mult contează și faptul că nu ne petrecem timp cu el și nu-l acceptăm ca pe un nou membru de familie de care nu se poate face abstracție.

Nu există jucăria magică și nici aplicația optimă care poate suplini un părinte. Tu ești primul profesor al copilului tău și tot ceea ce are nevoie, încă din prima zi de viață, este atenția ta.

5 secrete ca să ai un copil inteligent pregătit de scoala

1.Citește cu copilul zilnic

Copilul nu este niciodată prea mic pentru a începe să citiți împreună. Cititul regulat stimulează dezvoltarea optimă a creierului și dezvoltarea limbajului.

Dar te ajută și la crearea unei relații mai strânse cu copilul tău. Cercetătorii au demonstrat că, încă de la început, copilul poate să-și dezvolte abilități socio-emoționale cu ajutorul cititului.

Cititul unei scurte povești seara sau peste zi, prezența cărților potrivite mereu în preajmă, atingerea lor, sunt obiceiuri vor crea cu timpul rutina cititului. Copilul se va reîntoarce mereu la acest obicei.

2. Vorbește, joacă-te, cântă-i copilului cât de des poți

Specialiștii ne încurajează să ne jucăm cu copiii noștri cât mai mult, încă de la început. Este cea mai bună metodă pentru atingerea la timp a pragurilor de dezvoltare motorie, senzorială, emoțională.

Vorbește cât mai mult. Descrie ceea ce se vede în jur, în cameră sau la plimbare. Conversează tu cu prietenii de jucărie, întreabă și răspunde pentru a oferi modelul dialogului. Chiar dacă, la început, crezi că micuțul nu înțelege, vei observa cu timpul că înțelege tot mai mult.

Cum crești un copil inteligent pregătit de scoala?

3. Stabilește de la început o rutină pentru mese, joacă și somn

Rutina ajută copilul să înțeleagă ce se așteaptă de la el.

Rutina meselor împreună cu familia s-a demonstrat că va avea ca și consecință un comportament alimentar echilibrat și sănătos al copilului și adolescentului. Și contribuie astfel esențial la menținerea unei greutăți corporale normale.

Rutina se potrivește și igienei de seara și obiceiurilor de dinainte de culcare (citirea poveștii, ascultarea unui fragment muzical, reducerea intensității luminii, ora fixă de culcare).

4. Recompensează copilul de fiecare dată când are o reușită

Majoritatea părinților nu-și îndreaptă atenția asupra copilului când face ceva bine, dar se focusează imediat asupra lui când greșește. Și copilul observă repede acest lucru.

De aceea ne spun pediatri că atenția pe care o acordăm greșelilor copiilor va genera mai multe greșeli. Din dorința de a ne atrage atenția.

Oferă-i copilului atenția maximă atunci când are un mic succes, laudă-l când face lucrurile bine și tratează-l cu indiferență când face ceea ce nu-ți place.

Când copilul primește suficientă atenție pozitivă nu va încerca să facă o boroboață pentru a te face atent.

5. Construiește-ți relația cu copilul

Relația cu copilul este ușor de construit dacă accepți din start că el este, ca și tine, un membru în familie care necesită respect, dragoste, atenție.

Este cea mai sigură cale de a proteja copilul de traumatisme emoționale. Stresul și traumatismele emoționale din copilărie influențează negativ performanțele școlare viitoare ale copilului.

Pe de altă parte, studiile demonstrează că elevii cu bune performanțe academice sunt mai puțin înclinați spre comportamente deviante: droguri, alcool.

Greșelile pe care le facem în copilărie ca educatori, au consecințe la distanță.

Surse:
-Pediatrics: Literacy Promotion: An Essential Component of Primary Care Pediatric Practice, 2014
-Pediatrics. School Readiness, 2019
-Pediatrics. Adverse Childhood Experiences and Protective Factors With School Engagement, 2019

- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

hreanul

Hreanul: la ce ajută și cum să-l folosești?

0
Hreanul (Armoracia rusticana) este o plantă legumicolă perenă din familia Brassicaceae (Crucifere), folosită ca și condiment, dar și ca remediu natural în medicina tradițională. Hreanul este o plantă nativă din Europa de Est unde este...
antiinflamatoare

Antiinflamatoare. Efecte secundare, precauții, sfaturi practice

0
Dureri musculare și articulare, dureri de cap, crampe menstruale, dureri postoperatorii sau durere de dinți, toate sunt situații în care folosim antiinflamatoare. Inflamația provoacă durere și febră. Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) au și proprietăți analgezice...
febra musculară

Febra musculară. De ce apare și cum te recuperezi rapid?

0
Febra musculară se manifestă prin dureri musculare și rigiditate care apar la o zi sau două după ce ne-am antrenat mai intens. Este considerată un răspuns normal de adaptare a musculaturii și survine atunci...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -