Ameteala poate varia de la o senzație de slăbiciune ușoară la o pierdere de echilibru severă. Amețeala este adesea temporară și dispare fără tratament. Dar nu totdeauna este așa de simplu.
Este important să putem relata medicului cum percepem amețeala: ca pe o senzație că totul se învârtește, senzație de cădere, de plutire sau de ”cap tulbure”.
De asemenea, ar trebui să putem preciza ce factori o declanșează și cât durează. Aceste elemente pot spune ceva despre cauza senzației de amețeală.
Ce trebuie să facem dacă apare ameteala?
• mișcări lente, cu mare grijă
• repaus
• ne așezăm la orizontală până când amețeala se diminuează
• evităm cafeaua, țigările, alcoolul
• ne hidratăm (semnul că hidratarea este corespunzătoare: urină limpede, galben-pai, în cantitate aproximativă de 1500-2000 ml/zi)
Ce nu trebuie să facem dacă apare amețeala?
• nu ne aplecăm brusc
• nu ne ridicăm brusc dacă suntem așezați
• nu facem nimic care ar putea produce accidente: conducerea de autovehicule, manipularea unor mașini
⮕ Tahicardia posturală: de ce apar amețeli la ridicare de pe scaun?
Ce cauze poate ascunde ameteala?
Cauza poate fi sugerată de alte simptome cu care se asociază amețeala:
♦ infecții la nivelul urechii : durere + febră + dificultăți de auz + secreții și presiune la nivelul urechii
♦ boala Meniere: vertij în episoade bruște, cu durata de maximum 20 min și apărute brusc + pierdere temporară a auzului + sunete în urechi (tinitus) + senzație că urechea este plină
♦ migrena: durere de cap + greață, vărsături + sensibilitate crescută la lumină și la sunete
♦ deshidratarea: senzație de sete + urină închisă la culoare și cu miros puternic + oboseală + gură uscată, ochi și buze uscate
Deshidratarea apare mai ușor la diabetici, copii și bătrâni
♦ anxietatea: fenomene psihice (neliniște, teamă, nervozitate) + oboseală + palpitații + durere de cap + tulburări de somn
♦ scăderea glicemiei la diabetici: foame + transpirații + tremor și transpirații + palpitații + confuzie, somnolență
♦ anemie prin lipsă de fier: tegumente palide + palpitații + dificultăți de respirație + oboseală, lipsă de energie
♦ scădere bruscă a tensiunii arteriale
♦ scădere a fluxului sanguin către creier prin blocarea unei artere (arterioscleroza)
♦ accident vascular cerebral sau atac ischemic tranzitor: durere de cap severă și apărută brusc, tulburări de vorbire sau de înțelegere, paralizii la nivelul feței sau/și membre, tulburări de vedere, tulburări de mers
⮕ Spondiloza cervicală: Simptome și Tratament
Când trebuie să apelăm urgent la medic?
Amețeala este o urgență dacă este însoțită de:
- durere de cap severă, apărută brusc
- durere în piept
- dificultăți la respirație
- amorțeală sau paralizii la nivelul membrelor
- vedere dublă
- puls neregulat și rapid
- confuzie și tulburări de vorbire
- tulburări la mers
- convulsii
- tulburare bruscă de auz
Dacă amețelile apar însoțite de aceste semne ar putea fi vorba despre accident vascular sau infarct miocardic.
⮕ La ce medic să mergi dacă ai amețeli?
Surse
National Institute of Health and Care Excellence (www.nice.org.uk), Mayo Clinic, Medical Clinics of North America – 2019