Anestezia dentară include procedee de anestezie locală, dar și sedarea conștientă sau chiar anestezia generală cu pierderea stării de conștiență. Toate aceste proceduri au scopul de a diminua anxietatea și durerea și de a crește confortul în cursul unei ședințe la stomatologie.
Niciun expert în domeniu nu poate afirma că anestezia este complet fără riscuri. Totuși, sunt proceduri care se practică și, dacă se respectă măsurile de siguranță, riscurile sunt reduse la minimum.
Medicul stomatolog ar trebui să aibă certificarea competențelor pentru a putea administra și supraveghea o sedare sau anestezie, alta decât anestezia locală. Trebuie să fie certificat și antrenat pentru resuscitare la adulți și copii, astfel încât să poată interveni competent în cazul unei complicații anestezice, chiar dacă aceste complicații apar rar.
Având în vedere că în România aceste competențe nu sunt obligatorii pentru medicii stomatologi, varianta mai sigură este prezența unui medic anestezist în cabinetul stomatologic atunci când este nevoie de sedare.
Medicul anestezist este special antrenat atât pentru administrarea sedativelor și diferitelor tipuri de anestezice, cât și pentru monitorizarea semnelor vitale (puls, tensiune, respirație) și resuscitare.
Sedarea la stomatologie: tipuri
Sunt nivele diferite de sedare, în funcție de gradul de anxietate și de durata procedurii stomatologice.
După administrarea sedativului, medicul efectuează și anesteazia dentară locală.
Cel mai frecvent se folosesc: sedarea cu protoxid de azot, sedarea conștientă pe cale orală și uneori sedarea intravenoasă.
Bine de știut
În timpul sedării corect administrate, pacientul își păstrează capacitatea de a înțelege și a răspunde la întrebări.
Protoxidul de azot
Protoxidul de azot este inhalat prin intermediul unei măști faciale sau printr-o piesă nazală. Efectul calmant începe în 3-5 min.
Protoxidul este dozat de medicul care administrează sedarea potrivit cu procedura stomatologică.
La întreruperea administrării protoxidului, eliminarea gazului din corp se produce rapid.
Sedarea conștientă pe cale orală
Sedativul este administrat sub formă de pastilă cu aproximativ 1 h înaintea procedurii stomatologice.
Se folosesc cel mai frecvent diazepamul, lorazepamul sau midazolamul, sedative care aparțin din aceleiași categorii de medicamente.
La copii se folosește midazolamul sub formă de sirop.
Sedarea conștientă înseamnă că există o stare de somnolență și ușoară amețeală, dar se păstrează starea de conștiență, putem vorbi, putem comunica cu stomatologul.
Sedarea intravenoasă
Sedativul este administrat intravenos și este urmat de somn și amnezie (uităm evenimentele).
Această modalitate se folosește mai ales la cei cu anxietate pronunțată sau dacă durata procedurii stomatologice este mai mare.
Se folosește vreodată anestezia generală pentru o procedură stomatologică?
Da, în condiții de spital și la persoane cu probleme speciale, poate fi nevoie de anestezie generală cu pierderea stării de conștiență.
Află mai mult ⮕ Complicațiile anesteziei apar mai frecvent la aceste persoane
Care sunt riscurile sedării?
Nu există procedură anestezică fără riscuri. Totuși, efectele secundare ale sedării nu sunt severe și de lungă durată.
Esențial este ca în cabinetul stomatologic să se găsească o sursă de oxigen, echipament de monitorizare și medicul să aibă pregătirea necesară rezolvării complicațiilor.
Complicațiile posibile includ:
- modificări ale pulsului și tensiunii arteriale
- scăderea frecvenței respirațiilor
- diminuarea reflexelor de tuse și înghițire și aspirarea de salivă sau conținut gastric în plămâni
- amețeală
- greață și vărsături
- durere de cap
Copiii pot fi mai lenți în reacții după sedare. Este necesară monitorizarea funcțiilor vitale și eliberarea din cabinetul stomatologic numai în condiții de siguranță.
Cum procedăm corect înaintea anesteziei dentare și sedării?
Pentru a reduce la minimum riscurile ce pot apărea la anestezia dentară și sedare, este obligatorie discuția amănunțită cu medicul stomatolog înaintea procedurii.
- ne asigurăm că medicul are calificarea și experiența necesare rezolvării oricărei complicații
- ne asigurăm că în cabinet există sursă de oxigen, monitor și echipament de resuscitare
- îi comunicăm toate afecțiunile de care suferim și pentru care urmăm un tratament cronic
- dacă avem tratament anticoagulant, ne informăm despre necesitatea întreruperii
- precizăm eventualele alergii
Aportul de lichide și alimente trebuie întrerupt cu cel puțin 6 ore înaintea procedurii. Discutăm cu medicul și acest aspect, mai ales dacă este vorba despre un copil.
Sedarea conștientă nu este indicată la gravide. Unele sedative pot avea efecte negative asupra fătului.
Este bine să avem un însoțitor disponibil să ne conducă acasă după o procedură stomatologică cu sedare.
Citește mai departe…
Aparatul dentar: când este necesar și cât timp trebuie purtat?
Anestezia: tipuri, riscuri și complicații posibile
Efectele anesteziei asupra memoriei
Bibliografie
- Fiorillo L. Conscious Sedation in Dentistry. Medicina (Kaunas). 2019
- Knuf K, Maani CV. Nitrous Oxide.In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2021
- Lim MAWT, Borromeo GL. The use of general anesthesia to facilitate dental treatment in adult patients with special needs. J Dent Anesth Pain Med. 2017
- Ritwik P, Cao LT, Curran R, Musselman RJ. Post-sedation events in children sedated for dental care. Anesth Prog. 2013
- Southerland JH, Brown LR. Conscious Intravenous Sedation in Dentistry: A Review of Current Therapy. Dent Clin North Am. 2016
- Trieger N. Intravenous sedation in dentistry and oral surgery. Int Anesthesiol Clin. 1989